Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Eminescu la „Familia”

Novac, Ionel,by Novac [320x200]Primit pentru publicare de la autor, Ionel Novac – Bucuresti, 25 febr.2014.
Editor: Ion Istrate, 25 febr.2014.

Eminescu  la „Familia”

 La începutul anului 1866, Iosif Vulcan primea la redacţia revistei „Familia”, aflată şi ea la primele apariţii (fiind editată la Pesta doar din iunie 1865), o scrisoare însoţită de câteva poezii ale unui elev din Cernăuţi. Autorul, care se numea Mihail Eminovici şi se recomandase ca fiind elev „privatist” la gimnaziul din oraş, ruga a i se publica în revistă primele sale încercări poetice.

Plăcut surprins de talentul tânărului de numai 16 ani, Vulcan îi publică una dintre poeziile trimise, „De-aş avea”, în numărul 6 din 25 februarie/9 martie1866, însoţită de o notă plină de generozitate şi de încurajare: „Cu bucurie deschidem coloanele foaiei noastre acestui june numai IOnel,Novac,de 16 ani, care cu primele sale încercări poetice trămise nouă ne-a su[r]prins plăcut.” De asemenea, la Poşta redacţiei îi comunica următorul mesaj, care trădează impresia plăcută ce i-a facut-o poezia, dar şi dorinţa de a continua colaborarea: „Cernăuţi. M.E. Şi corespundinţe am primi cu bucurie.”
Coperta revistei „Familia” nr. 6 din 25.02/09.03.1866

Nu ne este greu să ne imaginăm nerăbdarea cu care „junele” poet a aşteptat apariţia exemplarului din „Familia”, în care să-şi vadă tipărită „încercarea poetică”, dar mai ales momentul în care a putut să citească poezia apărută în numărul 6 al revistei. Va fi avut însă o tresărire când, în dreptul numelui, a văzut trecut Eminescu şi nu Eminovici, aşa cum se semnase el. Ce se întâmplase oare? Părându-i-se că nu are o rezonanţă clară românească, Vulcan şi-a luat permisiunea de a-l româniza, transformându-l în Eminescu, fără a-i da niciun fel de explicaţii. După o scurtă chibzuinţă, poetul a acceptat noua formă a numelui şi din acel moment tot ce a publicat a semnat numai Mihai Eminescu.

IOnel,Novac,,Realizări cartofile care marchează debutul lui Mihai Eminescu în revista „Familia”

Peste două decenii, contestat că el i-ar fi fost naşul literar, Iosif Vulcan arăta în paginile revistei sale („Familia”, nr. 2 din 13/25 ianuarie 1885) motivul care l-a determinat să opereze modificarea numelui („Redactorul însă îşi permise o mică schimbare. Numele Eminovici nu-i suna bine…. româniză dară numele, modificând terminaţiunea şi astfel poeziile acele apărură în foaia noastră sub numele Eminescu.”), ca şi faptul că Eminescu „n-a protestat, ba a şi adoptat însuşi acest nume şi semnă apoi aşa toate poeziile şi scrierile sale în viitor. Astfel fu introdus numele <Eminescu> în literatura noastră; scriitorul acestor şire i-a fost naşul.”

După publicarea poeziei „De-aş avea” urmează o bogată corespondenţă între cei doi, corespondenţă care, din păcate pentru istoria literaturii, nu s-a păstrat. Doar răspunsurile laconice de la Poşta redacţiei probează schimbul de misive dintre Vulcan şi Eminescu (de exemplu „Familia” nr. 10 din 15/17 aprilie 1866: „Cernăuţi. M.E. Ţi-am trămis epistolă privată”). Ca urmare, în „Familia” nr. 14 din 15/27 mai 1866 apare cea de-a doua poezie semnată Mihai Eminescu, „O călărire în zori”, poezie cu evidente rezonanţe din lirica lui Bolintineanu.

Mihai Eminescu îi mai promisese lui Iosif Vulcan şi traducerea nuvelei „Lanţul de aur” de Onikel Adam, căruia Vulcan îi răspunde atât printr-o „epistolă privată”, cât şi la Poşta redacţiei (numărul 17 din 15/27 iunie 1866: „Lanţul de aur aşişderea va ieşi. N-ai primit epistola noastră? De ce nu ni mai trămiţi nescari poezii?”).

Eminescu răspunde cu promptitudine solicitării lui Vulcan şi, la intervale de 4-5 numere, îi apare câte o poezie, după cum urmează: „Din străinatate” (nr. 21 din 17/29 iulie 1866), „La Bucovina” (nr. 25 din 14/26 august 1866), „Speranţa” (nr. 29 din 11/23 septembrie 1866) şi „Misterele nopţii” (nr. 34 din 16/28 octombrie 1866). Totodată, aflat în aceasta perioadă la Blaj, poetul lucrează şi la traducerea nuvelei, care i se pare prea lungă şi de aceea, la solicitarea lui Vulcan, o trimite pe fragmente, care vor vedea lumina tiparului în cinci apariții consecutive ale „Familiei” (numerele 33-37 din octombrie-noiembrie 1866).

Anul următor, în paginile revistei îi mai apar doar două poezii, ambele cu puternică rezonanţă patriotică („Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” (nr. 14 din 2/14 aprilie 1867) şi „La Heliade” (nr. 25 din 18/30 iunie 1867).

IOnel,Novac,,,Realizări aniversare ocazionate de a împlinirea a 125, 140 şi 145 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu în revista „Familia”

În 1868, Iosif Vulcan îl întâlneşte pentru prima oară pe finul său literar, sufleor în trupa teatrală a lui Mihail Pascaly, aflată într-un turneu prin Transilvania. Întâlnirea are loc în intervalul 6-7/18-19 august 1868, ocazie cu care, posibil, Eminescu să-i fi înmânat poezia „La o artistă”, publicată de Vulcan în numărul 29 (18/30 august 1868) a revistei „Familia”. Din nefericire, Vulcan nu aminteşte nimic în notele sale de călătorie despre întâlnirea şi discuţiile purtate cu tânărul poet, căruia, la numai o lună distanţă, îi publică şi poezia „Amorul unei marmore” (nr. 33 din 19 septembrie/1 octombrie 1868).

În 1869 îi apar în „Familia” alte două poezii, „Junii corupţi” (nr. 4 din 31 ianuarie/7 februarie) şi „Amicului F.I.” (nr. 13 din 30 martie/11 aprilie). Anul următor debutează cu articolul „Repertoriul nostru teatral” (nr. 3 din 18/30 ianuarie 1870), expediat de la Viena, unde poetul se afla de câteva luni, dar acesta rămâne singura lucrare semnată de Eminescu în „Familia” din acel an.

Astfel se încheie prima perioadă a colaborării lui Mihai Eminescu cu revista „Familia” la Pesta, acesta îndreptându-şi în continuare atenţia şi creaţiile poetice spre „Convorbirile literare” de la Iaşi, revistă care îşi făcuse simţită prezenţa pe piaţa vremii de aproape trei ani.

Cea de-a doua perioadă a colaborării lui Eminescu la „Familia” va avea loc după mai bine de un deceniu de întrerupere a legăturilor. Între timp, este posibil ca cei doi să se fi întalnit la Pesta, în 1871, când acesta se întorcea în ţară de la Viena sau când se îndrepta spre Putna, pentru a participa la serbările jubiliare ale mănăstirii, dar, din păcate, nu dispunem de vreo mărturie clară în acest sens. Până în prezent avem doar afirmaţia lui Iosif Vulcan cum că s-ar fi întâlnit, afirmație apărută în articolul „Suveniruri bucureştene: Seratele literare la dl. Maiorescu”, după participarea la întâlnirile de la salonul acestuia („Familia” nr. 6 din 5/27 februarie 1884: „Acolo revăzui după doisprezece ani pe genialul Eminescu şi pe alţi vechi cunoscuţi”).

În 1879, Iosif Vulcan fusese ales membru corespondent al Academiei Române, iar din 1880, redacţia „Familiei” se mută definitiv la Oradea. Vulcan face mai multe deplasări la Bucureşti şi profită de fiecare dată de viaţa culturală şi socială a Capitalei: vizitează expoziţii, vizionează spectacole teatrale, concerte, participă la şedinţele literare din casa lui Maiorescu, acceptă invitaţii în casele oamenilor de litere, ştiintă, artă etc.

Profitând de una dintre aceste ocazii, la 30 martie 1883, Iosif Vulcan participă la serata Societăţii „Junimea”, ţinută la casa lui Titu Maiorescu. Aici îl întâlneşte pentru a treia oară pe Mihai Eminescu care, cu acest prilej, citeşte şapte poeme, „care au electrizat pe toţi şi au fost întâmpinate cu aplauze entuziaste”, cum avea să afirme mai târziu Vulcan în „Familia” (nr. 6 din 5/27 februarie 1884). La îndemnul lui Maiorescu, Eminescu ii înmânează poeziile lui Iosif Vulcan pentru a fi publicate în revista de la Oradea. Ca urmare, cele mai frumoase poezii eminesciene ajung să vadă lumina tiparului, treptat, pe parcursul anilor 1883-1884, în paginile revistei în care, cu şaptesprezece ani în urmă, îşi făcuse debutul literar. Este vorba despre poeziile „S-a dus amorul” (nr. 17 din 24 aprilie/6 mai 1883), „Când amintirile…” (nr. 20 din 15/27 mai 1883), „Adio” (nr. 23 din 5/17 iunie 1883), „Ce e amorul?” (nr. 29 din 17/29 iulie 1883), „Pe lângă plopii fără soţ” (nr. 35 din 28 august/9 septembrie 1883), „Şi dacă…” (nr. 46 din 13/25 noiembrie 1883) şi „Din noaptea” (nr. 7 din 12/24 februarie 1884). Acestea constituie ultimele mărgăritare poetice şlefuite de geniul eminescian şi date spre publicare revistei orădene.

„Gestul lui Eminescu, făcut la cenaclul <Junimea> din casa lui Titu Maiorescu, de a înmâna cele şapte manuscrise, după lectură, lui Iosif Vulcan, este echivalentul unui atestat de recunoaştere, nu numai a debutului său, dar pentru întreaga durată a revistei <Familia>, pe care Eminescu a citit-o mereu”, afirma cu tărie regretatul eminescolog Constantin Malinaş.

Profund impresionat şi afectat de situaţia grea prin care trecea Poetul începând din 1883, Iosif Vulcan îi trimite, ca drept de autor, primul şi ultimul onorariu (un mandat de 100 de lei) pe care acesta l-a primit vreodată pentru poeziile sale, „o avere pentru săraci”, aşa cum avea să-i mărturisească Eminescu prietenului său ardelean Ioan Russu-Şirianu, aflat în acea perioda la Bucureşti.

Surprins, Mihai Eminescu îi răspunde lui Vulcan cu vie recunoştinţă pentru gestul făcut: „Mulţumesc pentru onorariul trimis – cel dintâi pentru lucrări literare pe care l-am primit vr-odată în viaţă… te asigur că a fost pentru mine o rară mângâiere de a mă vedea remunerat dintr-un colţ atât de depărtat al românimii, din Oradea-Mare, – când în ţara mea proprie nu voi ajunge nicicând să însemnez ceva, excepţie făcând de cercul restrâns al câtorva amici.” Din nefericire, din scrisoare, socotită de Vulcan ca fiind „una din suvenirile mele cele mai preţioase şi titlul meu de fală”, s-a păstrat doar un fragment, publicat de acesta în numărul 26 din 25 iunie/7 iulie1889 al revistei „Familia”.

Ştirile despre Poet relatate în toţi aceşti ani de revista orădeană sunt numeroase, unele arătând preocuparea redacţiei şi a directorului acesteia pentru suferinţele fizice şi materiale prin care trecea Eminescu, altele, mai optimiste, prezentau uşoarele ameliorări ale stării sale de sănătate şi chiar reluarea activităţii. Pentru ca, tot în numărul susmenţionat şi dedicat în întregime memoriei Poetului, Iosif Vulcan să anunţe, cu sufletul sfâşiat de durere,  trecerea Luceafărului poeziei româneşti la cele vesnice (în numărul precedent, gata pentru tipar înainte de 15 iunie, nu mai putuse insera anunţul morţii acestuia): „Naţiunea mea, îmbracă doliu!… Literatura noastră, jeleşte… Poezie română, plânge! Vi s-a dărâmat o columnă, vi s-a stins un luceafăr, vi s-a răpit o podoabă… Genialul poet Mihai Eminescu a încetat din viaţă.”

În toţi anii de colaborare, revista „Familia” a publicat pentru prima dată 19 poezii ale lui Mihai Eminescu, un articol şi traducerea unei nuvele. Dacă mai adăugăm alte 17 poezii postume originale, 14 poezii antume, trei creaţii populare culese de Poet şi o nuvelă, putem afirma fără teama de a greşi că revista „Familia” şi redactorul ei au contribuit, mai mult ca oricare publicaţie transilvană, la cunoaşterea şi popularizarea operei eminesciene în rândurile românilor din aceste părţi ale ţării. „La noi a început, dincolo („Convorbiri literare”) s-a înălţat în zenitul renumelui său şi iarăşi la noi a publicat cele din urmă poezii ce a scris, şepte adevărate mărgăritare ale lirei române”, afirma cu netăgăduită mândrie Iosif Vulcan („Familia” nr. 2 din 13/25 ianuarie 1885). Și, concluzionăm azi, dacă Mihai Eminescu ar fi asociat revistei „Familia” numai prin debutul său literar, ar fi suficient ca meritul acesteia să rămâna în istoria literaturii române indisolubil legat de numele inegalabilului Poet.

 Bibliografie:

  1. G. Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, Ed. Cultura Națională, București, 1932
  2. M. Eminescu  Poezii în „Familia”, Casa de Presă și Editura „Anotimp”, Oradea, 1992
  3. L . Drîmba, Eminescu la „Familia”, Ed. Cogito, Oradea, 1994
  4. Constantin Mălinaş,  Eminescu şi Oradea, Biblioteca judeţeană „Gheorghe Şincai” Bihor, Oradea, 2000
  5. Colecția electronică a revistei „Familia”.

 

 

 

 

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5