Vasile POPOVICI
.
.
.
.
.
.
.
Vin, mamă!
Îmi spune-un glas şoptit venind din veşnicii,
că nu te simţi prea bine pe acolo, mamă,
şi-ai vrea, de te-ar lăsa, pe-acasă să mai vii,
de parc-ai auzit cum glasu-mi mi te cheamă.
Mai cred că ţi-e urât de-atâta aşteptat;
stau toamne reci în mine parcă cu chirie;
se uită lumea ca la un teleportat,
venit incognito din altă galaxie.
De când te-ai dus, pe-aici, prea multe nu-s schimbate;
nu cum la rişcă vreau să dau în sus cu banul,
şi voi veni la tine mai pe înserate,
puţin ’nainte să se împlinească anul.
Vin, mamă, fără să-ţi trimit vreo telegramă,
nu îţi va fi zădărnicie aşteptatul;
tu ştii că ştiu ce-nseamnă dragostea de mamă,
iar lipsa mea de-aici nu va simţi-o satul.
Similare