Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Scriitori botoșăneni. BURAC, GHEORGHE

      Foto și text preluate integral din vol. ,,Scriitori botoșăneni și publiciști botoșăneni”, autor Silvia Lazarovici, Ed. Agata, 2013

Burac,GhBURAC, GHEORGHE

n. 10 febr. 1936, com. Vlăsineşti, jud. Botoşani

Publicist, profesor. A absolvit şcoala primară în comuna natală (1942-1946), Gimnaziul din Săveni (1946-1949), Şcoala Pedagogică de Băieţi din Şendriceni-Dorohoi (1949-1953), Institutul Pedagogic de 3 ani din Iaşi, apoi  Facultatea de Filologie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi (prom. 1976).

A funcţionat ca învăţător la Şcoala Mitoc şi Şcoala Borzeşti, secretar cu probleme de şcoli şi pionieri la Comitetul Raional al UTM Săveni (1957-1958), director coordonator la Şcoala Avrămeni (1958-1961) şi Şcoala Dobârceni (1961-1962), inspector la Comitetul de Cultură şi Artă al Sfatului Popular al Raionului Săveni (1961-1965), apoi director la şcolile coordonatoare din Lehneşti (1965-1968) şi Vlăsineşti (1968-1999).

Activitatea meritorie i-a fost răsplătită prin acordarea titlului de Profesor evidenţiat şi selectarea ca membru în Comisia Naţională Consultativă pentru Învăţământul Preuniversitar din Ministerul Învăţământului (1995), Diploma pentru „Recunoaşterea meritelor excepţionale din întreaga activitate” – acordată de Inspectoratul Şcolar Botoşani, Distincţia de vrednicie – acordată de către Mitropolitul Daniel al Moldovei, iar distincţii pentru contribuţia adusă la îmbogăţirea patrimoniului cultural local şi naţional au mai fost acordate de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Botoşani şi de Fundaţia Naţională pentru Dezvoltare Comunitară; titlurile Cetăţean de onoare al comunei Vlăsineşti şi Magna cum laude – au fost acordate de autorităţile comunei Vlăsineşti pentru exemplara carieră didactică şi educativă în slujba Şcolii din Vlăsineşti, instituţie care l-a onorat pe profesor cu Diploma de excelenţă şi Trofeul de excelenţă privind acordarea numelui Şcolii cu cl. I – VIII din Vlăsineşti – „Gheorghe Burac”, titlul Virtutea Sătească fiind acordat de Editura Agata din Botoşani (2011).

Din anul 2009 este colaborator şi redactor la publicaţia de cultură botoşăneană Luceafărul, iar în anul 2011 a fondat  (red.-şef), împreună cu ing. Lucian Trufin (director), publicaţia locală de informaţie şi opinie Vlăsineşteanul, contribuţia sa fiind hotărâtoare.

 

OPERA: Vlăsineşti – 550 – Istorie şi Contemporaneitate (Vlăsineşti: [s.n.], 1996), Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Vlăsineşti, judeţul Botoşani (1800-2000): selecţiuni monografice (Vlăsineşti: [s.n.], 2000), Comuna Vlăsineşti: Vlăsineşti – Sârbi – Miron Costin (monografie 1, în colab.; Botoşani: Agata, 2005), Comuna Vlăsineşti: Vlăsineşti – Sârbi – Miron Costin; vol. 2: Dăinuiri etno – folclorice (monografie 2; Botoşani: Agata,  2007), Lumini ce nu se sting (publicistică; Botoşani: Agata, 2012).

REFERINŢE:
ZUB,AL. Cuvânt înainte la Comuna Vlăsineşti: Vlăsineşti-Sârbi-Miron Costin/ Gh. Burac, în colab. – Botoşani: Agata, 2005; CIUBOTARU,ION H. Cuvânt înainte la Comuna Vlăsineşti: Vlăsineşti-Sârbi-Miron Costin: dăinuiri etno-folclorice/Gh. Burac. – Botoşani: Agata, 2007; CIUCĂLĂU,L. Profesorul Gheorghe Burac: medalion. –Vlăsineşti: [s.n.], 2008; BURAC,GH. Lumini ce nu se sting. – Botoşani: Agata, 2012.
*
REPCIUC,I. Gheorghe Burac – Comuna Vlăsineşti. Dăinuiri etno-folclorice, Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei, Iaşi, vol. VII, 2007; ISTRATE,I. Virtutea sătească, profesorul Gheorghe Burac…, Luceafărul (Botoşani), nr. 2, 2011; MANOLE,G. Zece întrebări pentruGheorghe Burac, Luceafărul (Botoşani), nr. 2, 2011; MANOLE,L. Gheorghe Burac – „un dascăl, un adevărat dascăl…”, Luceafărul (Botoşani), nr. 1, 2011; OLARU NENATI,L. Despre stirpea oamenilor  – şansă pentru comunitate, Luceafărul (Botoşani), nr. 3, 2011; MALUŞ,A.M. Post festum – Vlăsineşti, 15 august 2012, Luceafărul (Botoşani), nr. 8, 2012.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Domnule profesor GHEORGHE BURAC, un LA MULTI ANI cu tot respectul!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5