ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Zeiţele nu mor niciodată, rămân în subconştientul popoarelor

Primit pentru publicare: 13 Dec. 2018
Autor: Al. Florin ȚENE, Președintele National al Ligii Scriitorilor Români
Membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință
Publicat: 13 Dec. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Oamenii primitivi nu l-au cunoscut pe Dumnezeu. Însă se temeau de vicistitudinile naturii, pe care nu le puteau explica şi înţelege. Mult mai târziu au apărut religiile, diferite ca percepere  a dumnezeirii, în funcţie de geografie, teritorii, climă, limbă şi dezvoltare socială.

Ca sursă de informaţii despre apariţia religiilor este, în primul rând, limba vorbită de populaţiile respective. Deşi limbajul oamenilor se schimbă mereu, totuşi şi acesta păstrează multe urme din trecutul îndepărtat.Chiar şi limba română păstrează până astăzi expresii care cândva au avut un înţeles cu totul diferit faţă de cel de acum.
Un alt izvor al cunoştiinţelor noastre asupra credinţei oamenilor din vremuri ancestrale îl constituie mitologia, adică legendele din generaţie în generaţie despre multitudinea de zei, zeiţie, eroi etc. Studiind aceste legende putem să ne dăm seama cum îşi reprezentau oamenii primitivi lumea şi care erau credinţele lor religioase.În acest context , în realitatea concretă, lucrurile nu se întâmplă totdeauna aşa. Progresul material sau cel biologic nu atrage după sine cu necesitate şi progresul vieţii spirituale.Mai mult nici chiar progresul psihologic nu este coordonat necesar progresului spiritual.Psihologicul face parte din “natură “ şi scopurile lui nu se confundă prin esenţă cu ţintele urmărite de viaţa spirituală.
Revenind la sursele de informare, mai adaug, obiceiurile din popor, superstiţiile născute din cauza necunoaşterii şi ignoranţei, datinile, care se păstrează adesea  de-a lungul secolelor, oamenii nemaiştiind după o anumită vreme îndelungată, care este semnificaţia lor adevărată. După riturile şi datinile religiilor de azi, putem să urmărim şi să explicăm datinile şi reprezentările religioase ale omului primitiv.
Formele reprezentărilor religioase ale oamenilor primitivi au fost cât se poate de diferite, în funcţie de condiţiile concrete de viaţă ale fiecărui grup social.Personificând forţele naturii, omul primitiv avea în acelaşi timp cele mai confuze reprezentări despre propria  lui natură.El, nu putea să deosebească visul de realitate, aşa cum deosebim noi.
Când omenirea a conştientizat de existenţa lui Dumnezeu? Dar de ce acesta este recunoscut de alte popoare sub o altă denumire? Scriitoarea Voichiţa Tulcan Macovei în cartea sa “Cine sunt eu şi cine este Dumnezeu-Dialoguri interreligioase “(Vol I. 2016 ), spune:”Dacă Dumnezeu este Unul singur, înseamnă că şi  Adevărul Său revelat va fi Unul. Căci, în mod logic, nu pot exista mai multe adevăruri despre un anumit lucru! “( Prefaţă de Voichiţa Tulcan Macovei).
Dar, totuşi când omenirea a conştientizat de existenţa lui Dumnezeu?
Cu mult înainte de apariţia credinţei în zeii atotputernici, începe divizarea diferitelor forţe ale naturii.Aşa a apărut ideea unui Dumnezeu care dirijează soarele.Au mai apărut zeul care dirijează tunetele, care se numea Thor, la vechii germani, Perun la vechii slavi, Zeus la vechii greci şi Jupiter la la romani, închipuit cu un ciocan în mână cu care loveşte, sau mai este zugrăvit cu un mănunchi de fulgere pe care le lansează din cer.
În aceste condiţii oamenii, treptat, au conştientizat că, practic, este un singur Dumnezeu, care la daci era denumit Domnul Zeu.Cuvinte, care prin contopire, a rezultat Dumnezeu.
Vauvenargues spunea că:”Religia este datoria omului faţă de Dumneyeu “, iar L.N.Tolstoi declara: “Adevărata religie  este raportul omului faţă de viaţa infinită din jurul lui, raport care este în concordanţă cu raţiunea şi cunoştinţele  omului,care leagă viaţa lui de această infinitate şi îi îndrumează faptele.“
Şi, când omenirea a conştientizat că Dumnezeu este Esenţa Primă şi ultimă a vieţii?
