De dimineață, până a doua zi, mass media ne livrează, cu dexterități de cioclu și de hingher,  pe canalele sale de scurgere a dejecțiilor parvenite din surse, vești despre cadavre complet și proaspăt decedate, despre amantlâcurile domnilor politici cu doamnele politice, despre arestări de curve și/sau de judecători. Totuna.
În toate cazurile este luată părerea d. sale, purtătorului de cuvânt al cadavrului sau, după caz, al curvei politice.
Explicație rabinică. Nu înțelegi neam.
Ședeam, într-una din seri, împreună cu niște „investitori turci” la o conversație ale cărei amănunte nu vă privesc întrucât este vorba despre multă pușcărie!
La televizor cântau, în alternanță bețivă, un, mi se pare, președinte de ceva și o „blondă” al cărei miljloc… scuză orice scop, o cântare din care trebuia să înțeleg ca ei sunt români și că, tot ei, sunt aici, în veci [aoooleu!] stăpâni. Ghiersul lor melodios nimicea corurile reunite ale Armatei și „Chefereului”.
Turcii, trădători ai Islamului în materie de „Rakî” [rachiu], au început să ragă, precum asinii beți împreunați cu blonda cântătoare și cu președintele afon, „Turcul e român, turcul e român/ turcul e, pe veci, aici stăpân”.
Din considerente de igienă istorică, astfel de „manea prejdențială,” interpretată de către aliotmani cu blondă, m-a determinat să le măresc onorariul comesenilor mei.
După ce făcuseră evaziuni de milioane de euro, turcii m-au tratat de necinstit. „Păi, nu-nțelegi că ne calicești păgânule? Yok para. Viața greu, lumea hoț”