Primit pentru publicare: 16 sept. 2017
Autor: Constantin ADAM
Publicat: 17 sept. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 Botoșaniul  fără teatru?!…

… Meleag cu dealuri teșite și văi molcome, cu râuri line și minți sclipitoare…
… Plai cu puternice vibrații în sufletele românilor…
… Pământ zămislitor de genii…
Acesta e ținutul Botoșaniului!

Aici Luceafărul răsare mai devreme și strălucește mai prelung precum niciunde; Anemonele au culorile mai atrăgătoare și mirosurile mai îmbietoare ca oriunde; Rapsodia sună mai profund și mai duios decât în oricare loc; Vocea tribunului răsună mai puternic și mai acasă…

Statornicit de veacuri pe platoul unui deal, la fel ca şaua pe spinarea unui cal, o şa de piele veritabilă, preţioasă, cu bun gust meşteşugită, împodobită cu ornamente scumpe, cu scăriţă de aur şi cravaşă de mătase, închingată pe un armăsar care îţi inspiră încredere, dar şi siguranţa că plecând la drum cu el, vei învinge… urbea aceasta, ce se zăreşte de la mare depărtare, dar care, asemenea unei „fete morgana”, cu cât te apropii de ea, apare şi dispare, după cum şoseaua urcă sau coboară dealurile pe care treci… m-a vrăjit şi m-a făcut prizonier…

Loc binecuvântat de zei, municipiului nostru, reședința județului Botoșani, i-a fost sortit un destin nobiliar. Aici au văzut lumina zilei mari personalități ale culturii românești și universale – Eminescu, Iorga, Antipa, Onicescu, Tufescu, Piliuţă etc.

Începuturile acestei aşezări umane se pierd în negura timpurilor, atestarea documentară de la 1439 fiind mult târzie mărturiilor istorice descoperite în arealul său aparţinătoare veacurilor şi chiar mileniilor anterioare. Bine şi sănătos conceput, urbea aceasta are un centru de târg, unitar închegat, cu clădiri pe două niveluri înfrumuseţate de o centură, ca un şerpar la brâul unui flăcău  gata de însurat, de balcoane de fier forjat de o încântătoare meştereală, atârnate zidurilor precum catrinţele unor mândre fete ieşite la joc, întrecându-se în frumuseţe, una mai împodobită ca cealaltă, făcând horă în jurul monumentului din Centrul Vechi. Nu se putea să nu te îndrăgosteşti de ea de la prima vedere.

Importantă intersecţie de drumuri europene, aici poposea de două ori pe an, primăvara și toamna, pentru mai puține ori mai multe zile negustorimea din cele patru zări care venea la importantul iarmaroc, unde făcea comerț cu cereale și animale cornute, dar și poștalioanele cu călătorii de la Paris, Viena sau Berlin în drumul lor spre Iași, Constantinopol sau Orient, fiecare dintre ei lăsând un semn al trecerii: o arcadă unei case, ideea unui gard de fier forjat mai artistic, organizarea unei grădini mai estetice, un comportament mai deosebit… Pentru încântarea localnicilor, dar și a drumeților se organizau reprezentații de bâlci cu trupele străine care obișnuiau să susţină chiar o mică stagiune. Când acestea au început să folosească texe din literatura cultă, ele s-au mutat în „Sala meseriaşilor”. Arta teatrală a prins la publicul botoşănean avid de destindere intelectuală. Nu întâmplător în noiembrie 1838, în urbea noastră s-au desfăşurat printre primele spectacole de teatru în limba maternă (era după Iaşi şi Bucureşti), în interpretarea actorilor trupei lui Costache Caragiali şi cu participarea unor elevi de la Şcoala Domnească, în a cărei sală de clasă are loc şi evenimentul. Numărul amatorilor de teatru mărindu-se mereu pe la 1860 se construieşte un edificiu cu destinaţie anume „Teatrul Petrache Cristea”, o clădire ce îndeplinea toate condiţiile unei săli de spectacole, dotată cu utilităţile necesare pentru acele vremuri, concepută cu stal, loji şi balcon, având vreo 200 de locuri. În oraş mai funcţiona cu destinaţie asemănătoare şi sala din „Casa Sommer”. Aici în 1869 Trupa Pascaly a dat o reprezentaţie având în componenţă şi pe tânărul M. Eminescu. Spre începutul secolului al XX-lea, se dă în folosinţă încă un teatru, „Teatrul-cinema Popovici” unde la 8 octombrie 1901 se va juca ”Helda Gabler”. Până în 1914 aici au jucat mari actori: Aristizza Romanescu, Agata Bârsescu, Petre Liciu, Constantin Nottara ș.a.

