O carte face dreptate unui Om
Gabi Gomboş – Fericiri pe margini de prăpastie
In memoriam Dimitrie Iov
Autor, Dumitru Lavric

Mă simt obligat să supun atenţiei cititorului o mărturisire ce s-ar putea dovedi inconfortabilă pentru tagma atât de sensibilă a jurnaliştilor: prestaţia jurnalismului botoşănean din perioada postdeumbristă îmi oferă puţine argumente pentru a mă entuziasma. Superficialitatea şi neimplicarea simpatetică, ticurile verbale şi locurile comune, refuzul de a experimenta, repetiţia obsedantă a aceluiaşi model compoziţional, lipsa documentării prealabile, limbajul sărac şi lipsit de individualitate – sunt doar câteva din elementele care limitează drastic performanţele profesionale ale categoriei în cauză, elemente în bună măsură vizibile şi în volumele tipărite de unii din reprezentanţii tagmei. Excepţiile fiind rare, cu atât mai mare este satisfacţia cu care le întâmpin. O astfel de excepţie salutară o constituie cartea lui Gabi Gomboş – Fericiri pe margini de prăpastie. In memoriam Dimitrie Iov – Editura Axa, Botoşani, 2009.
Dacă prima carte semnată de acelaşi autor (Arhivele urbei. Flămânzi – personaje, drame, întâmplări – Editura Axa, Botoşani, 2010) era în bună parte îndatorată investigaţiei ziaristice şi istoriei orale, în a doua sa apariţie editorială, G. Gomboş realizează un salt spectaculos care îl apropie de performanţa autentică.
Se remarcă mai întâi ieşirea din zodia prea senină a indiferenţei jurnaliere prin ataşamentul autorului faţă de subiectul abordat şi concordanţa de simţire cu personalitatea evocată, aşa cum însuşi declară („M-a fascinat din start drama prolificului literat – poet, prozator, editorialist, dramaturg, ziarist – cinstit director de teatru şi optimist politician, descris de cei care l-au cunoscut ca fiind de o vitalitate contagioasă şi de o voioşie extraordinară.”) şi cum reiese din lectura cărţii. Se adaugă conştiinţa unei misiuni din categoria celor cu atât mai nobile cu cât sunt mai dezinteresate: de această dată, Gomboş scrie o Carte care să facă dreptate unui Om, călăuzit de principiul memoriei justiţiare ilustrat de motoul ce poartă semnătura Anei Blandiana: „Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură poate să fie o formă de justiţie”. Mai pot presupune şi conştiinţa unei stări de urgenţă şi a unui inconfort interior propriu creaţiei durabile: stimulat (somat?) de energicul primar al urbei Flămânzi Constantin Pitorac, G.G. se documentează şi redactează cartea într-un timp record, parcă într-o benefică transa a insurgenţei; de aici derivă o anumită temperatură a scrisului ce creează cititorului o atitudine participativă. Autorul mai are şi meritul de a se fi implicat cu tenacitate în atât de importanta perioadă prealabilă redactării, cea a documentării, reuşind într-un timp foarte scurt să acceseze materiale depozitate în Arhiva Institutului de Filologie Română „Al. Philippide” din Iaşi şi scrisori păstrate de la D. Iov, scriitori care l-au evocat sau
i-au fost confraţi de detenţie (C.D. Zeletin – Gaură-n cer – 1997, Amar de vreme – 2006, Gheorghe Penciu – Candidaţi pentru eternitate – 1997), consăteni care şi-l amintesc pe cel evocat (Trifan Iftode, Haretina Hăisan), bibliografii, dicţionare şi enciclopedii (Bibliografia Radiofonică Românească, Lucian Predescu – Enciclopedia Cugetarea – 1941, Enciclopedia virtuală Wikipedia, Cicerone Ioniţiu – Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar), reviste literare şi culturale (Convorbiri literare, Astra), teze de doctorat (Larisa Noroc – Renaşterea culturii Basarabiei în contextul României întregite – 1918-1940), monografii şi studii locale (Ionel Bejenaru – Dicţionarul botoşănenilor, Petru Munteanu – Flămânzi. Monografie, Flămânzi de la silişte la oraş, I.D. Apostu – In memoriam D. Iov), evocări ale universului concentraţionar românesc (Paul Goma – Gherla – 1990), specialişti din Republica Moldova (Nicolae Bulat – director al muzeului de istorie şi etnografie Soroca). De menţionat că minuţioasa documentare s-a făcut la Flămânzi, Iaşi, Bucureşti, Soroca.
