Visele mi-au dat aripi

Cu capul de atâtea vise răvășit

Admir fuga norilor nestingherit,

Timpul mofturos tot mai monoton curge,

Ierburile moi îngână un cântec dulce.

Soarele încă mai ține în brațe pământul

Deși omenirea îi oprește avântul,

De unul singur pe cer se plimbă

Să ne arate cum vremea se schimbă.

În grădinile cu flori aburii se risipesc,

Razele luminoase din livezi strălucesc,

Mesteacănul din pajiștea de trifoi doarme,

Petalele risipite îmi sângerau în palme.

Într-o inimă de plop o coțofană cântă,

Umbra luminii chipul îi sărută,

Fluturii într-o cupă de iasomie vâslesc,,

Albinele harnice în stupi foiesc.

Lumina a devenit un straniu cuvânt

Când timpul s-a încovoiat la pământ,

Visele mi-au dat aripi de vultur să zbor

Peste frumusețile vieții pe care le-ador.

Articole asemănătoare