ZECE  ÎNTREBĂRI  PENTRU… TRAIAN  CALANCIA

Autor, Georgică Manole

Georgică  Manole: Traian Calancia, să facem cunoştinţă…

Traian Calancia:  M-am născut la 12 noiembrie 1950, în satul Hăneşti, judeţul Botoşani, unde am locuit doar 9 ani. Din 1959 sunt săvinean, aici urmând şi cursurile gimnaziale şi liceale. Am absolvit Facultatea de Matematică-Fizică a  Universităţii „Ştefan ce Mare” din Suceava, am lucrat la catedră 20 de ani, după care m-am reprofilat pe contabilitate.  Sunt căsătorit, am doi copii, nu sunt prins în afaceri. Ca pasiuni: literatura, muzica, pictura şi, bineînţeles, calculatoarele. Sunt foarte tranşant, nu-mi plac polemicile, nu caut gâlceavă nimănui, dar nici nu mă las „călcat pe coadă”, nu ţin la supărare şi nu sunt invidios. Cel mai mare defect al meu este că-i spun omului în faţă ce gândesc, detestând bârfa. Alte defecte nu le discut, pentru că ar însemna să-i privez pe mulţi de plăcerea de a o face.

G. M.: Ai abordat toate genurile literare, însă eu te  percep mai mult ca prozator. Te rog să-mi confirmi dacă este corectă percepţia mea şi de ce o aplecare mai mare spre proză?

T. C.: Cred că mă descurc mai uşor scriind proză, mai ales că subiectele pe care le abordez eu pleacă de la fapte reale, deci sursă inepuizabilă. Versuri scriu doar pentru sufletul meu şi scriu puţine pentru că nu adopt şi nu îmbrăţişez versul alb, nici poezia fără mesaj. Părerea mea este că rima rămâne esenţa poeziei, deoarece un vers alb poate scrie oricine. Ce-ar fi însemnat Eminescu, Coşbuc, Alecsandri, Topârceanu… fără savoarea şi sarabanda rimelor? Cred că nu s-ar mai fi ştiut nimic de ei, cum nimic nu se va şti de sutele de cărţi de poezie care apar ignorând rima şi încercând să-l imite pe  Nichita Stănescu…

G. M.: Crezi că sunt  mulţi  ei care să-ţi împărtăşească punctul de vedere?

T. C.:  Tot ceea ce am spus nu presupune că aş avea şi dreptate, dar cel mai mult mă amuză să citesc cum unii „critici” încearcă „să traducă” mesajul poetului, când, de fapt, nici ei şi nici cititorul (dacă o fi cineva care să aibă plăcerea sau, mă rog, răbdarea să citească până la capăt o astfel de carte) n-au înţeles nimic din amalgamul de cuvinte adunate anapoda, de cele mai multe ori culese cu dicţionarul în faţă, pentru a epata. Dar să nu generalizăm, sunt totuşi multe poezii de acest gen care exprimă cu adevărat ceva şi care plac. Sper că nu am supărat pe nimeni, dar este punctul meu de vedere, repet, fără pretenţia de a avea dreptate.

G. M.: Alături de Costel Zăgan, Isidor Isou sau Costel Pricopie, botoşăneni care au inventat, respectiv, „cezeismul”, „lettrismul” şi „fabula pricopiană” eşti, la rândul tău,un inventator. Ai adus în faţa noastră „cartea cu două titluri”. Mă refer la ce-a de-a doua carte intitulată „Atentat la normalitate” pe coperta 1 şi „Atentat la moralitate” pe cotor. Nu crezi că următoarele cărţi ar trebui să aibă tot două titluri?

T. C.: Poate! Ce-ar fi să întrebăm editorii?

G. M.: De ce în prima carte, „În grădina lui Dumnezeu”, ai intitulat un capitol „Poveşti de adormit adulţii”?

T. C.: Simplu, fiindcă poveşti de adormit copiii există, de ce n-ar exista şi poveşti de adormit adulţii? De adormit vigilenţa adulţilor!

G. M.: Mai crezi că „ ideea contează”?

T. C.: Da! O idee genială poate revoluţiona lumea, o idee proastă o poate distruge. O idee, bună sau rea, presupune un act de concepţie, aplicarea unei idei e doar o chestiune de travaliu, de rutină. Puţini sunt cei care emit idei valoroase, foarte mulţi sunt cei care le aplică.

G. M.: Din punctul meu de vedere eşti un boem. Există o boemă în Săveni?

T. C.: Ca profesor de matematici mi-am format un stil de existenţă foarte organizat. Dar când e vorba de literatură, las pe alţii să constate. Boem? Un cuvânt care sună frumos, dar care ascunde înţelesuri contradictorii.

G. M.: Vorbeşte-mi despre viaţa literară din Săveni…

T. C: Mulţi nu cunosc, dar Săveniul se poate lăuda în acest sens. Rostesc cu mândrie numele a doi „grei”: Cristian Bădiliţă şi Emanoil Marcu., ambii avându-şi rădăcinile în acest târg uitat de lume şi de Dumnezeu. Apoi urmează Lucian Alecsa, Haralambie Holic, Constantin Cojocaru, Iacob Marţuneac, Bogdan Romaniuc sau Costel Geană.

G. M.: O părere despre scriitorii botoşăneni…

T. C.: Am o părere bună. Sunt mulţi buni, dar dezbinaţi de orgolii mărunte. O „râcă” îi macină şi mulţi se lasă acaparaţi de ea.  Îi stimez pe toţi, deopotrivă, dar simt ceva deosebit pentru Gellu Dorian.

G. M.: Ce proiecte de viitor ai?

T. C.: De proiecte nu mă plâng, n-am… la proiecte.