Primit pentru publicare: 7 mai 2016
Autor: Georgică MANOLE – redactor şef, Rev. Luceafarul.net
Editor: Ion ISTRATE

ZECE ÎNTREBĂRI PENTRU … DANIELA BIOLAN

„Suntem, într-un cerc vicios: societatea în care trăim are mari carențe din punctul de vedere al educației, aici cresc și copiii de azi care vor fi adulții de mâine, învățam puțin, ținem minte și mai puțin și aplicăm și mai puțin”

Georgică Manole: Suntem în anul de graţie 2016.
Cum calificaţi starea EDUCAŢIEI românești la acest moment?

Daniela Biolan: Greu de spus. Sunt foarte multe lucruri bune care s-au realizat în ultimii ani: școli reabilitate, baza
materială, microbuze de transport elevi, proiecte europene, mobilități ale elevilor și cadrelor didactice, stabilitate în mișcarea personalului didactic, programe financiare pentru elevi. Dar sistemul educațional este format dintr-o mulțime de microsisteme cu propria lor inerție, care de multe ori nu reușesc să se sincronizeze. Vorbim de resursa umană: pe de o parte elevii și pe de altă parte personalul didactic, peste care se suprapune contextul social, economic și nu în ultimul rând politic. Dacă fiecare familie ar fi formată din mamă, tată și copii, dacă fiecare familie ar fi împreună în același loc, dacă părinții ar putea să lucreze în același oraș sau țară în care locuiesc copiii, dacă am reuși să înțelegem că unui copil îi sunt necesare și alte lucruri decât hrana și îmbrăcămintea, dacă am încerca uneori să ajungem și la problemele sufletești ale elevilor noștri, poate că am putea să dăm un calificativ bun educației românești.  Dar toate acestea nu sunt în mâna unei singure persoane. S-au făcut multe încercări de reformare din 1990 și până acum și acest proces încă nu s-a finalizat. S-au adaptat din mers și cadrele didactice, și părinții, și elevii. Trebuie să înțeleagă toți partenerii că investiția în sistemul educațional este cea care asigură, pe termen lung, un viitor țării. Și aici mă gândesc cu tristețe la acei politicieni care cred că învățământul românesc nu produce nimic. Eu fac parte din persoanele care gândesc că sistemul produce, drept dovadă avem acei olimpici internaționali, acele valori care ne sunt luate de pe băncile școlii și care reușesc în școlile din Europa și America, care apoi ajung să-și creeze un nume la locul de muncă. Sunt apoi zecile de mii de oameni plecați la muncă în străinătate pentru un trai mai bun. Și ei sunt produsul școlii românești. Cu această școală finalizată în România reușesc să se integreze pe piața muncii în străinătate, respectând regulile de acolo. Ori lucrul acesta nu vine decât din educația primită în școala și familia din România.  

GM.: Există o realitate: scad performanţele şcolare ale elevilor.
Cauzele sunt  numai în interiorul triunghiului relaţional copil – părinte – profesor,
sau trebuie căutate şi în alte zone?
DB.: Cred că există cauze în acest triunghi, dar nu sunt singurele. Suntem într-o perioadă în care copiii se cresc singuri, părinții fiind în multe cazuri plecați la muncă. Există o bunică, o mătușă, o vecină care controlează anumite nevoi primare ale copilului: hrană, îmbrăcăminte, dar supravegherea corectă a timpului liber lipsește. Ne luptăm cu falsele valori promovate de mass-media, persoane cu pregătire superficială, ușor de urmat. Nicăieri nu sunt mediatizate rezultatele extraordinare a elevilor noștri. Apare câte o știre scurtă și seacă și atât. Dar cum s-a ajuns la a obține un premiu la o olimpiadă națională nu este un subiect promovat de mass media. În acest context părintele este neputincios, întrucât impactul emisiunilor mondene este extrem de mare față de puterea cuvântului unui părinte. Iar fericiții copii care au părinții aproape vor să aibă același tip de comportament ca și cei singuri acasă, din dorința de a aparține unui grup.
Suntem, într-un cerc vicios: societatea în care trăim are mari carențe din punctul de vedere al educației, aici cresc și copiii de azi care vor fi adulții de mâine, învățam puțin, ținem minte și mai puțin și aplicăm și mai puțin.