Dar nevoia unui teatru la nivelul unei aşezări umane ce era pe o ascendentă curbă culturală şi economică este pusă cu prioritate pe agenda edililor Botoşaniului, alocând fondurile necesare imediat. Societatea pentru ridicarea teatrului se constituie la începutul anului 1912.Construcţia începe pe 23 septembrie același an, când se pune prima piatră a fundaţiei, după planurile arhitectului cu origini botoşănene Gr. Cerchez în stilul eclectismului de şcoală franceză de la începutul secolului al XX-lea, de o zvelteţe şi o eleganţă aparte, dotat cu cele mai moderne cerinţe reclamate de o asemenea intreprindere cu care prilej se întocmeşte următorul text ce va fi pus la temelie: “Aici în Botoşani, la capul ţărei româneşti dinspre miază-noapte, oraş vestit odinioară, fiind în calea comerţului dinspre apus şi răsărit, străduitu-s-au fiii săi, să înalţe un templu artei, unde străinii de neam să asculte, să înveţe şi să cunoască limba dulce a ţărei…” . Clădirea este terminată în acele vitrege condiţii (începuse şi războiul pentru Cadrilater), într-o perioadă de mari lipsuri şi cu o tehnică primitivă (cazmaua, lopata, roaba și calul), în numai doi ani(!). (Cât ar dura astăzi?!). Teatrul va primi numele „Eminescu”, fiind un adevărat templu al culturii. A fost inaugurat la 1 decembrie 1914  cu o feerie  interpretată de elevii Liceului „Laurian” în care muza Polymnia încoronează cu o cunună de lauri pe Marele botoşănean Mihai Eminescu, urmat de spectacolul „Norica noastră” a Teatrului Naţional din Bucureşti în regia lui Paul Gusty.

Pe scena acestui teatru s-au perindat nume de prestigiu ale artei dramatice româneşti: Tony şi Lucia Sturdza-Bulandra, Ion Manolescu, Mărioara Ventura, Ion Maximilian, Constantin Nottara, Constantin Tănase, George Enescu, Nicolae Leonard şi mulţi, mulţi alţii. Aici a răsunat pentru ultima oară în oraşul său natal vocea marelui Nicolae Iorga, participant la Congresul „Ligii Culturale” din 1938. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Teatrul ”Eminescu”, mândria și emblema Botoșaniului, este ”secerat” la 8 aprilie 1944 de armatele germane în retragere care bombardează oraşul, frumoasa clădire suferind grave avarii.

În anii ce-au urmat, refacerea teatrului este tergiversată, politicienii vremii fiind mai preocupaţi de vânarea opozanţilor incomozi și a intelectualilor verticali care se împotriveau rusificării, clădirea deteriorându-se mereu. În 1954 când se hotărăsc în sfârşit să o refacă, aceasta devenise aproape o ruină. În loc să se refacă vechea construcție –superbă arhitectural – edificiul va suporta radicale modificări în stilul ”sovrom-construct” stalinisto-simplist, fără ornamente, fără stucaturi, agresată până la mutilare, păstrându-se din planul inițial doar scena!. (Se pare că acum în noul plan de reabilitare va reveni la vechea compoziţie arhitectonică).

Se inaugurează în octombrie 1958 cu piesa „Mielul turbat” în regia lui Paul Sireteanu şi scenografia lui Constantin Piliuţă. Vreme de aproape şase decenii (56 de ani), scena a fost sfinţită prin spectacole memorabile, strecurate cu vigilenţă și inteligență printre cele multe proletcultiste, impuse: „O noapte furtunoasă”, „Gaiţele”, „Năpasta”, „Apus de soare”, „Hagi Tudose”, „Viforul”, ”Titanic vals”, „Luceafărul”, „Înşir-te mărgărite”, ”Patima roșie”, ”Jocul de-a vacanța”, ”Steaua fără nume”, ”Micul infern”, ”Chirița în Iași”, ”Chirița în provincie”, ”Hamlet”, ”Iuda”, ”Bekkanko”, ”Slugă la doi stăpâni”, ”Bădăranii”, şi altele (până la 370) în interpretarea nu mai puţin renumiţilor actori: Aura Râmniceanu, Margareta Pogonat, Adela Mărculescu, Sergiu Tudose, Ştefan Ciubotăraşu, Mihai Mereuţă, Stelian Preda, Silviu Stănculescu, Ion Dichiseanu, Alexandrina Halic, Teofil Vâlcu, Doru Buzea, Silvia Brădescu, Radu Panamarenco, Constantin Codrescu, Vasiliu-Birlic, Marietta Sadova, Mihai Malaimare, Visarion Alexa, Smaranda Herford şi mulţi alţii. Aici au văzut lumina reflectoarelor, în premieră absolută textele dramaturgice eminesciene, aici s-a prezentat în premieră mondială „Coloana nesfârşită” de Mircea Eliade. Ani la rând s-a desfăşurat şi s-a impus un important festival de teatru de talie naţională „Festivalul restituirilor” moderat de criticul Valentin Silvestru. Aici au debutat mai tinerii actori, Marina Maican, Sebastian Comănici, Mihai Velcescu, Geo Popa, Tamara Popescu, Victoria Cociaș, Dan Puric, Maria-Roxana Ionescu, Marius Rogojinschi, Ruxanda Bucescu, Daniel Badale, Carmen Ungureanu etc.

După 1990 se pune cu seriozitate problema refacerii clădirii în stilul arhitecturii inițiale. Se încearcă încropirea unei variante în 1993, o variantă total neinspirată, cu un acoperiș prevăzut cu scurgerea apei pluviale pe interior ceea ce a dus la degradarea și afectarea și mai gravă a construcției, presupunând reparații de urgență. Ele vor începe din toamna lui 2014! Dar în hățișul legislativ actual, când nici un contract și nici un termen nu se respectă, când fondurile alocate se epuizează, lucrarea nu se finalizează, iar responsabili de tras la răspundere nu există, data de dare în folosință nu mai poate fi estimată… După 3 ani, unul din simbolurile culturale ale Botoșanilor – Teatrul ”Mihai Eminescu” – se deteriorează rapid și sigur sub ochii nepăsători ai botoșănenilor iubitori de frumos. Fiecare legislativ nou ales își face o aură de  mândrie în a-și pune în program restaurarea teatrului!? Și alegătorii îi cred și îi votează, după care totul trece în uitare. Până când!? Greu de răspuns. Templul care a animat un veac viața culturală a Botoșaniului, și nu numai, va deveni o amintire… Doar câteva perturbații meteorologice mai abundente și Piața Primăriei va fi împodobită cu o ”impozantă” movilă de moloz! Atunci până și apelul ”Dați un leu pentru teatru!” va fi tardiv… Avem nevoie de Teatru! El face parte din patrimoniul arhitectural al urbii! Instituția Teatrul ”M. Eminescu” este cea mai importantă instituție de artă a județului! Nu-l lăsați să se dărâme! Sunt orașe care tânjesc după o asemenea bijuterie… Noi o avem și nu o prețuim… El este cartea noastră de vizită!  El este un simbol al orașului nostru și un reper cu care ne mândrim…

Politicieni, guvernanți, români – cetățeni ce puteți influența în vreun fel destinația finanțelor acestei Țări – nu lăsați Teatrul ”Eminescu” să moară! Botoșăneni, el a fost cel care a purtat prin spectacolele lui faima noastră în țară și în lume. De vrednicia noastră, a celor de azi, de mărețele noastre năzuințe atârnă cunoașterea și dăinuirea mai departe a reputației de oraș ce dintotdeauna a fost identificat ca o urbe a culturii, care se poate mândri că e pe unul din primele locuri în țară în ce privește numărul iluștrilor înaintași. Și ce valoare perenă mai importantă există decât produsul minții?