D.M. GAFTONEANU, POETUL BOTOȘANILOR

Eu, OMUL…

,,Dacă omul și-ar aminti mereu de fragilitatea lui, ar învăța să fie modest.” (E. Cioran)

…Pe toți cei prezenți,
din primul spre ultimul rând,
vă rog insistent să păstrați un minut,
atât, nu mai mult,
minutul de gravă, profundă tăcere
prieteni, cât timp
o summa mea culpa îmi fac,
căci sunt nevoit să admit,
în sfârșit,
că sunt vinovat a priori
de tot ce e rău pe pământ,
eu singur,
vă spun,
doar eu, altul nu-i,
de-a lungul, de-a latul planetei,
eu, OMUL, un Deus Error,
atipic făptașul moral,
o spun și privesc împietrit
spre beznele nopții ce strâng
imens infinitul cu cercuri de fier
cum suntem striviți de un timp în galop,
cum munții de gheață se crapă
și curg în ocean,
șiroaie de lacrimi amare
din ochi de copil,
pier arbori ce cad secerați la pământ
oftând cu un geamăt adânc –
nu cred să mai fie un colț, unul doar,
din mare, din munte, din deltă, din râu
pe care să-l las neatins,
repet că mă simt apăsat
de fluvii-obsesii candide
în marș triumfal spre cascada
din care minusculi colibri
își toarnă în cupe
culoarea din flori
iar verdele crud singuratic se pierde
cu foșnet de frunze
în văi din abisuri,
și-o spun răspicat,
aș vrea să se afle
că eu, numai eu sunt de vină,
îmi merit exilul
în noaptea cu umbre prelungi,
departe de tot peste nori,
mi-i dor să-mi citiți condamnarea,
umil pelerin pe planeta albastră ce piere,
prieteni, spășit, recunosc,
am greșit,
simbolic voi face și pasul în spate cu capul plecat,
nu caut iertare, nici milă, nici scuze nu am,
vă rog să-mi permiteți să spun doar atât,
ca nume de cod, eu sunt Omul-Onest
deci, sine qua non, fiți convinși
că sunt Prototipul-Perfect-cu-Genom-Ideal
și totuși, vă văd cum zâmbiți,
e foarte probabil
că nimeni nu crede că eu chiar exist,
așa, pentru mine-i mai simplu să plec,
și-acum, la sfârșit,
reverența,
ca semn de aleasă ținută,
repet pentru cei ce-ați ajuns mai târziu,
insist să nu bateți din palme,
cu toți, cei prezenți,
din primul spre ultimul rând,
păstrați-mi minutul cerut de tăcere!

***