Primit pentru publicare: 28 Dec. 2017
Autor: Gruia COJOCARU, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 28 Dec. 2017
Editor: Ion ISTRATE

Căderea unui stejar din Țara Fagilor

In memoriam – Dumitru Covalciuc

Între personalitățile culturale pe care, cu ani în urmă, le-am cunoscut în Bucovina de Nord, Dumitru Covalciuc ocupa un loc distinct. Istoric, scriitor, folclorist și publicist, profesorul Dumitru Covalciuc era o rara avis nu prin cultura pe care o degaja cu generozitate, ci prin putința de a electriza ca nimeni altul auditoriul. În aula Universității Yurii Fedkoviki, la statuia lui Eminescu din centrul Cernăuțiului, ori la bustul poetului nostru național din ograda Casei memoriale Aron Pumnul, mesajul istoricului cernăuțean se transforma într-un buzdugan care, argumentat, lovea în egală măsură atât ipocrizia lașă a decidenților politici de la București – găunoasă în ceea ce privește soarta românilor din Ucraina –, cât și lațul strecurat perfid de mâna slavă  pe grumazul valahilor din spațiul vechii Dacii. De unde-i venea această forță? M-am întrebat adesea și abia acum, când s-a dus către stele să le pătrundă sensul perfecțiunii, am înțeles: cunoașterea în detaliu a istoriei din Țara Fagilor, dar nu cea fabricată de niște unelte vorbitoare interesate de supraviețuire ori de arginți, ci a istoriei vii, smulsă temeinic vreme de aproape jumătate de veac din arhivele sovietice și, mai apoi, ucrainene. Cunoașterea invocată s-a pliat pe un spirit liber, care nu accepta zăbală. Cu prietenii, într-un cadru restrâns, te-ai fi așteptat să se destindă, uzând eventual de ironia subțire, însă istoricul cernăuțean n-avea liniște nici aici, era preocupat de soarta Bucovinei, de găsirea pârghiilor întru păstrarea identității românești din acest spațiu. Atâta suflet emana când vorbea despre neamul românesc, încât își devora mai mult cu dinții țigara proaspăt aprinsă…

Fostul meu profesor de istorie, Mihai Iacobescu, în volumul de specialitate ,,30 de zile în Siberia – Căutând arhivele Bucovinei” saluta capacitatea lui Dumitru Covalciuc de ,,a scrie doar ceea ce îl îndemna inima și cugetul, crezul său interior”, deși acestă nobilă încrâncenare l-a izgonit pentru o vreme din Universitate și din ziaristică în era sovietică. O nuanță aici: defunctul regim nu l-a lăsat însă de izbeliște, ci, după ce l-a exilat în Azerbaidjan, i-a asigurat în nemărginita-i mărinimie un post de tinichigiu… Dumitru Covalciuc a strâns din dinți și n-a abdicat de la cercetarea și revelarea istoriei, sporind prin truda sa patrimoniul cultural al românilor din Țara Fagilor.

Am în față ,,Pagini oprișene”, una dintre multele monografii ale marelui istoric, care, alături de 20 de volume de folclor și de romanele ,,Revolta” și ,,Tinerețea lui Doxachi Hurmuzachi” reprezintă esența creației sale. Cuvintele se rostogolesc ușor, limpede, eliberând de sub povara vremurilor energia unei lumi a străjerilor domnești, despre care altfel n-aș fi știut că a existat. Toate împreună dăltuiesc rotund destinul celui care a fost omul de cultură Dumitru Covalciuc.

Vestea ieșirii zimbrului cernăuțean din arena vieții pământene – pe 23 decembrie 2017, la aproape 71 de ani – mi-a dat-o jurnalistul Gabriel Balașa, redactorul cotidianului ,,Informatorul Moldovei”, în seara Sfântului Ștefan. Trist, deprimant. Ar fi corect, totuși, să precizez că, pe aceste coordonate cenușii, m-a impresionat  articolul jurnalistului botoșănean – intitulat ,,Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină…”

Sunt sigur că, îndoliată, Bucovina știe că Dumnezeu îl va odihni pe ilustrul său fiu în Slava Sa!