Voiam să-ți spun, că ninge peste trup, mereu
Că cerul e livid și fulgii cad prin sită,
Și flori de gheață se ițesc în suflet greu,
Și că mi-e somn târziu în iarnă nelipsită.

Voiam să știi, că doruri ard ninsoarea nopții,
Că nu-mi găsesc culcuș în tristele zăpezi
Și că-mi îngrop deșertăciuni în albul sorții,
Și-ngheț pe uscăciuni priviri de huhurezi.

Și iar voiam să știi, că iarna asta doare
Ninsoarea viscolind, doar gânduri să dezlege,
Că-n brațele fierbinți și-n visuri cu-arătare,
Să-mi dezmorțești simțiri născute într-o lege.

Voiam să știi, că nu-mi mai este frică-n noapte,
Că albul iernii a cernut-o-n flori de gheață,
Că ninge trist peste mesteceni rupți în șoapte
Și că mă stinge curcubeu pierdut prin ceață.

Și aș mai vrea să-ți spun, că inima mă doare,
Mă strânge ca-ntr-un brâu tivit cu raze dalbe
Și parcă nu e timp în răsărit de soare,
Când cad nămeții argintii desprinși din salbe.

Voiam din nou să știi, că mă ninge cerul tot
Și că-n suflet cad ninsori, năvălind ca-ntr-un potop!

3 ianuarie 2023-București