• Marin IFRIM

   

•  
  

  VIAŢA CĂRŢILOR, JURNAL (11) de MARIN IFRIM

Dumitru Mihai: „Îmi dă poftă de carte/Speranţa-n divinitate”

Pe Dumitru Mihai nu-l cunosc decât din spusele publicistului Dumitru K. Negoiţă. Câteva date, am găsit pe ultima copertă a cărţii sale de versuri „Urmuziene”, apărută recent la Editura „Teocora”: S-a născut la 16 august 1942 în comuna Ruşavăţu (azi, Vipereşti). A absolvit liceul din Pătârlagele, în anul 1960; Facultatea de matematică la Universitatea Bucureşti, în anul 1968. A activat ca profesor de matematică până la pensie. A debutat cu poezie în revista <Uscând o lacrimă> în anul 2013. Apoi, într-o antologie a revistei amintite, în 2015, numită <Bucurii>”. În ciuda titlului cărţii, unul mult prea sus, faţă de aspiraţiile lirice ale matematicianului Dumitru Mihai, conţinutul acesteia justifică oarecum ambiţiile autorului. Versuri paradoxale, apropieri neobişnuite de termeni, gândire abstractă pe alocuri, tendinţe de centrifugare a discursului şi, ca totul să fie absolut inoportun, o minunată recuzită din magazia cu decoruri a fraţilor Văcăreşti. N-aş îndrăzni să afirm că Dumitru Mihai nu scrie versuri care să nu-şi găsească cititori pe măsura posibilităţilor sale de emisie lirică. Insolitul poezie sale constă într-un fel de schemă a unei gândiri scurte, dense şi repetate; o molipsire matematică a ocupaţiei de-o viaţă. Pentru autor, poezia nu are decât câteva reguli simple şi obligatorii: rima, ludicul, filozofia populară şi libertatea infinită a combinaţiilor de cuvinte asemenea ecuaţiilor matematice. Urme urmuziene ceva mai vizibile am găsit în ultima strofă a poemului „Sport nocturn”: „Azi norocul îmi prieşte/Cum fac rost de un peşte?/Să-mi pot valorifica talia/În Belgia, Spania, Italia?” (pag. 58). În carte sunt inserate şi câteva „Observaţii”, un fel de aforisme ieşite din cenuşa versurilor sau a experienţei de-o viaţă a autorului. În prefaţă, inspirat intitulată „De la profesor de matematică la literatură …alambicată”, Dumitru K. Negoiţă notează, printre multe altele: „Am citit, m-am mirat, am zâmbit, m-am revoltat, am admirat,m-am bucurat şi m-am întrebat: <Oare, câţi paşi sunt de urmat, de la matematică la astfel de poezie?>” şi continuă oarecum justificativ: „S-a ştiut şi se ştie că, nu numai dragostea te împinge înspre cântare şi poezie. Să cânţi atât de mult despre dragoste, dureri…bucurii, cu o îmbelşugată rimă, până când să ieşi din tiparele literaturii, înseamnă curaj, înseamnă un pas înspre Cetatea cea mai elevată, plină cu de toate. Acolo unde sunt păstrate curate amintirile şi gândurile senine, cei care caută flori printre mărăcini, nu mărăcini printre flori, pot gusta din astfel de literatură ieşită din tipare şi de dragul…originalităţii”. Corect. Dumitru Mihai are o „scriere” care stârneşte interesul unor cititori aflaţi în proximitatea blazării. O „scriere” destinată curioşilor extremi.