Viața lui Eminescu, prin ochii lui Nichita Stănescu
Autor: Ion N. OPREAIstoria culturii
- ”Eminescu? E foarte greu să respiri după el, dar cu clipa în care el ne-a devenit nouă tuturor respiraţie, va trebui ca noi înşine, la rândul nostru, să fim respiraţie nenăscuţilor. Eminescu este pur, genuin, un aer curat”, așa-l descrie Nichita Stănescu pe poetul nepereche, atunci când Nicolae Băciuț îl întreabă ce reprezintă Eminescu pentru el.
- L-a iubit mult pe Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889). L-a descris și i-a vorbit prin versuri: ’’Tu n-ai murit,/ pentru că eu sunt trupul tău/ care vorbește cu vorbele tale’’. Nichita Stănescu (31 martie 1933 – 13 decembrie 1983), poetul necuvintelor, spunea că fiecare poet are o voce a lui unică, însă pentru el, Eminescu a fost vocea care a trecut de granițele vieții și ale morții, ale fizicului și materialului. S-au întâlnit mereu în profunzimea universului metafizic.
- Se povestește despre Nichita Stănescu că, după ce a fost laureat al premiului Herder, a cumpărat flori de aproximativ 5.000 de mărci, după care le-a semănat în fața casei de la Viena în care a locuit Mihai Eminescu. Când s-a întors în țară, poetul ar fi avut probleme cu Securitatea, însă norocul său a fost un jurnalist care a fotografiat florile, astfel având dovada că banii într-adevăr au fost cheltuiți numai pe flori. Atât de mult l-a iubit Nichita pe Eminescu.
- În Album Memorial – Nichita Stănescu, există trei poezii dedicate poetului nepereche, în care Stănescu descrie viața lui Eminescu, pe etape, folosindu-se de versuri și cuvinte. Atât de dragi lui!
- Iată cele trei poezii dedicate geniului:
- Eminescu adolescent
- Cuvânt apăsând pe cuvânt,
- ce umbra de codri surâzând!
- Gând apăsând pe gând,
- ce luceafăr în noapte arzând!
- Val înspre val alergând,
- ce rază de lună lucind!
- Timpul ce mișcă doar timp,
- ce frunte de ghimp sângerând!
- S-or duce aproape pierind
- păsări în vânt,
- mai murmurând,
- mai scânteind
- Dar cine le va fi privind,
- mama plângând,
- sămânța-nflorind,
- cuvânt apăsând pe cuvânt?
- Eminescu matur
- În sine însuși ningea
- cu negri fulgi de zăpadă,
- fiind el era
- o ruptură, o cascadă
- El însuși nu mai era el,
- felul lui își schimbase felul
- cum nfernal al își schimba-n inel
- de aură nfernal.
- Atâta dragoste si-atâta aspră bunătate
- a fost să aibe-n sine el cu sine însuși
- că desfăcea orice lăcate
- cu plânsul cheilor din plânsu-și.
- Altfel, la trup voinic si ager,
- cu gene rari la ochi și arse,
- era ceva de tot arhaic
- în viitorul ce-l parcurse
- Apoi el puse palma-I față de iriși
- dară prin ea avu vedere
- a celor scriși încă nescriși
- și văduvilor toți de stele.
- Imagine M Eminescu
- Eminescu ultimo
- Peșteră absorbitoare,
- cerc absorbitor de punct,
- corn de melc care nu doare
- suntul resorbit in sunt.
- Tu lumină alergândă
- reîntorcându-te acasă
- bruscă devenind flămândă
- rechemându-și iar mireasa
- Ah, suavă recădere
- a cuvântului în sine,
- cercuri cercuri de tăcere
- absorbind în ea divine
- sensuri, sensuri, înțelesuri,
- îngustându-se în unghi,
- smulgere spre înapoi,
- frig al ninsorii rechemat în nori,
- urlet și rechemare, tu!
- Pagini realizate cu sprijinul prof. Maria-Magdalena DASCĂLU – Lic. Răducăneni, din revista Vestea Bună nr. 94, număr omagial la împlinirea vârstei de 22 ani de la apariție, redactor coordonator-Elena Olariu, bibliotecara școlii. Pagini aduse în Antologii, lucrare de Cenaclu de la distanță, prin bunăvoința Elenei și-i mulțumim, Ion N. Oprea, Iași, coordonatorul ciclului de Antologii – 69 la număr – și al Cenaclului, 5 iulie 2023.
Rubrica: Istoria culturiiAutor: Ion N. OPREA
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail
