VETERANUL DE RĂZBOI

Teodor EPURE

VETERANUL DE RĂZBOI

Drumul spre casa părintească mai lung părea,

Picioarele tot mai grele le simţea,

Călca pământul reavăn mai apăsat

Deşi jarul soarelui în creştet s-a lăsat.

Poarta părintească c-o mână a deschis,

În curtea cunoscută altădată a pătruns,

Colţul casei cu miros de pământ l-a ocolit,

Obosit, în umbra casei s-a oprit.

Cu picioarele nesigure, de foame ameţit,

Spre dudul din bătătura casei a privit,

Vântul furios venea din câmpie,

Soarele dogorea parcă a duşmănie.

Pe o bancă roasă devreme s-a aşezat,

De trunchiul nucului bătrân s-a rezemat,

A rămas acolo mereu nemişcat

Şi cu ochii rotindu-i peste tot a cercetat.

Repede a constatat că multe s-au schimbat:

Stuful de pe casă cu ţiglă e înlocuit,

În faţa casei o fântână a săpat,

Un porumbar mai încăpător a construit.

Lângă dudul cel bătrân s-a aşezat,

Dudul fiindu-i loc de taine şi de sfat,

Şi cu ochii în lacrimi cufundaţi în plâns

Povesti că-n război a suferit de-ajuns.

O spuză de sudoare pe frunte i s-a-şezat,

Şi cu sufletul-mpovărat a oftat,

Că pământurile de la părinţi primite

De fratele său mai mare au fost înghiţite.

Se clătină ca bătut de-un vânt fierbinte

Simţind că n-are puterea de dinainte,

Că toate din jurul său le pierduse

Şi-o resemnare ciudată-l cuprinse.

Articole asemănătoare