Virtutea sătească
Profesorul Gheorghe Burac, simbol al hărniciei intelectuale
Autor, Ion Vasile
Un eveniment marcant, cu o încărcătură emoțională aparte, a fost organizat de Primăria și Școala din Vlăsinești, la 10 februarie 2011, cu prilejul aniversării onorabilei vârste a 75 de ani de viață și peste 50 de ani de carieră didactică și științifică a Domnului Profesor Gheorghe Burac.
Cu această ocazie, Profesorul Gheorghe Burac, a primit, din partea autorității administrației locale, Titlul MAGNA CUM LAUDE pentru exemplara carieră didactică și educativă dedicată muncii și dăruirii pe Altarul Școlii din Vlăsinești. Totodată, Editura Agata i-a conferit TITLUL VIRTUTEA SĂTEASCĂ pentru demnitatea și credința cu care și-a consacrat munca și viața locului în care s-a născut pentru a-l înnobila cu contribuția sa creatoare privind cercetarea, valorificarea și promovarea bogățiilor tradiționale ca expresii ale virtuților sătești, iar direcțiunea Școlii din Vlăsinești i-a acordat TROFEUL DE EXCELENȚĂ privind acordarea numelui Școlii cu cl. I-VIII din Vlăsinești – GHEORGHE BURAC – și DIPLOMA DE EXCELENȚĂ.
Cu acest prilej a fost lansată publicația locală VLĂSINIȘTEANUL, fondată de prof. Gheorghe Burac și ing. Lucian Trufin. Publicația este editată de Primăria Vlăsinești, va apărea lunar și va cuprinde în conținutul său aspecte ce privesc preocupările primăriei, școlilor și grădinițelor de copii, instituțiilor de cultură, mediului de afaceri, tarâmul social și politic, viața oamenilor cu bucuriile și necazurile lor.
Conceput și organizat ireproșabil, evenimentul a fost bine strunit de către inimosul primar, ing. Lucian Trufin și directoarea, Livia Ciucălău. Au participat la această aleasă adunare: prof. Mihai Matei, fost inspector genaral al învățământului botoșănean; prof. Georgică Manole – redactorul șef al Revistei Luceafărul; Ion Istrate – directorul Editurii Agata; prof. Paul Rusu, prof. Constantin Cojocaru; prof. Lucian Manole – redactor al Revistei Luceafărul; prof. Paul Luțuc; cadre didactice și consilieri locali. Și totuși, un lucru e regretabil: lipsa de reacție a Inspectoratului Școlar Județean Botoșani la astfel de evenimente, atunci când e vorba de slujitori pe tărâmul școlii. De ce oare? Nu a fost posibil, măcar, o telegramă de felicitare!
Cred că inițiatorul acestui frumos și onorabil demers, primarul Lucian Trufin, înscrie instituția pe care o conduce într-un început de palmares, pentru că, pertinamente, această inițiativă va fi preluată și de alte organizații și instituții pentru a-și cinsti cum se cuvine meritele personalităților locale. Atunci, după ce fiecare va trece pragul în veșnicie, lucru inevitabil, orice vorbă și orice faptă de a evidenția și elogia munca unui om nu mai au efectul dorit. De aceea, atât alocuțiunile participanților – deosebit de sensibile și marcate de emoții fiind cele ale domnilor Gheorghe Burac, Lucian Trufin, Ion Istrate, Mihai Matei, Paul Rusu, Constantin Cojocaru, Georgică Manole – cât și momentele înmânării diplomelor și dezvelirea plăcii ce identifică noua denumire a instituții de învățământ – Școala cu clasele I-VIII ,,Gheorghe Burac” Vlăsinești -au provocat reacții afective și, chiar, lacrimi.
Articol preluat din www.vorniceneanul.ro
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania