Motto: … Şi din dragostea nebună
şi cuminte la un loc,
încolţea sâmburu-n prună
roua multă lua foc…
/Nicolae Dabija/

• Am avut marea fericire să mă ating cu sufletu-mi de o carte rară, o Ediţie de Lux, care m-a copleşit prin emotivitatea ei până-n cele mai profunde ungheraşe ale Eu-lui meu. E vorba de volumul „Rănit din iubire” (Botoşani, – 2021, 545 p., Tipografia PJM, Iaşi), apărută În Memoriam celui care a fost Nicolae Dabija – Bărbatul temerar al acestui neam – la jumătatea de an de la dispariţia sa terestră pentru a deveni Lumină Eternă.
• Este o ediţie iniţiată, coordonată şi redactată de distinsa Doamnă Lili Bobu – neobosit maestru, cărţile liliale căreia, după cum consemnează dr. Lucia Olaru Nenati (un suflet geamăn cu cel al Liliei Bobu – doi stropi de rouă diamantină, n.n.), sunt însemnate cu pecetea crinilor nobiliari […], iscată din osârdia şi ardoarea preţuirii şi păstrării valorilor perene ale Timpului de azi.
• Volumul este realizat sub egida Asociaţiei Culturale „Regal d’Art”, colecţia „Regal de poezie”. Consultanţi literari: acad. Mihai Cimpoi, Elena Dabija, dr. Lucia Olaru Nenati, Victor Teişanu. Şi-au adus aportul în documentarea biobibliografică: dr. Mariana Harjevschi, dr. Lidia Kulikovski, Gheorghe Median şi Claudia Tricolici. Documentare artă plastică: Mihai Debeli, Sorin Mihăilescu. Coperta – excepţională, într-o armonie perfectă cu originalul cristal Swarovski.
• Superba carte se deschide cu un Curriculum Vitae original, cu denumirea „O legitimă notă de subsol a istoriilor viitoare”, în care, la întrebarea „Locul naşterii – citim: … satul (Codreni – n.n.) cu miros de busuioc şi veşnicie …, iar despre Naţionalitate – scrie: Româno-moldo-vlahă, născut cu harta Daciei pe palme. Tot atât de neordinar (dar plin de nobleţe) e şi răspunsul la formularul Educaţie şi formare: Şcoala de iconografie şi omenie a părinţilor …; Ocupaţia: Un profet care plânge pentru rănile Neamului său. Şi, bineînţeles, la Epilog nu putea să lipsească distihul: „Doru-mi-i de Dumneavoastră, ca unui zid de o fereastră!”
• Dragă Nicolae, înger păzitor al acestui Neam Românesc, dacă ai şti (?!) cât ne e dor de Dumneavoastră, de chipul cel tânăr, cu pletele-n vânt şi ochii cei frumoşi privind senin spre zările nemărginite, ca-n superba grafică a maestrului Iurie Braşoveanu, cu numele „Pe urmele lui Orfeu”; cât ne e de dor de vocea calmă şi de vorbele înţelepte, de sfaturile chibzuite şi analizate bine …
• Nu ne putem împăca cu gândul că această catedrală a Neamului s-a înălţat în dimensiunile infinite şi eterne ale Divinităţii Supreme, să stea de-a dreapta Creatorului cu imensa făclie a sufletului său, de la care încercăm şi noi, ca nişte antene, să sesizăm şi să acumulăm această Lumină, făcând schimb, prin „particula lui Dumnezeu”, de energii divine.
• Da, a plecat poetul şi nu putem umple cu nimic acest gol imens din inimile noastre, acest gol lăsat de o excepțională personalitate, care ne-a ajutat, în permanenţă, să ne menţinem în verticală coloana demnităţii naţionale.
• Bineînţeles, suntem conştienţi de inevitabila clipă a Marii Tăceri şi a Marii Treceri între două dimensiuni: cea terestră şi cea ancestrală.
• Venim din Lumină şi-n Lumină ne întoarcem!
• Însuşi Luceafărul poeziei noastre, genialul Mihai Eminescu scria: „Toţi se nasc spre a muri / şi mor spre a se naşte”.
• Dar, teribilă este clipa … Clipa, când Clepsidra Timpului se răstoarnă şi-ncepe măsurarea Eternităţii.
