ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Virginia Brănescu: Sacralitatea versurile pe altarul culorilor

Primit pentru publicare: 12 Oct. 2018
Autor: Dorina RODU
Cenaclul DinOgor
Publicat: 15 Oct.2018
Editor: Ion ISTRATE

„Eu sunt ce-a mai rămas dintr-o femeie
La anii nouăzeci, cât pot avea,
Da-n mine arde încă o scânteie
Care mi-a dat pe ceruri steaua mea.

Nu m-am zbătut să-i iau nimănui locul,
Am stat pe colțul meu de Univers
Și când m-a ars prea cu putere focul
Mi l-am turnat cu dăruire-n vers!”
(Biografie, Virginia Brănescu)

Zilele trecute, la redacția Revistei Luceafărul , au sosit cinci cărți: Spre zări albastre (2013 – Editura Karuna, Bistrița), La porțile iubirii (2014 – Editura Karuna, Bistrița), Albumul (ed. nouă întregită după volumul „Pașaport către eternitate”: 2017 – Editura Nosa Nostra, Bistrița), Adieri crepusculare (2018 – Editura Nosa Nostra, Bistrița) și Mit der Seele in der Hand (vol. în limba germană; 2013 – Editura Karuna, Bistrița), care aparțin distinsei scriitoare și pictorițe, Virginia Brănescu.

Virginia Brănescu, născută în Bistrița la data de 14 martie 1928, este membră a Societății Literare „Conexiuni” (Bistrița) și a „Ligii Scriitorilor din România”. Cu îndemânarea pensulei Domniei Sale a realizat 14 expoziții de pictură în ulei (12 personale) în Bistrița, Năsăud și Cluj-Napoca, iar de sub condeiul plin de har al scriitoarei Virginia Brănescu, au văzut lumina tiparului 21 de volume, dintre care 10 volume de versuri, 2 cu proză autobiografică, un portret de pictor în proză, 4 volume de eseuri publicistice, o antologie, 2 volume traduse în limba germană și un album de pictură. De-a lungul vremii a obținut mai multe premii, atât pentru literatură cât și pentru pictură, printre care: pentru pictură – Premiul I (în 2012) și Premiul III (în 2011) la Festivalul Național „Mihai Eminescu”, Premiul I la Festivalul „Dropia de Aur” (2014); pentru literatură – Premiul II (în 2013) obținut de la Societatea Scriitorilor de Limba Română (din Vancouver-Canada), Premiul II (în 2013) obținut la Festivalul Internațional de Literatură (Spania), Premiul de excelență (în 2014) obținut la International Festival of Literature – Malmö (Suedia) ș.a.

Scriitoarea Virginia Brănescu depune pe altarul cuvintelor pictate, cu măiestrie și originalitate, profunzimea versurilor și pasiunea picturii împletite cu sentimente și emoții care se pot simți atunci când îi privești picturile, dar și când citești versurile Domniei Sale:

„În noaptea negrului coșmar
Versul se zbate în zadar
S-astupe vaiet și dureri
Înlocuindu-le cu vreri.
Și lumea mea-i un univers
Înăbușită într-un vers,
Durerile le colorez
Și-aș vrea doar bine să visez!
În foc și gheenă cu culori
Mă zbat din noapte până-n zori
Să-mi fac din ele un tablou
În care sunt un trist erou. […] ”
(La ceas târziu, din vol. „Albumul”)

Volumul Spre zări albastre, apărut la Editura Karuna, în anul 2013, cuprinde în paginile sale 60 de poezii, în care distinsa poeta își revarsă sentimente lăuntrice, împletind trecerea timpului cu versul, care-i va rămâne veșnic, tristețea cu bucuria, iubirea cu gelozia, astralul cu lumescu ș.a, astfel conturând un curcubeu de trăiri, încadrat într-un tablou pastelat, pe care l-a denumit Spre zări albastre. Probabil, spre zările albastre, se duce și timpul care trece parcă înghițit de-un căpcăun, făcând loc viitorului rece, care o determină pe autoare să se simtă  un om bătrân: „Trec minutele, trec ore, / Adunate-n vârsta mea, / Amintirea lor mă doare / N-aș vrea să le pot uita! // Vârsta crește, timpul trece, / Înghițit de-un căpcăun; / Vine viitorul rece / Eu mă simt un om bătrân!” (Orologiu); în ciuda trecerii ireversibile a timpului, poeta, reușește să mai retrăiască și clipe fericite, prin inventarierea viselor trăite: „Mi-adun în palmă visele trăite, / Crunt inventar pe margine de veac / Și-mi retrăiesc și clipe fericite / Slab tonic, pentru sufletul sărac!” (De veghe). În poezia Sclipiri, poeta și pictorița Virginia Brănescu, își cântă-n versuri durerile și își pictează visele în cuvinte, înfruntând noroaiele și rănile: „În spate-mi duc desaga de cuvinte / Și-n gând o feerie de culori, / Privesc la cerul colorat în zori / Și în vizor mai am visul fierbinte! // Mă târâi prin noroaie și prin glod, / Dureri acute nu le iau în seamă, / Gânduri hoinare-nmiresmat norod – / Se zbat să-mi păcălească greaua-n vamă! // Mai scap un sac de vise în neant / Și-mi cânt durerile scăldate-n mare / Și iar ridic aripile spre soare / Și-mi torn pe răni culorile galant!”. În poezia Popas, autoarea din cuvinte face soli, trecând de orice obstacol pentru a ajunge la popasul sufletelor: „Ard luceferi și cad stele-n / Casa dorurilor mele; / Bate vântul și alungă / Visele de cale lungă! / Eu am ars și-am strâns jăratic / În cuptorul meu tomnatic / Și luptând cu-un aprig vânt / mi-am făcut soli din cuvânt, / Către zările albastre / Popas sufletelor noastre”. „Cuvinte strălucitoare, cuvinte luminoase, cu un ritm și o muzică – iată poezia Virginiei Brănescu! Pentru autoare poezia este arta de a face să intre universul între coperțile unei cărți. În rime avem culminația unui mers lăuntric: mers astral.”[1]

În volumul La porțile iubirii, apărut la Editura Karuna, în anul 2014, se regăsesc versuri în care poeta Virginia Brănescu picură culori, reci și calde, în fiecare vers străbătut de melancolie, pictându-și treptat, cu fiecare cuvânt, un tablou al amintirilor și al simțămintelor pe care le-a trăit de-a lungul timpului: „Era toamnă aurie / Când speram să mă iubești, / Eu să-ți cânt – când ploaia vie / Îți va bate la ferești! // Mi-adusesem toamna-n casă / Cu trei dalii ruginii… / Zac și-acum în vas pe masă, / Parc-ar aștepta să vii! // Vasu-i negru și lucește / Cum luceau ieri ochii tăi… […]” (Toamnă aurie). Iubirea, acest sentiment nobil, este cântat de către poetă în versuri sublime, încoronate de senin și de lumină: „Din inimă, un curcubeu pe cer / S-a înălțat spre zările senine […] // Lumina vine și-n târziu amurg, / Adună-n ceruri roșul prăvălatic / Și porumbei de pace lin se scurg […]” (Un curcubeu). Nici măcar o poezie nu este lipsită de muzicalitate, de eleganță și de frumos: „Pân’ la cer am vrut să merg, / Să ajung la soare, / Niște stele să culeg / Din cerești ponoare.” (Astrală); rămânând optimistă și pozitivă, cu idealurile pregătite pentru o zi de mâine, scriitoarea Virginia Brănescu, vrea să găsească în suspine și în dureri farmece divine: „Din dureri și din suspine / Să scot farmece divine / Și în vremea care vine / Să scot versuri pentru mâine.” (Idealuri) iar dacă gândurile triste o cuprind, având mereu credința în mai bine, poeta știe că toate aceste gânduri neplăcute, sunt o stare care o macină sufletește, însă, inevitabil vor trece: „În ceasuri grele de-nnoptare / Atâtea gânduri triste strâng / Din suflet trist, suflet nătâng / Se risipesc apoi în zare” (Gânduri). „Autoarea a reuşit să readucă în prim plan, cu deosebită sensibilitate şi afectivitate, cel mai nobil sentiment al omenirii – iubirea – făcând un profesionist, pertinent şi înălţător Feed-Back al trăirilor pe care le are omul pe Pământ, într-o anumită perioadă, versurile curgând în acest sens, dând dovadă de o maturitate debordantă în modul de a privi frumosul adevărat.”[2]

