Primit pentru publicare: 8 mai 2016
Autor: Ion N. OPREA, Membru de Onoare Fondator al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 8 mai 2016
Editor: Ion ISTRATE

Cetățean de onoare al orașului natal

Victor Teișanu, din Darabani, membru al  USR, Iași,  din 2008 

Am bucuria să citesc în Luceafărul  la 7 mai 2016 vestea adusă de scriitoarea Lucia Olaru Nenati, ca un adaos de Liturghie vestea  frumoasă sub titlul bisericesc “Vrednic este!” că la Darabani, Botoșani, cetățenește și bisericește, de Sfântul Gheorghe, anul acesta, s-a sărbătorit nu numai târnosirea Casei locale de cultură în fruntea căreia a fost desemnat un intelectual, domnul Ionel David, ci și declararea ca Cetățeni de onoare ai urbei a doi localnici, unul – prof. univ. Gheorghe Cliveti, azi director al Institutului de Istorie Iași “A.D. Xenopol”, al doilea – alt om de cultură, poetul și ziaristul  Victor Teișanu, cu bogată și utilă activitate cultural-socială  acasă, în localitate.

Evenimentul mi-a adus pe ecranul minții întâmplarea, tot ziaristică, când în Ziarul de Iași, 13 martie 2009, cotidianul ridicându-se împotriva accesării mai vârstnicilor în USR, vedea Uniunea Scriitorilor drept o Casă de pensii, că sporise, de neînchipuit, până atunci, numărul celor care cereau să fie recunoscuți ca scriitori, mai ales vârstnicii, ca să încaseze îndemnizația cuvenită legal din 2007, ziarul și un tânăr intelectual, critic literar, proaspăt atestat scriitor, îl trecea pe Victor Teișanu în rândul anonimilor creatori literari, întrebând cititorii, dornici de contrazis, știu ei mai multe decât mine,  “despre cariera de scriitor a fericitului inițiat”, el, începătorul, cu statut de scriitor dobândit în 2008? I-am răspuns care erau meritele lui Victor Teișanu, și a altor anonimi, cum îi numea tânărul grăbit în aprecieri, cu ceea ce știam despre Darabani și oamenii lui de când scrisesem și publicasem volumul aniversar “Dorohoi Capitala Țării de sus în presa vremii 1874-2006”, adică la 600 de ani- atestare documentară.

Întocmai cum a făcut și academicianul Leon Dănăilă, vorbind acum, printr-o scrisoare, citită public, la primirea de către Victor Teișanu a titlului conferit de Consiliul local ca semn al vredniciei sale nemăsurate, cum scrie Lucia Olaru Nenati.

Ca să mă completeze parcă la tot ce am tot spus pe parcurs despre un asemenea anonim, neconfirmat din documentarea grăbită dar injurioasă amintită, am reținut și redau cu respect, pentru cititorii Ziarului de Iași, cuvântul de laudation, rostit de scriitoarea-soră, confratelui său și al meu literar Victor Teişanu, de astăzi: “…am reiterat câteva dintre considerentele pe care nu o dată le-am evocat ca temeiuri de preţuire: solida sa cultură, consolidată mereu prin lecturi avenite, prin şansa întâlnirii cu maestrul Lucian Valea, prin gestarea între cărţile bibliotecii pe care a condus-o până la pensionare, scrisul său poetic de har autentic, cel publicistic, ager şi pertinent, dar şi cel exegetic manifestat prin cartea „Poeţi botoşăneni de azi”, lucrare de mare valoare axiologică, dar şi de mare trebuinţă pentru definirea specificităţii literare a judeţului nostru, daturi care îl fac apreciat în orice mediu cultural din ţară şi din lume, unde apar articolele sale, din care provincialismul lipseşte cu desăvârşire, în ciuda situării geografice a toposului locuirii sale, pe care literalmente îl onorează prin prezenţa şi prestaţia sa. Dar, nu în ultimul rând, îl definesc caracterul şi onestitatea sa, neimplicarea în coterii şi intrigi de culise, el  rămânând mereu focalizat asupra datoriei de a-şi înmulţi talantul harului primit ca zestre ontologică. Un cuvânt aparte se cuvine meritului său de-a contribui la conservarea universului aparţinător celebrului academician Leon Dănăilă, subiect asupra căruia vom reveni.

Tocmai mă întrebam oare ce va rosti poetul în cuvântarea sa de recepţie a unui  asemenea titlu pe care la Darabani îl au doar foarte puţini aleşi, când am putut încă o dată să-i apreciez tactul şi opţiunea, căci el a susţinut o remarcabilă demonstraţie a importanţei poeziei şi, în general, a literaturii şi culturii, din străvechime până azi, convingând auditoriul că acestea au un rol fundamental, mai ales în prezentul atât de înstrăinat: ele fiind importante, chiar vitale, pentru cel mai însemnat element al omenescului: sufletul său”.

Marii anonimi rezistă, conving!