• Şi-n acea clipă, Moartea, cum afirmă cineva dintre poeţi, este ultima metaforă. Poate, de aceea şi martirul poet Vasile Voiculescu intuia supremaţia solemnităţii acestei clipe în raport cu Eternitatea, căci … „Eternul se ascunde sub coaja unei clipe”. Şi noi, cu râul dorului în suflet, încercăm să ne împăcăm sau să descifrăm această enigmă eternă, care este Moartea, ca să pătrundem în dimensiunea ei de taină, care ne înalţă pe drumul Luminii, plasându-ne-n preajma Divinului Creator.
• Dar să revenim la cartea „Rănit din iubire”, prefaţată de acad. Mihai Cimpoi – ilustrul eminescolog, – cu titlul: „Nicolae Dabija: Drumul (invers) spre Logos” şi cu o postfaţă „Cartea poemelor vizionare. N.Dabija – poetul tribun”, de inimoasa şi talentata prof. dr. Lucia Olaru Nenati.
• Volumul „Rănit din iubire” este întreţesut, am putea spune, musteşte de razele luminoase şi tandre, emoţionante şi solemne, senine şi nostalgice ale celui mai frumos şi înălţător sentiment pe care ni L-a hărăzit Fiinţa Supremă – Dragostea – Iubirea!!!
• Se zice că şi la baza creării Universului stă principiul Iubirii.
• Şi poetul nostru, care purta „Aripă sub cămaşă”, s-a înfrăţit cu aripa îngerului său păzitor şi, într-un torent de Lumină a sufletului său, s-a urcat uşor spre Tatăl Ceresc, unindu-şi lumina acumulată pe pământ cu Lumina cea Eternă.
• „Ochiul al treilea” al poetului Nicolae Dabija, acest poet care era atât de sensibil, încât putea fi „rănit de un brebenel”, ne va veghea şi din imensitatea spaţiului şi infinitatea Timpului. Ne va veghea, fiindcă ne-a iubit şi ne va iubi …
• Ne-a iubit mult cel, care vroia să măsoare cu o iubire Veşnicia.
• Nicolae Dabija iubea într-atât, încât era gelos şi pe iarbă şi pe vânt, chiar şi pe raza de stea ce lega cerurile de pământ … Astfel, în poemul „Blestem” (pag.55), el scrie iubitei: … Şi-n vremea care trece, care vine / pe tine, cea cum alta nu-i sub soare / să mă iubeşti – te blestem – doar pe mine / şi de acest blestem să n-ai scăpare”. Ce frumos să blestemi … din Iubire cu Iubire! Acest poem este însoţit de pictura artistului plastic Georges Mazilu: „Te blestem să rămâi cea mai frumoasă”. Ce poate fi mai frumos, mai nobil, mai tandru?!!!
• Poetul dragostei, am zice noi, iubea atât de profund că atunci când iubita ca ploaia, trecea pe stradă, Dumnealui îşi imagina că şi „mugurul deschide ochii să te vadă” („Cântec fără cuvinte”, pag. 85).
• Iar pe „cea nesfârşit de dragă, ea – dac-aş uita-o / m-aş uita…” (pag. 93, într-o armonie perfectă cu lucrarea artistului plastic – Dorina Costraş).
• El a ştiut să dăruiască iubire profundă, adevărată, aşa, încât de-asupra fiinţei dragi – „să înflorească cerul” („Cer dăruit”, pag.105).
• Nu în zadar poetul îngâna: „Atât cât iubesc – încă sunt!” Căci el se considera „acea pasăre / ce, vai! poate zbura / numai în aerul de Dânsa / respirat”. („Destin”, pag. 166, însoţită de pictura artistului plastic Ion Sulea Gorj).
• Iar primei sale iubiri, peste ani, îi trimite colinde prin fulgii de nea, care deşteaptă amintirea neprihănitului fior:
• „Zăpezile se-aşternu solemn,
• Tot ceru – acuma te colindă …
• Aş vrea să scriu un lung poem
• Care surâsul să-ţi cuprindă …”
• („Colind pentru tine”, pag. 121, şi pictura „Îţi dăruiesc astă ninsoare şi, resemnat, colindul ei” de artistul plastic Andreia Ioana Cismaşiu.)
• Îndrăgostitul poet, Nicolae Dabija, mustind de dor – era numai „muguri şi iarbă…” Poezia „Dialog fără moarte” este ilustrată de pictorul Ion Sulea Gorj prin denumirea: „Tu îmi surâdeai cu orizontul de pe valea cu cireşi” (pag. 173).