Volumul Adieri crepusculare, apărut la Editura Nosa Nostra, în acest an, este așezat pe patru capitole: capitolul I – Întâmplări reale de ieri și de azi, capitolul II – Adieri crepusculare,capitolul III – Versuri uitate și capitolul IV – Repere personale. În acest volum, în capitolul II, la pagina 79, regăsim versuri în care autoare se autodefinește: „Arma mea este gândirea / Ea-mi aduce izbăvirea. / Vraja mea este culoarea / Ea-mi dă operei savoarea! // Trec prin lume tot luptând, / La abstracte porți bătând / Și-obosită în vâltoare / Depun arma la picioare. // […] // Și-n al senectuții post / Mi-am creat în viață un rost / Și zbătându-mă-n vâltoare / Am rămas o luptătoare!” (Autodefinire). Tot în acest volum, în capitolul III, găsim o poezie închinată… doamnei Poezie: „Măreață Doamnă, Poezie / Născută doar din harul sfânt / Și trăitoare pe pământ / Ne-aduce-n suflet bucurie! / Ea ne dă clipe luminoase / Ne picură balsam în oase, / Are culoare și parfum / N-o aruncați în colb de drum! […]” (Doamna Poezie). Ca o luptătoare cu armele șlefuite, scriitoarea și pictorița Virginia Brănescu, păstrând mere un echilibru între pictură și literatură, și-a conturat singură propria lumea de vis: „Printre dureri și lacrimi multe / Mi-am conturat lumea de vis, / De vrea cineva să m-asculte / Îl duc cu mine-n Paradis! // Printre culori și vorbe bune / Mi-am trăit traiul modest / Cu mici urcușuri pe genune / Nu m-am crezut un Everest! […]” (Destin).

Nu cred că greșesc dacă afirm faptul că poeta Virginia Brănescu, cu fiecare cuvânt pe care îl așează pe foaia de hârtie, își rupe câte o petală a sufletului pictând-o apoi în versuri pline de înțelepciune, învățăminte, căldură și frumos. „Scrisă într-o manieră clasică în care sunt respectate elementele de prozodie, poezia doamnei Virginia Brănescu este învăluită de tonuri calde şi expresive care dau farmec lecturii, îndemnând pe oricare cititor la un adevărat popas sufletesc.”[3] De remarcat, la poeziile Virginiei Brănescu, este și puterea autoarei de a „metaforiza, de a formula viziuni lirice complexe, perfect decriptibile altfel, care conferă o cantonare lângă poeți mari, în ciuda modestiei la care autoarea nu vrea cu niciun chip să renunțe”[4] și, nu în ultimul rând, poeta lasă ca moștenire urmașilor un îndemn înțelept, acela de a lupta, cel mai probabil pentru idealurile lor, dar să lupte solemn și doar prin iubire:

Acum, când drumu-i pe sfârșite
În urmă-mi las un capital
De vorbe dragi, meșteșugite,
Iar din culori un madrigal!
Urmașilor – doar vorbe bune,
Las moștenire, un îndemn
Să lupte cât vor fi pe lume
Doar prin iubire, dar solemn!
(Destin, din vol. Adieri crepusculare)

Note:
[1] Maximinian, Menuț – Virginia Brănescu, poezia ca o sărbătoare, prefață la vol. „Spre zări albastre”, Editura Karuna, 2013, pg. 5;
[2] Lazăr, Ioan – Poeta Virginia Brănescu, din nou, „La porţile iubirii”, articol publicat în Răsunetul, 17 aprilie 2014;
[3] Daroși, Mircea – Omul de artă care nu are vârstă, articol publicat în Răsunetul, 12 martie 2012;
[4] Găurean, Vasile – Poezia ca un concentrat de sentimente și frumusețe – Virginia Brănescu – Spre zări albastre, „La porțile iubirii”, pg. 95-96.