Zilele senine au plecat

Într-o zi de vară cu doruri nesfârșite
Cuptorul cerului mă mângâie pe frunte,
Vântul dezolat printre crengi se ascunde,
Corul privighetorilor în inimi  pătrunde.

Amintirile trăite se adună
Ca norii ce plutesc pe șesurile timpului,
Lasă urme tot mai adânci în inimă
De clipe ce stau la picioarele trecutului.

Cireșii și vișinii scapără floarea
Colindată de albina lucrătoare seara,
Câmpul miroase a pământ și a dimineață,
Sătenii continuă să meargă la coasă.

Cârduri de păsări călătoare zboară buimac
Și tot se răsucesc deasupra unui lac,
Cu ciocurile căscate în aer plutesc
Ca niște nave fără busolă rătăcesc.

În iarba înaltă și  parfumată
Gâze mici cu picioare scurte tresaltă,
Un iepure roșcovan se zbate-n depărtare,
Umbrele câmpurilor se pierd în zare.

Timpul s-a așezat cu tâmpla la pământ,
Ascultă boabele de ploaie picurând,
Zilele senine ca umbra au plecat,
Ierburile în urma lor s-au uscat.