• Fiinţa iubită, fiinţa subtilă este, pentru poetul N. Dabija, un înger luminos sau „pasărea ce-atinge / cu aripa ei eternitatea”. În genere, ,,îndrăgostiții sunt doi sfinți cu o singură aură.” Iar poetul, când iubea (ne-o declară chiar el)… ,,pe atunci aveam două inimi/ și un era în pieptul ei…” Și: ,,Iubirea are gust de nemurire!” 
• Poeţii sunt convinşi că iubirea mişcă sori şi stele … Şi Nicolae Dabija, poetul veşnic îndrăgostit, ne mărturiseşte:
• „ … toate planetele stăteau pe loc
• şi-abia când ne-am văzut,
•            ne-am vorbit,
•                 ne-am îmbrăţişat
• acestea, cu scrâşnet greoi,
• cu foşnet mut
• au pornit.
• Planete stinse,
• pietre tăcute,
• meteoriţi mari cât grădinile,
• deasupra noastră brusc şi-au aprins luminile,
• încât oamenii,
• cum ne ţineam de mâini,
• spuneau deseori:
• „Ei sunt luminaţi de alte constelaţii,
• de alţi sori …”
• („Două cuvinte”, pag. 197).
• Da, are dreptate poetul, „pe două cuvinte se sprijină Universul: „Te iubesc!” Acest poem, împreună cu lucrarea marelui pictor român Sabin Balaşa, cel care l-a înveşnicit pe Mihai Eminescu, fac să vibreze toate strunele interiorului nostru; admirând lucrarea „Două păsări cu câte o aripă singură ce nu putem zbura, decât împreună”. Ceva miraculos de frumos!
• Poetul e plin de gânduri, întrebându-se: „… când amurgul se-nnoadă cu zorii, / cine, iubita mea, te ţine de mână / ca să-ţi arate cum zboară cocorii?!” („Izgonirea din Rai”, pag .273).
• Nicolae Dabija a meditat mult şi asupra acestui principiu filosofic – Moartea … În multe poeme străbate, ca un fir roşu, ca un nucleu, în jurul căruia roiesc gândurile poetului. Spre exemplu, în „Cântece fără cuvinte”, el scrie:
• „Poetul care te iubi atât de mult / va fi sub Ţară, atunci, un pumn de lut; dar el – cu orice rând din astă carte, / cu orice vers, te va iubi / şi după moarte … ” (pag. 89).
• Şi-n alt poem („Un pumn de lut”, pag. 487) ne va mărturisi: „ … ci nu voi fi un pumn de lut obişnuit”, ci …
• „ … arheologi din viitor –
• săpând pământul chinuit,
• miraţi, găsi-vor sub ogor
• un pumn de lut îndrăgostit … ”
• Nicolae, înţeleptul poet, ştia: „Şi-am să mor de prea multă iubire de viaţă … ” Şi se-ntreba în poemele sale: „Oare şi atunci după ce-o să mor, /  tot aşa de tine o să-mi fie dor?!” 
• Ferice de Femeia, căreia i-au fost consacrate aceste versuri!
• Nicolae Dabija, cu adevărat, a fost şi un vizionar … El, în ultimul său poem, se destăinuia: 
• „Tot ce trebuia să iubesc – 
• am iubit. 
• ………………………………………..
• Frunzele cad grele de rouă, 
• ca nişte păcate.
• Şi umbrele serii împrăştie-n inimi
•  lumine,
• Acum când îmi vin amintiri 
• atât de ciudate
• dintr-un timp care nu se ştie 
• dacă mai vine …”
• („Împliniri”, pag. 537, cu portretul lui Nicolae Dabija „O viaţă de
• apostolat” în viziunea artistului plastic Doru Cristian Deliu.)
• Da, cu adânci regrete şi dureri, acest timp n-a mai venit… Acest  Apostol al Neamului, acest vizionar, era convins:
• „De dragoste nu scapi nici după moarte,
• (doru-i etern, iar moartea – e o minută),
• ……………………………………………………………..
• (pag. 153, cu lucrarea artistului plastic Stelian Onică).
