Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    155 de ani de la adoptarea sufixului Eminescu

    Primit pentru publicare: 3 Dec. 2021
    Editor: Ion ISTRATE
    © Nicolae Iosub, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)


    Conform Mitricii de nașteri și botezuri din 1850, de la Biserica Uspenia Botoșani,  la numărul 3 din 15 ianuarie este înregistrat Mihail Eminovici, al șaptelea copil a lui Gh. Eminovici și a soției sale Raluca, botezat de stolnicul Vasile Iurașcu. Toți frații și surorile lui Mihai au purtat numele de Eminovici, în afară de Mihai și Matei care l-au schimbat în Eminescu, Mihai în 1866, iar Matei în anul 1894.

    Cât a fost elev la Cernăuți, la școala primară și la gimnaziu, Mihai Eminovici se semna Mihail G. Eminoviciu. Acest lucru se observă pe dedicațiile cărților donate bibliotecii gimnaziștilor, de care el s-a îngrijit o perioadă de timp. Semnătura cu inițiala tatălui denotă un respect deosebit pentru părintele său, primit în educația sa din partea mamei.

    La 25 februarie/ 9 martie 1866, Mihai Eminescu a debutat în revista ,,Familia” din Pesta,  cu poezia ,,De-aşi avea”, având ca model  poezia lui Vasile Alecsandri- ,,Doina”, din volumul ,,Doine şi lăcrămioare”, din 1863. Cu această ocazie, directorul revistei, Iosif Vulcan, îi schimbă numele din Eminovici, în Eminescu, nume cu care tânărul începător a fost de acord şi de atunci va semna numai cu acest nume- MIHAI EMINESCU: ,,Redactorul însă îşi permise o mică schimbare. Numele Eminovici nu-i suna bine, căci avea o terminaţiune slavă; romaniză dară numele, modificând terminaţiunea, şi astfel poeziile acelea apărură în foaia noastră sub numele de ,,Eminescu”. Autorul n-a protestat, ba a adoptat însuşi acest nume şi semnă apoi aşa toate poeziile şi scrierile sale în viitor. Astfel fu introdus  numele Eminescu în literatura noastră; scriitorul acestor şire i-a fost naşul” (Familia nr. 2, 1885).

    Iosif Vulcan este impresionat de poezie şi de tinereţea autorului şi notează: ,,Mi-aduc ş-acum bine aminte, cum într-o dimineaţă de februarie  din 1866 primii o scrisoare din Bucovina, în care un tânăr de 16 ani îmi trimitea nişte încercări literare. Era tinerul Mihail Eminovici. Armonia versurilor şi figurile-i plastice, considerând starea noastră literară de atunci şi-n deosebi etatea tineră a autorului, me frapară şi deschisei cu plăcere  coloanele foii mele acestui nou talent şi viitor poet” (Revista Familia Nr. 26 din 25 iunie 1889).

    Mare bucurie trebuie să fi  fost pe capul lui Mihai când a văzut în revista Familia, din 25 februarie 1866, poezia trimisă de el și s-a bucurat de numele dat de Vulcan- EMINESCU- luându-l ca un pseudonim literar. Nu știm dacă el a folosit la Cernăuți acest nume schimbat, cât a mai stat până în luna mai, mai degrabă nu, dar plecând spre Blaj și întâlnindu-se cu studenții Ion Cotta și Teodor Cojocariu, el se recomandă cu numele de Eminescu, spunându-le că este poet: ,,Eminescu, student la Cernăuți”, completând: ,,Domnilor, eu sunt poet și vreau să-mi adun material” . De acum înainte el se va recomanda, Eminescu și ajungând la Blaj, studenții de aici l-au întâmpinat cu bucurie pe poetul Mihai Eminescu, ce publicase poezii în Familia și pe care ei le citiseră.

     

    La Blaj, Eminescu nu reușește să treacă examenele restante și, dezamăgit, se hotărăște să plece la București, cu gândul să-l întâlnească pe fratele său Iorgu, militar, și să ia legătura cu membrii vreo unei trupe de teatru (Tardini sau Pascaly), pe lângă care să se poată alătura ca sufleor.      

    În timpul şederii lui Eminescu la Blaj, acesta a avut doi prieteni buni: Filimon Ilea şi Gregoriu Dragoşiu, care l-au ajutat și încurajat în tentativa lui de a lua examenele restante. Lor le-a dedicat Eminescu câte o poezie, ca o dovadă de prietenie și recunoștință. Astfel, lui Filimon Ilea, Eminescu i-a dedicat poezia Amicului F[ilimon)] I[lea], poezie scrisă în toamna anului 1866, la puţină vreme de la părăsirea Blajului.

    Celuilalt prieten, Gregoriu Dragoşiu, Eminescu i-a dăruit, în semn de mulţumire, pentru ajutorul ce i l-a dat, cartea ,,Lehruch der Poetik fur Unterrchts- Anstalten, wie auch zum Privatgebrauche von Dr. Friedrich Beck, Munchen, 1862″, cu o dedicaţie şi trei strofe:
    ,,Dedicaţie,  Spre suvenire fratelui Gregoriu Dragosiu,  M.G. Eminescu din Ipoteşti
    ,,Cînd fug amicii de lîngă tine,
    Cînd plîngi de soartă-ţi trist părăsit,
    Gîndeşte atuncea şi tu la mine,
    Nici eu în lume n-o duc mai bine,
    Şi eu sunt, frate, nenorocit!”.                                  

    Semnătura lui Eminescu din această dedicaţie, este prima cunoscută cu noul nume adoptat și poartă şi iniţiala tatălui. De acum înainte poetul se va semna numai cu sufixul Eminescu și, chiar la universitățile din Viena și Berlin el este înscris cu numele Mihail Eminescu. În matricola de studii a lui Eminescu, găsită de Usvad T. Dorel în arhivele Universităţii din Viena, se poate observa că era specificat ,,Michael Eminescu” şi nu Eminovici, după declaraţia studentului, aflată şi în paşaport. Semnătura poetului este cea cunoscută din acea perioadă- Mihail Eminescu şi nu Mihai Eminovici.

    Lumea a început să-l cunoască sub acest nume și datorită poeziilor sale publicate în revista Familia și apoi în Convorbiri literare, unde semna cu noul nume, devenit numele său oficial.

    Astăzi numele lui Mihai Eminescu- Luceafărul poeziei românești– este cunoscut în țară cât și pe toate meridianele pământului, opera fiind tradusă în peste 64 de limbi.

     

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5