Primit pentru a fi publicat de la autor, Georgică Manole, 8 iul.2014
Editor: Olivian Ivaniciuc, 8 iul. 2014

SCRIITORUL TRAIAN CALANCIA  A  IEŞIT LA  PENSIE

Da, a ieşit la pensie scriitorul Traian Calancia.  Născut la 12 noiembrie 1950 în Hăneşti, la vârsta de 9 ani îşi urmează familia la Săveni unde finalizează gimnaziul şi liceul din localitate.  Absolvent al Facultăţii de matematică-fizică a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, timp de 20 de ani va fi profesor de matematică la diferite şcoli din zona Săveniului. Urmează o reconversie profesională în domeniul contabilităţii care îi va permite să devină contabil şef la Grupul Şcolar „Dr. Mihai Ciucă” din Săveni, activitate din care a  devenit proaspăt pensionar.

Fire enciclopedică, deschisă şi veselă, pe alocuri boemă, este permanent dominat de un umor înnăscut.  Prozator recunoscut (vezi cele două cărţi „În grădina lui Dumnezeu” – Botoşani, „Axa”, 2001 –  şi „Atentat la normalitate” – Botoşani, „Axa”, 2001 -,  precum şi  sutele de proze sau opinii publicate în presa locală şi de peste graniţa judeţului, dintre care multe veritabile atacuri polemice corozive, scot în relief disponibilităţile de fin ironist ale lui Traian Calancia.

Avizat observator al realităţilor „ascunse sub preş”, acestea au fost scoase şi, impregnate cu o asprime zeflemitoare, au devenit povestiri educative.

Într-un interviu spune Traian Calancia: „Cred că mă descurc mai uşor scriind proză, mai ales că subiectele pe care le abordez eu pleacă de la fapte reale, deci sursă inepuizabilă. Versuri scriu doar pentru sufletul meu şi scriu puţine pentru că nu adopt şi nu îmbrăţişez versul alb, nici poezia fără mesaj. Părerea mea este că rima rămâne esenţa poeziei, deoarece un vers alb poate scrie oricine. Ce-ar fi însemnat Eminescu, Coşbuc, Alecsandri, Topârceanu… fără savoarea şi sarabanda rimelor? Cred că nu s-ar mai fi ştiut nimic despre ei, cum nimic nu se va şti de sutele de cărţi de poezie care apar ignorând rima…”.

Cititorii lui Traian Calancia  au constatat că întreaga sa operă   gravitează în jurul devizei „ideea contează” pentru că, o spune chiar scriitorul, „…o idee genială poate revoluţiona lumea,o idee proastă o poate distruge. O idee, bună sau rea, presupune un act de concepţie, iar aplicarea unei idei este doar o chestiune de travaliu, de rutină…”.

             Într-un eseu, publicat anterior, am scris despre proza lui Traian Calancia: „…primul gând a fost să calculez procentul de compromis pe care autorul îl alocă între „a transmite un fapt şi a produce emoţii”.  Însă Paul Valery spunea undeva că acest lucru este aplicabil scriitorilor care se învârt într-un spaţiu mărginit, pe când la Traian Calancia nu este cazul. Într-o”lume nebună” plină de”boacăne”, doar „ideea contează”. Bună sau rea, aplicabilă sau utopică, obiectivă sau subiectivă, în concepţia autorului, ideea stă la baza tuturor acţiunilor.  Până şi un ”atentat la normalitate” ( sau chiar la…MORALITATE, cum scrie în alt loc pe coperta unei cărţi) are la bază ideea. Traian Calancia evită stilul dezlânat. Fiecare schiţă e un fel de pastilă concentrată care, prin doza de umor pe care o are, după consumare provoacă o relaxare,  un zâmbet şi, nu rareori, o „respiraţie rece ca gheaţa”, datorită finalului abrupt, surprinzător. Avem de-a face cu un specialist al finalurilor, lucru care nu e la îndemâna oricărui prozator. Traian Calancia scrie conştient, pune personajele să dialogheze într-un ritm alert şi nu deviază de la subiect.  Marea artă a autorului constă, de fapt, în ştiinţa cu care orice idee este articulată în sistem încât cu personajele sale mai tot timpul se întâmplă ceva”.

            Să adăugăm latura umană a lui Traian Calancia, arta sa de a dezvolta relaţii personale cu cei din jur.

Da, scriitorul Traian Calancia a ieşit la pensie.  Din multitudinea sertarelor în care şi-a organizat viaţa, va avea timp să-l deschidă larg pe cel cu manuscrise şi să-şi definitiveze opera tipărită.