GM.: Cum s-a adaptat Casa Corpului Didactic Botoşani
la cerinţele actuale ale  învățământului românesc?
DB.: Cred că foarte bine. Avem canalele de legătură cu școlile și cu responsabilii din școli privind formarea continuă și reușim să aflăm în timp util nevoile pe care le au cadrele didactice și nu numai. Putem să acoperim în mare măsură cerințele lor. Ne aflăm într-o perioadă în care finanțarea cursurilor și programelor de formare continuă cad în sarcina unităților școlare. Mulți directori de școli au în buget sume aferente formării cadrelor didactice. Poate nu reușesc să acopere chiar pentru tot personalul dar trebuie să privim nevoile fiecăruia pentru un interval de cinci ani, nu doar imediat. Amintesc aici că au existat și programe de formare gratuită prin proiecte POSDRU. Trebuie apreciat și respectat faptul că acele cadre didactice și didactic auxiliare care doresc să beneficieze de etape ale mișcării personalului didactic, de o gradație de merit, de un punctaj mai bun la restrângere de activitate îți susțin finanțarea cursurilor din propriul venit. De asemenea există activități cu tradiție în oferta Casei Corpului Didactic, respectiv manifestările ocazionate anual de Festivalul Național al Șanselor Tale, simpozionul județean ”Experiențe educaționale” organizat anual în cadrul Zilelor EduCCD. Oferim posibilitatea cadrelor didactice de a-și publica gratuit articole, proiecte, opinii, diseminări ale unor activități deosebite, popularizarea unității școlare în revista semestrială Mentor XXI.
Un lucru bun este faptul că anual putem revizui oferta de formare, fie aducând propuneri de cursuri noi, fie eliminându-le pe cele neatractive pentru personalul didactic.

GM.: Se vorbeşte tot mai intens despre descentralizarea unităţilor şcolare.
În ce stadiu se mai află acest proces pe care eu îl percep a fi tot mai lent?
DB.: E greu de spus, mai ales că nu sunt publice concluziile pilotării acestui proces de descentralizare realizate în câteva județe. Descentralizarea învățământului preuniversitar înseamnă transferul de autoritate, responsabilitate și resurse în privința luării deciziilor și a managementului general şi financiar către unitățile de învățământ și comunitatea locală. În niciun sistem de învățământ nu există o descentralizare ”pură”, ci diverse combinații, negociate și construite istoric, între descentralizare, deconcentrare, centralizare și privatizare. Din discuțiile din întâlnirile din țară am înțeles că nu era mare diferență dintre județele care aplicau strategia de descentralizare și cele în care nu se aplica, dar alte informații nu am. Sunt școli din județ care ar înflori prin aplicarea etapelor descentralizării dar sigur sunt școli care nu ar face față tuturor nevoilor școlii. Aceasta derivă din zona unde este situată școala, de puterea economică a comunității respective, de atractivitatea pe care o oferă cadrelor didactice, de infrastructură și nu numai. Se văd ușoare forme de descentralizare la nivelul unităților școlare, respectiv criteriile specifice impuse de unitatea școlară în alegerea cadrelor didactice. Dar acest lucru se referă doar la titularii din sistem care vor să se aproprie de domiciliu. E un proces lent într-adevăr, dar nu știu nici dacă noi la acest moment suntem pregătiți pentru un proces rapid.

GM.: Aveți un punct de vedere despre recentele schimbări făcute de Ministerul
Educaţiei în planul – cadru pentru învățământul gimnazial?
DB.: Recunosc că am avut o oarecare frică privind forma planului cadru, respectiv numărul de ore alocat și forma în care s-ar preda științele, ca urmare a tuturor zvonurilor care au circulat pe această temă de câțiva ani încoace. La momentul în care au apărut pe hârtie lucrurile s-au clarificat. Nu am înțeles de ce a trebuit să mai apară încă o variantă după ce se finalizase etapa de dezbatere publică, decât doar să întărească ideea de bâlbâială a forurilor care se ocupau de acest lucru, variantă care a și dispărut rapid precum lichidele volatile. Acum cred că discuțiile sunt precoce dacă nu corelăm planurile cadru nou aprobate cu programele școlare.

GM.: Sunteţi la bază profesor de ştiinţe  ale naturii. Credeţi că un profesor din
aria curriculară „Matematică şi ştiinţe” îl poate iubi pe Eminescu?
DB.: Matematica și științele sunt discipline pe care noi le studiem încă de mici. Ele ne înconjoară în fiecare secundă a noastră, chiar dacă nu ne putem da seama de asta mereu. Natura înconjurătoare poate fi transpusă matematic, fizic și chimic. Eminescu este un poet care și-a găsit mereu inspirația în natură. Încă din timpuri vechi matematica și poezia au fost înrudite, fiind produsul minților creatoare de atunci. Însuși Eminescu a fost pasionat de fizică și astronomie, proiectând în poeziile sale observații proprii legate de imensitatea universului și algebră, denotând faptul că își punea întrebări mereu. Până la urmă, despre asta este vorba și în științele exacte: de a ne pune întrebări pentru a descoperi și îmbunătăți lumea.  Există chiar și un mit care spune că Eminescu ar fi gândit teoria relativității lui Einstein.  Mihai Eminescu știa de viteza luminii si știa că este și finită, ca de altfel toți cei contemporani cu el și care aveau tangență cu astronomia și fizica. Multe poeme eminesciene pornesc sau se bazează pe principii din fizică. Poemul „Strigoii”  a pornit de la principiul conservării materiei. Legea atracției universale şi teoria maxwelliană a electromagnetismului sunt sâmburii  poemelor „Luceafărul” şi „La Steaua…”. În diversele sale scrieri, informațiile aparținând științelor exacte se împletesc într-o minunată armonie cu idei adaptate la teme şi mituri importante precum iubirea, natura şi viața după moarte. Creația lui Eminescu nu este restrictivă pentru nimeni. Oricine o înțelege, o poate iubi, mai ales după ce vede lacul codrilor albastru

