CUVÂNT ÎNAINTE
scris de Ovidiu CHELARU
la cartea ,,VIAŢA, CA UN POEM”, autor DAN M. CRISTESCU, Editura Agata,2012

După o primă apariţie de carte „Pe valea Jijiei”, editată în 2009, autorul ne surprinde din nou, cu o frumoasă şi captivantă carte „Viaţa, ca un poem”, în care cu mult talent şi măiestrie, aşterne pe hârtie întâmplări şi secvenţe de viaţă, ce i-au creionat personalitatea, rolul şi menirea sa în societate. În acest context, în mod firesc, te întrebi: cine este Dan Cristescu? Răspunsul ni-l dă însăşi Domnia Sa.

Iată cum se autodefineşte autorul, într-o scrisoare adresată fostului său profesor universitar Ion Crudu: „Deşi nu sunt încă în fază cu bilanţ, consider că în mare parte mi-am distribuit capacitatea dobândită nativ, educaţional, dar şi prin autoinspiraţia cu caracter permanent ce am avut-o pe parcursul anilor, de a fi de folos celor din jurul meu, prin cunoaştere, analiză, echilibru şi bunăvoinţă. Sunt de asemenea convins că la fiecare pas ar fi fost loc şi de mai bine, dar cum speranţa moare ultima, eu încă fiind un activ împătimit, sper”. Aşa şi este.
După cum personal îl cunosc de câteva decenii, autorul, un profesionist desăvârşit şi mai recent un condeier pe măsură, se bucură în lume de aura unui om educat, manierat, muncitor până la jertfirea de sine pentru binele altora, indiferent de situaţie, critic şi autocritic, funcţie de factorii ce determină apariţia de fapte, semne şi întrebări, în oglinda vieţii noastre cotidiene.

Cartea de faţă, bine structurată pe capitole, ne dezvăluie câteva aspecte deosebit de importante şi relevante din viaţa autorului, cu referire la copilăria, adolescenţa şi maturitatea sa activă, care spre lauda sa, continuă cu aceeaşi efervescenţă dintotdeauna, în pofida celor 71 de primăveri şi toamne adunate la zestrea vieţii.

Pe cale de consecinţă şi până în prezent preferă până la istovire implicarea sa în câmpul muncii, ca izvor de mulţumire şi satisfacţii spirituale, în dauna unei ambigue de cele mai multe ori, oferite de atâtea terase publice, parcuri, festivaluri şi licori bahice care ne inundă viaţa.
Toată viaţa, s-a inspirat şi condus după dictonul latin „Dum spiro spero”, după cum însuşi o mărturiseşte în această carte, fapt ce-i face cinste, ca om, scriitor şi profesie.

După o copilărie, plină de peripeţii, cu sincope dar şi satisfacţii, specifice vârstei, pe traseul localităţilor Iaşi-Ploieşti-Moreni-Câmpina-Moineşti-Bacău, Dan Cristescu ajunge la concluzia că omul poate ajunge să se bucure de lumina vieţii numai prin Dumnezeu.
Citez: „El ne ajută pe toţi să supravieţuim, să scăpăm de pericole şi să luptăm pe mai departe în viaţă. De aceea ne înclinăm cu respect şi recunoştinţă tatălui ceresc pentru protecţia sa asupra a tot ce există pe acest pământ şi în univers. Ba mai mult, acest respect se cuvine să-l cultivăm şi urmaşilor noştri.”

O frumoasă pledoarie şi angelică filozofie despre viaţă, ca un îndemn „sine qua non” pentru toţi semenii noştrii, pentru a justifica şi merita existenţa noastră ca fiinţe pământene, după chipul şi asemănarea Creatorului.

Din lecturarea cărţii, lesne poţi desprinde printre altele şi apetitul cât şi chemarea autorului pentru artă şi poezie, preocupări ce-ţi înnobilează sufletul, mintea şi speranţele
într-un viitor mai bun.

Aşa se face că autorul a ţinut să imortalizeze pentru nemurire şi posteritate, câteva versuri deosebite, ce aparţin ieşeanului Emil Bârzu, nimeni altul decât naşul său de botez, versuri care literalmente m-au frapat şi cucerit, prin farmecul poeziei clasice predominate din perioada anilor 70 ai secolului XX, creaţii încă nealterate de incriminarea fatidică a poeziei moderne, care, paradoxal, cu cât este mai incoerentă, fără un mesaj anume, fără cap şi coadă, este cu atât mai valoroasă, în concepţia adepţilor săi. Pentru edificare, voi cita câteva versuri din poezia ieşeanului amintit:
„Pe drumeagul dintre stânci şi povârnişuri,
Peste care umbra ţese învelişuri
Cu sclipiri de gheaţă sure-ntunecate,
Un om cu o carte şi-o desagă-n spate,
S-a oprit la poala celui mai înalt munte
Şi ţinându-şi palma streaşină pe frunte,
Căută cu ochii în sus pe’o cărare
Ce-i arată calea bună de urmare…”
O adevărată capodoperă literară, plină de nobleţe şi armonie, care are şansa revederii luminei tiparului, datorită vredniciei finului său, nimeni altul decât distinsului Dan M. Cristescu.

Pe itinerarul unor meleaguri botoşănene, acolo unde serviciul i-a îndrumat paşii vieţii, respectiv Albeşti, Suliţa şi Botoşani, inginerul Dan M. Cristescu, a fost primit mereu cu braţele deschise, pentru priceperea sa profesională cât şi moralitatea fără cusur arătată faţă de colegii de muncă, rude şi prieteni.
Cu o tenacitate de invidiat, în timp, a strâns numeroase date biografice şi statistice a unităţilor unde a lucrat, pentru a le da din nou viaţă, în cuprinsul acestei cărţi.
Toate personajele amintite şi subliniate cu majuscule sunt convins că-i vor fi recunoscători pentru harul şi sârguinţa arătată.
Aplecarea sa pentru condei, în timp şi spaţiu, a dat roade şi în jurnalistică. Numeroasele sale articole, apărute în speţă în publicistica botoşăneană, sunt o mărturie în acest sens.

În calitate de cetăţean al urbei (epitet ce-i aparţine), a abordat diverse teme, de ordin social, educaţional, administrativ etc., toate având menirea de a veni în sprijinul comunităţii civice, pentru care merită toate felicitările noastre.
Spre finalul acestei ample lucrări de istoriografie de familie şi nu numai, din suflet şi din simţire, ne prezintă un tablou plin de emoţie, respect şi condescendenţă, vizându-l pe Gabriel Ipser, plecat spre cele veşnice în ianuarie 2006.

Aceste însemnări sunt cu atât mai zguduitoare, fiind vorba de un prieten comun, de care sunt legat prin firele unui lanţ de amintiri ce s-au derulat în mod fericit pe lungimea a cinci decenii de viaţă.
O tempora, o mores!
Din păcate, toţi suntem supuşi măcinişului inexorabil al timpului şi al uitării.

Singurele care vor mai dăinui o vreme sunt faptele şi gândurile noastre aşternute pe hârtie, ce vor sta cuminţi în rafturile unor biblioteci, spre luare aminte a generaţiilor viitoare.
Chiar şi numai pentru atât, adresez sincere felicitări autorului, pentru strădania de a se lua la trântă cu nemurirea, scriind această nouă carte.

23 iunie 2012
Ovidiu Chelaru