Inteligent procedează autorul şi în structurarea materialului care respectă principiul simfonic al funcţionalităţii relaţiilor dintre parte şi întreg, momentele semnificative ale vieţii lui D. Iov fiind proiectate pe fondul unor cuprinzătoare tablouri istorice şi evocatoare privind Moldova sub Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, Moldova sub turci şi fanarioţi, ocupaţia ţaristă din 1812, unirea cu România, istoria cetăţii şi oraşului Soroca, invazia rusească din 1940, campania românească declanşată un an mai târziu, România sub jugul bolşevic, represiunea şi teroarea ce au caracterizat obsedantul deceniu, tabloul cutremurător al universului concentraţionar. Pe aceste panouri uriaşe, veridic reconstituite, se proiectează principalele momente din viaţa lui D. Iov într-o permanentă rezonanţă cu amintitul context istoric, social şi politic: date despre familie, pregătirea şcolară şi debutul literar, legătura cu locul baştinei şi cu finii Dumitru şi Maria Popovici, postura de director al Teatrului de propagandă din Basarabia şi Inspector general al artelor, prefect şi senator de Soroca după stabilirea în acest oraş, activitatea gazetărească (Cuvântul nostru, Basarabia de sus, Renaşterea Moldovei, Viaţa Basarabiei), radiofonică şi literară (În lunca Trotuşului, Amintiri şi lacrimi, Privelişti basarabene, Gospodarul din Orhei, Covor basarabean), taina ciclului de poezii dedicate unei misterioase Liuba, directoratul la Teatrul Naţional Iaşi, stabilirea în Bucureşti după august 1944, ipostaza sinistră de pensionar fără… pensie, traiul plin de privaţiuni, reuniunile literare între prieteni, condamnarea la închisoare corecţională, decesul în dimineaţa zilei de 20 august 1959 – „A murit lângă mine, departe de ai săi, nespovedit, neîmpărtăşit, cu urma aceea de amărăciune pe buze pe care o au numai aceia care fuseseră înşelaţi în convingerile lor. Făcuse o viroză respiratorie pe fondul unei tuberculoze mai vechi şi inima n-a mai putut face faţă uriaşului efort. L-au scos dimineaţa, după deschidere, acoperit cu o pătură zdrenţuită, doi deţinuţi de drept comun. Apoi totul a intrat în normal ca într-un ritual obişnuit cu pierderile şi câştigurile.” – îşi aminteşte Gheorghe Penciu. Fiecare moment evocat este dublat de lungi extrase din poezia şi proza lui D. Iov – veritabilă antologie care pare a anunţa intenţia lui G.G. de a încerca reeditarea în viitor a operei ioviene.
Stilul adecvat, alert, accesibil asigură o lectură ce rezonează cu o experienţă umană exemplară a unei personalităţi ce reuşeşte să se realizeze în condiţii istorice dramatice ilustrând talent, dăruire şi ataşament faţă de idealul românismului – lovită crunt de o istorie nedreaptă şi care se prezintă în faţa urmaşilor în lumina deplină a demnităţii.
Prezentând o viaţă de om aşa cum a fost, cartea aduce acasă sufletul celui mistuit de dorul meleagului natal: „Ce dor îmi e de voi şi de meleagurile mele!… Acu, în toamnă codrul a aurit. Dealul spre Ţâncuşa trebuie să fie ca de jar. Şi lumina bolnavă parcă şi frunzele ce prind a cădea şi liniştea de pe valea Miletinului şi căruţele ce trec prin faţa casei voastre…” Capitolele finale se referă la enigma manuscriselor lui D. Iov, la prezenţa scriitorului în dicţionare şi enciclopedii şi în conştiinţa celor de la Flămânzi – un destin post-mortem reparator, inclusiv prin semnătura lui Gabi Gamboş.