• Prof. dr. Lucia Olaru Nenati, în emotiva „Postfaţă”, face o concluzie răvăşitoare: „Simbolul ochiului al treilea, sub semnul căruia adunase odinioară o carte de poeme – rămâne mai departe, de astă dată – un eter atemporal – un reper al creatorului prevăzător, chiar şi dincolo de zarea comună a esenţelor idealităţii spiritului superior, cel ce ştie să vadă mai departe şi mai sus de zarea lumescului comun, în acea zare unde, iată, el a zburat dintre noi, după modelul marelui Zburător ce ne-a însemnat odinioară imaginarul în chip irezistibil.”
• S-a înălţat Poetul!
• Iar noi, cei rămaşi să-i perpetuăm amintirea, să sorbim din „Apa neîncepută” a operei sale; să ne străduim să ne facem „Temele pentru acasă”; să ne iluminăm sufletele cu lumina orbitoare a „Fulgerului care a fost” şi, prin „Lacrima care vede”, care, oricum, ne inundă sufletele, să ne purificăm gândurile şi să facem tot posibilul ca să revenim la Vatra Străbună. Prin aceasta vom contribui la realizarea visului eternului poet – Nicolae Dabija.
• Acest volum nostalgic, dar plin de o lumină Re-novatoare, te cucereşte şi prin lucrările multor artişti plastici de pe ambele maluri ale Prutului, dintre care vom menţiona doar câteva nume: Sabin Balaşa, Iurie Braşoveanu, Dorina Costraş, Gheorghe Coman, Ion Sulea Gorj, Stelian Onică, Eudochia Zavtur etc.
• Volumul se încheie cu „Aprecieri critice, portretizări, confesiuni sau Ecouri corezonante”, în care sunt înserate spicuiri de concluzii referitoare la opera poetului, dintre care enumerăm: Ioan Alexandru, acad. Constantin Ciopraga, acad. Mihai Cimpoi, Teodor Codreanu, Daniel Corbu, Nina Corcinschi, Doina Dabija, Ion Hadârcă, Adrian Dinu Rachieru, acad. Eugen Simion, Arcadie Suceveanu, Mihai Sultana-Vicol şi mulţi alţii.
• Glorie şi cinste acestui colectiv, care, printr-o muncă asiduă (în timp restrâns), au realizat acest volum de LUX.
• Mă închin cu pietate sărutându-vă pe suflet!
• Toată consideraţia şi dragostea Doamnei Lili Bobu, rândurile aşternute de Dumneaei sunt permanent înrourate cu mireasma diafană a crinilor, lotuşilor şi nuferilor … Vă iubesc!
• A plecat Poetul …,
• s-a retras în infinitul Univers plin de lumină. Să ne înfruptăm, deci, din Cuvântul şlefuit cu migală până la strălucirea giuvaiergivală din Opera Sa.
• Şi să nu uităm: Ne-a lăsat ca testament – Trandafirul!
• „Floarea în forma sa cea mai desăvârşită e trandafirul. Această desăvârşire se întrevede în corelaţia dintre exteriorul formei şi profunzimea interiorului” (A. Favorschi). Nu în zadar poetul a iubit trandafirul, e un raport armonios cu profunzimea sufletului său frumos.
• Să mergem, deci, pe „Urmele lui Orfeu”, pentru a-l descoperi, iar şi iar, pe acest nemaipomenit de talentat AED al nostru – Orfeul nostru ancestral – Nicolae Dabija.
• Iar acolo sus, în Lumina eternă, el este alături de Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Grigore Vieru, Vlad Pohilă, Ion Ungureanu, Liviu Damian, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, Adrian Păunescu, Leonida Lari, Anatol Ciocanu, Emil Loteanu, Andrei Vartic şi atâţia, şi atâţia înălţaţi pe scara enigmatică a Luminii, la Ceruri.
• Putem exclama ca şi George Coşbuc: 
• „Ne avem şi noi Olimpul şi 
• pe-a veşniciei poartă
• Am întrat şi noi, şi-ntr-însul 
• zei fără de moarte – avem.”
• Închei cu un fragment dintr-un poem al poetului rozelor – Alexandru Macedonski:
• „Sfintelor umbre care-aţi trecut,
• Nu, voi prin moarte nu aţi murit,
• ………………………………………………
• Al vostru suflet este-n tot locul,
• Zboară cu vântul, arde ca focul,
• Se află-n frunza care-nverzeşte,
• Şopteşte-n apa ce şerpuieşte,
• Respiră-n floarea ce-mbălsămeşte,
• În noi trăieşte …”

Eugenia Manea-Cernei