Scriitoarea Voichiţa Tulcan Macovei, în cartea sa, amintită mai sus, scrie: “Vechiul Testament şi Tora de la primele versete consemnează imaginea (chipul ) lui Dumnezeu sub formă de Duh“.Exemplificând: “Pământul era pustiu şi gol: peste faţa adâncului de ape era întuneric şi Duhul lui Dumnezeu se mişca deasupra apelor, Dumnezeu a zis:” să fie lumină “-şi a fost lumină-“(Geneza, I, 2-3 .).
D. D. Roşca scrie în “Existenţa tragică“ că: “nu atitudinea spirituală proprie ştiinţei poate înlocui, fără pierdere pentru viaţa noastră spirituală, atitudinea estetică, morală ori filosofică.“.În concluzie, ştiinţa pozitivă nu implică în nici o măsură deprecierea valorilor credinţei în Dumnezeu, morală, estetică, sau metafizică.
Până la apariţia creştinismului, zeiţele mame din religiile precreştine cu pruncii acestora, din iconografia cunoscută apar în diferite desene din epocă,- acestea fiind prototipul  Maicii Domnului creştină şi ale pruncului Hristos, astfel au rămas până la noi desene cu Hathor, zeiţa mamă din egiptul antic, hrănindu-şi fiul- zeul Horus, au ajuns până la noi desene cu zeiţe mame şi pruncii lor în diferite religii precreştine; zeiţa mamă Iştar cu pruncul în Sumer, Babilor, Astria; yeiţa greacă Demeter cu pruncul, sunt imagini vechi ce ne amintesc de Maica Domnului cu Pruncul din perioada creştină etc.
După apariţia Evangheliilor, zeii şi zeiţele au trecut în planul doi.Nu au murit, s-au strecurat în mitologie.Astfel evangheliile lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan ne aduc până astăzi genealogia lui Iisus şi viaţa acestuia.În Evanghelia lui Matei se povesteşte naşterea lui Iisus, Maria având, înaite de căsătoria cu Iosif, în pântec Duhul Sfânt.”Ea va naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus; căci el va mântui poporul său de păcate. “(Matei, I, 18-21 ).
Nu cred că ştiinţa pozitivă este competentă în analiza creştinismului, sau în alte creaţii omeneşti.Ştiinţific este simţul de relativitate al valorilor şi atitudinilor, şi nu dogmatismul, orice haină ar îmbrăca el. Ştiinţific este să nu ai nici un fel de superstiţie, nici chiar pe acea a ştiinţei. Creştinismul nu este o superstiţie, nu este nici o dogma, este un adevăr  despre Acela care a creat Universul, lumea întreagă, cum spune în Argument Voichiţa Tulcan Macovei,din volumul” Cine sunt eu şi cine este Dumnezeu.“
Evanghelia lui Marcu, fiind scrisă după o sută de ani de la naşterea lui Iisus, nu spune nimic despre naşterea Fiului Omului, cum spune Matei în Evanghelia sa.După cum povesteşte Marcu, abia atunci când Iisus a ieşit din apă Ioan “a văzut  cerurile deschise  şi duhul ca un porumbel pogorând asupra lui.Şi glas porni din ceruri:-Tu e;ti fiul meu cel iubit, întru tine bine am voit- “( Marcu I, 11).
În Evanghelia lui Luca , pentru a înlătura orce îndoială, îngerul trimite pe Maria la bătrâna Elisabeta, care rămăsese grea.Când Maria a sosit la Elisabeta şi I s-a închinat, povesteşte Luca”pruncul a săltat în sânul ei “şi de bucurie bătrâna Elisabeta, cu glas puternic a strigat şi a zis: “Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău “(Luca, I, 42 ).Evanghelia după Luca a fost scrisă la 120 de ani după evenimentele pe care le descrie.
În acest eseu nu pun la îndoială cele scrise de evanghelişti, dar , adevărul istoric trebuie spus.Nici o Evanghelie n-a văzut lumina zilei înainte  de cel de-al doilea pătrar al secolului al II-lea. Cea mai veche este Evanghelia lui Marcu, după care urmează Evangheliile lui Matei şi apoi a lui Luca.Cea mai nouă este considerată Evanghelia lui Ioan.
Convingerea noastră e că însă-şi ştiinţa, făcută cu spirit critic şi nu ridicată pe dogme, nu deschide perspectiva măritoare de orizonturi de unde putem întrezării că pasiunea morală, atitudinea estetică şi speculaţia metafizică sunt atitudini creatoare de valori cel puţin tot atât de mari şi cu drept de existenţă la fel de neprescriptibili ca şi valorile  creştine.

Valorile creştine, nu sunt aspecte iluzorii ale existenţei, ci elemente constitutive ale ei tot atât de reale ca şi opusele lor.Cu ajutorul valorilor, am reuşit câteodată să transformăm radical existenţa umană.