GM.: Participaţi activ la acţiunile de perfecționare a cadrelor didactice. Cum
percepeți atitudinea acestora față de propria devenire?
DB.: Cadrele didactice sunt interesate de autoformare și de formarea lor profesională. Drept dovadă stă numărul mare de cadre didactice care ne trec pragul în fiecare an. De exemplu în anul școlar trecut (2014-2015) avem 5676 de cadre didactice care au finalizat cursuri și programe de formare continuă. Dintre aceștia unii au parcurs mai multe cursuri, în funcție de nevoile individuale. Trebuie amintit și faptul că există comunități școlare în județ care ne solicită prezența în școlile din care provin, mai ales în mediul rural, fiindu-le mai accesibil în acest mod. Tot în anul școlar trecut s-au furnizat cursuri în școlile din care provin pentru 851 de cadre didactice și didactic auxiliare, prin deplasarea formatorilor.
O problemă reală rămâne modul în care reușesc să aplice la clasă achizițiile de la cursurile de formare continuă.

GM.: Aveți idei preconcepute față de elevul care provine din mediul rural?
DB.: În nici un caz. Ba din contră, uneori îl dau de exemplu în sensul pozitiv al cuvântului. Este copilul care pe lângă școală are atribuții în gospodărie, care uneori are grijă de frații mai mici, este copilul căruia nu i se oferă din familie zilnic bani de buzunar, care păstrează mult mai mult din naturalețea vârstei, este copilul care apreciază ceea ce are.

GM.: Cum au fost anii copilăriei Danielei Biolan?
DB.: Cred că am avut o copilărie foarte frumoasă, numai că atunci îmi doream ca orice copil să cresc mare. Am avut șansa să cresc într-o familie completă, am avut părinți care au pus preț pe valorile reale ale societății și care mi le-au insuflat și mie. Acele valori inoculate atent și cu grijă de părinți mi-au fost jaloane pe tot parcursul vieții până acum. Am crescut la casă, cu curte și grădină, m-am cățărat în copaci, am jucat fotbal pe stradă cu vecinii, am scris cu creta pe pereții garajului, am fost la săniuș pe dealurile din jurul orașului, am sărit coarda, am jucat jocuri în aer liber. Din păcate multe dintre jocurile copilăriei precum „Șotronul“, ”Țară, țară, vrem ostași!”, „Elasticul“ sau „Rațele și vânătorii“ nu se mai joacă în ziua de astăzi.
Și dacă tot vorbim despre copilărie nu putem să nu ne aducem aminte și de gustul ei: batonul de ciocolată de casă, Fanteziile cu rahat sau guma de mestecat Turbo (aceasta a revenit în magazine, spre deliciul nostalgicilor). 

GM.: Casa Corpului Didactic din Botoşani editează revista „Mentor XXI”. Care
este programul acestei reviste şi prin ce se deosebeşte de revistele de profil?
DB.: Revista Mentor XXI este o revistă de informare și formare educațională cu apariție semestrială care acum a ajuns la numărul 66. Este o oportunitate pentru cadrele didactice de a publica gratuit secvențe din activitatea lor. Rubricile cuprind ansamblul de activităţi şi procese cu valențe educaționale teoretice şi practice, formale şi informale, pe care cadrele didactice le desfășoară în mod permanent sau ocazional, respectiv exemple de: resurse pentru învățare, aplicații practice, curriculum şi proiectare didactică, modele de realizare a activităților didactice, metode de evaluare a performanţelor şcolare sau a progresului școlar, impactul participării cadrelor didactice la activităţi de formare continuă, exemple de măsuri remediale, activităţi didactice demonstrative utile în formarea continuă a cadrelor didactice, strategii didactice,  inovaţii pedagogice, activităţi transdisciplinare, extracurriculare, exemple de bună practică. În fiecare număr este inclus și un chestionar care după lecturarea revistei și completarea lui oferă cadrului didactic cumularea unui număr de 10 ore de formare continuă. Revista este scrisă de și pentru cadre didactice.