Voichița PĂLĂCEAN – VEREȘ
Joi, 28.09., la Cercul Militar Cluj, a avut loc ședința inaugurală de toamnă a membrilor Ligii Scriitorilor, adunați în cadrul Cenaclului „Artur Silvestriˮ.
Cuvîntul de bun sosit l-a rostit Iulian Patca, președintele Filialei Cluj a LSR. A urmat lansarea revistei „Agora Literarăˮ, ajunsă la numărul 33. Revista a apărut exact de Ziua Limbii Române. În curînd, a subliniat I. Patca, redactorul-șef, „Agora Literarăˮ va intra în cel de al zecelea an al existenței.
Președintele național al LSR, Al.F. Țene, a făcut un scurt bilanț al activităților la care au luat parte clujenii de-a lungul verii. Astfel, recent, o delegație condusă de Al.F. Țene, s-a întors de la Tîrgu Mureș, de la „Punți de luminăˮ; anterior au participat la înființarea filialei LSR Bacău. La Năsăud, conducerea LSR a luat parte la lansarea Antologiei Filialei, în vreme ce la Sărmaș (Mureș) au fost prezenți la lansări de carte scriitorii Voichița Pălăcean-Vereș și Al.F. Țene, în vreme ce Antonia Bodea a reprezentat Clujul la „Zilele Bistrițeiˮ. De Ziua Limbii Române, Titina Nica Țene, Antonia Bodea, V. Pălăcean-Vereș și Al.F. Țene au participat la manifestările de la Moneasa (Arad) organizate de Lygia Diaconescu și Florin T. Roman. Peste tot s-au auzit versurile vibrante ale Imnului LSR compus de dr. Mihai Ganea.
Al.F. Țene i-a numit apoi pe apostolii Ligii din această lună: Marian Bărăscu, organizatorul „Caravanei literareˮ, Marian Cristescu și Lazăr Lădariu (de la „Cuvîntul Liberˮ, arhitecții „Punților de luminăˮ), Lygia Diaconescu, F.T. Roman, M.D. Istrate (proaspăt deținător al „Virtuții literareˮ), Doru Dinu Glăvan, președintele UZPR (căruia LSR i-a înmînat Trofeul „Microfonul Pro-Adevărˮ), Titina Nica Țene, Antonia Bodea, Virginia Paraschiv, M. Ganea și V. Pălăcean-Vereș.
Au prezentate în continuare cărțile primite în ultima lună la Filială: L. Lădariu, „Tranșeele ierbiiˮ, F.T. Roman, „Omnia vincit amor!ˮ, Ionela Flood, „Scrisori de la poarta nemuririiˮ, M. Vintilă, „Dirijorul de cuvinteˮ, Dorina Magdalena Suciu, „Aripi sub apeˮ, R. Ducan, „Poporul de proști versus Eminescuˮ, Ileana Sandu, „No Commentˮ, Teo Moldovan, „Puzzle… în toate sensurileˮ, V. Umbreanu, „Imagini din Daghestanˮ, „Bilet în circuitˮ, „La un metru de centrul universuluiˮ, „Boala realitățiiˮ, „Privighetoarea fără limbăˮ, F. Smarandescu și A.R. Vătuiu, „Mai ușor să distrugi din interior decît din exteriorˮ și Gavril Moisa, „Roua iubirilorˮ.
A preluat ștafeta Antonia Bodea, care vorbit despre Acad. Ștefania Kory Calomfirescu și cea mai recentă carte a sa, închinată „promoției Iuliu Hațieganuˮ a UMF, lucrarea care oferă „o documentație bogatăˮ, căci scriitoarea „a găsit mereu în oameni ceea ce este frumosˮ. În luarea sa de cuvînt, Voichița Pălăcean-Vereș a vorbit despre emoțiile care stau la baza acestei scrieri și despre sentimentele puternice pe care cartea le trezește în sufletul cititorilor.
A urmat lansarea Antologiei Napoca Nova Nr. 15 – 16, „Nesaț rotunjit în pîrgăˮ, despre care a vorbit editoarea, care le-a mulțumit tuturor colaboratorilor pentru aportul adus la apariția cărții, cu un gînd special adresat graficianului Lazăr Morcan și lui Peter Vereș, realizatorul copertelor antologiilor NN. Poeta Mădălina Drăgan și gherleanul Nicolae Suciu, cea mai tînără autoare din volum și cel mai în vîrstă, au fost prezentați publicului. A intervenit poetul-pictor Eugen Coța, ce și-a transfigurat emoțiile într-un grupaj de epigrame închinate volumului și antologatorului.
Prof. Lucia-Elena Locusteanu, la rubrica „Memoria calendaruluiˮ, a realizat scurte portrete cîtorva personalități ale literaturii noastre: O. Paler, A. Păunescu, M. Preda, G. Coșbuc, G. Bacovia. Ion Constantinescu a adăugat numele lui Augustin Buzura, în memoria căruia sala a ținut un minut de reculegere. Apoi, I. Constantinescu, evocînd „epoca de aurˮ, a susținut o miniconferință pe tema „Securitate și literaturăˮ, subliniind că „pe lîngă lichele erau și oameni cinstițiˮ. În intervenția sa, M. Ganea a precizat: „mie Securitatea nu mi-a făcut nimic…, dar nu m-a lăsat să trăiesc!ˮ, iar I. Patca a vorbit despre cazul unui poet maghiar interzis datorită unui poem de opt versuri scris „cu adresăˮ.
În ultimul act al sărbătorii, Antonia Bodea i-a invitat pe poeți să prezinte spectatorilor cele mai recente creații ale lor. Astfel, și-au citit versurile: Lili Lazăr și Ovidiu Vasile, iar Ion Constantinescu, Aurel Lucian Chira și Gavril Moisa, secretarul general al LSR, au dat glas cîtorva parodii proprii. Seara nu se putea încheia fără epigramele reputatului Eugen Albu care, sosit la întîlnire cu frezii pentru doamne, s-a îngrijit, ca de obicei, de buna dispoziție a participanților.
Următoarea reuniune a LSR se va derula joi, 26 octombrie, în același ospitalier spațiu, cu începere de la orele 17.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania