Ioan Mugurel SASU

Intalie neagra

Când fugi de lume,
De mii de ochi iscoditori,
De vorbe care-ţi dau fiori
Şi de răutăcioase glume,
Găseşti un loc de resemnare
La cei ce-s dincolo de zare.

Prin poarta grea şi ruginită
Pătrund în vechiul cimitir,
Calc vegetaţia năpădită,
Eterna linişte admir.

Vor fi ascunse sub ţărână
Şi voci cu timbru cunoscut,
Dar mâna timpului haină
Le-ascunde în pământul mut.

Pe crucile din rocă dură
Sunt vorbe, semne şi simboluri,
Să mă consider în măsură
De a le primi ca pe oboluri?

Acoperită de frunziş
O cruce mare şi cernită
Îşi lasă piatra pipăită
Şi îmi arată pe furiş
O inscripţie  dăltuită,
Cu două nume diferite,
De flori şi frunze-acoperite,
Gândită-n clipa de pe urmă:
„Iubito, aici suntem alături,
Ba poate chiar şi împreună”.