Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

LOGICA NONSENSULUI ÎN POEZIA LUI VASILE POPOVICI

Primit pentru publicare> 29 ian.2015.|
Autor: Constantin MĂNUŢĂ.
Publicat: 29 ian.2015

 

 

LOGICA NONSENSULUI ÎN POEZIA LUI VASILE POPOVICI


Poezia dominată de nonsens are logica ei formală, aşa după cum Mallarmé în Divagationis considera că „prin creaţie poetică se creează conceptul unui lucru inexistent.” Este spaţiul şi toposul poeziei pure unde versul poate dobândi un „echilibru miraculos şi foarte sensibil între forţa senzuală şi cea intelectuală a limbajului” afirmă Paul Valéry.

Sensul propriu, poetic este captat de nonsensul liric cu mare deschidere polisemantică, prin formula magică obţinută în actul creator.

În poezia dadaistă, suprarealistă şi urmuziană se pot găsi exemple care cultivă nonsensul, dacă ne referim la date actuale, fără a aborda Antichitatea, Renaşterea, Modernismul etc. deşi Hugo Friedrich în Structura liricii moderne afirmă că „imperiul poetic al spiritului modern e lumea reală ferecată de el însuşi, care nu există decât în virtutea cuvântului.”

Sunt doar câteva păreri, ca un fel de preambul la cartea de versuri OBSESIA NONSENSULUI a poetului Vasile Popovici, apărută la Ed. PIM, 2014, Iaşi.

Cutremurat „de obsesia nonsensului!/ Până la obstinaţie!/” Vasile Popovici este un poet reflexiv, stăpânit de irealitatea modernă a omului metafizic, adresându-se Divinităţii, chiar luându-o în răspăr, în sensul delimitării religiei şi a-l pune pe om să aleagă între veacul de acum sau eonul perisabil de veacul ce va să vină ori eonul veşnic, împărăţia cerurilor.

Vanitas vanitatum et omnia vanitas este începutul Eclesiastului şi în continuare…este textul așezat în faţa volumului de versuri, sugerând opoziţia dintre eternitatea Creatorului faţă de efemeritatea omului.

Temele şi motivele literare abordate sunt aproape aceleaşi ca şi-n celelalte volume de versuri ale autorului.

Timpul este unul fantastic, dacă ne referim la Facerea (Făcutul cum zice poetul) de dinaintea lumii: „Făcutul,/ dacă-i prost făcut,/ de ce-l mai faci,/ să fie prost?!/ Te-ntrebi retoric,/ reflexiv,/ dacă făcutul are-un rost…(Făcutul).

La polul opus Facerii, se află Judecata de pe urmă care va veni la Vremea de Apoi (dacă va mai veni!/,ceea ce l-a ţinut pe Om într-un exil perpetuu pe Pământ: „Dacă nu-l găsesc/ pe Dumnezeu,/ dincolo în dumnezeirea/ Lui,/ cui a folosit exilul/ meu/ pe faţa pământului?!”(Dacă).

Poetul este într-un continuu dialog cu divinitatea, certându-l interogativ pe Dumnezeu, trăirile sale terestre dobândesc răsfrângeri cosmice și abisale.

Fire poetică incomodă, poet al universului şi al absolutului, Vasile Popovici este în acelaşi timp şi un poet al îngerilor, neuitând Facerea şi Apocalipsa, teme abordate aproape în fiecare volum de versuri. Semnificative sunt poeziile Uciderea… îngerilor care aminteşte de poezia Paradis în destrămare de L. Blaga: „Prea mulţi îngeri are cerul,/ peste cât prevede schema/ şi mi-oi întreba Divinul/ cum va rezolva problema?!(Prea mulţi îngeri). Dincolo de cuvânt unde apropierea de L. Blaga este şi mai evidentă,  poetul luminii și misterului afirmă că lumina Raiul provine de la flăcările Iadului: Lentile concave, Cad stele ( eminesciană prin sintagma aceleaşi stele): „Ca pomul cu granate încărcat,/ e cerul presărat cu stele/ ce cad, şi cad în nopţi senine,/ plutind deasupra casei mele.//Aceleaşi stele de deasupra casei/ le voi privi de dincolo de mine,/ de voi avea priviri sub pleoape,/ sub zodiile din calendele divine.”(Cad stele), Gând dedus(amintind de barbianul ceas dedus), E-atât de divin etc. Unele teme ale poeziei blagiene ca: dimensiunea metafizică a artei expresioniste, relaţia permanentă a eului poetic cu cosmosul, sentimentul metafizic, raportarea la formele originale ale lumii, profetismul şi viziunea apocaliptică se regăsesc şi în poezia lui Vasile Popovici.

Poet al transcendenţei, în acelaşi timp este şi poet al emergenţei ( cuvântul se regăseşte cel puțin în 7- 8 poezii). Curând voi trece : „Mai ninge alb imaculat peste tăceri;/prea multe n-au rămas a se mai spune;/ voi trece incognito-n altă lume,/ matusalemic, emergent din azi în ieri.”, Emergenţă: „…Prin emergenţă, eu de mine m-am desprins;/ în loc de orizonturi, văd întinsul necuprins.”, Transcendenţă: „Sub nucul încă-n sevă, dar îmbătrânit şi el,/ ce-şi varsă peste mine umbra cu dezinvoltură,/ realizez cum gândul şi ceva în plus mă fură,/ trecându-mă prin emergenţă-n universul paralel…”, multiversul – mulţimea ipotetică de mai multe universuri posibile( inclusiv universul în care ne aflăm) este prezent la Vasile Popovici în poeziile Poete!!!: „…Din chinuri clasice e slobozit azi versul/ atât „imaculat” şi „liber”, şi propice/ în a percepe apolinic multiversul/ (ca să-l invoc pe Robert Lanza și pe Nietzsche).”, Lăsaţi-mă: „…Lăsaţi-mă şi fără semnul cristic pus la cap,/ lăsaţi-mă cu mine-n nefiinţă să încap,/ să mă privesc, – un alter ego -, „il spiritus”,/ din lumea paralelă din „multiversus”.

Poetului nu-i sunt străini termenii ştiinţifici, ideile şi teoremele din fizica lui Einstein cu teoria relativităţii: „Atât de simple-s zilele şi-atât scurtate,/ că dup-un ceas de ziuă se şi face noapte, de parcă cu-alte reguli, Providenţa/ ne socoteşte şi ne ţine evidenţa.// Prea relativă-i teoria cu m.c.²,/ prea-s paradoxurile-n rang de postulat;/ nici n-apucăm să conjugăm verbu-„am trăit”/ la viitor unu şi doi, c-am şi murit.”(Einsteiniană) şi CERN(Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară) care cercetează particulele elementare, „veriga lipsă”, bosonul Higgs cunoscută sub numele de „Particula lui Dumnezeu”, şi teoria monadelor lui Leibniz.

Poet de o mare forţă creatoare, dilematic şi controversat îşi ilustrează autoportretul liric prin temele şi motivele poetice fundamentale pe care le abordează, este un iscoditor şi căutător al tehnicilor şi rimelor noi cu o viziune iniţiatică şi arhetipală în construirea propriului univers liric. Exemplificăm prin ultima strofă din poezia Neretorică, unde imaginea omului ca individ este multiplicată în diferite chipuri şi ipostaze: „Nativul meu din mine, aprioric,/ ca o Golgotă suspendată-i răstignit;/ mă-ntreb imperativ, ci nu retoric:/ în mine, în mine câţi o fi trăit?!”

Influenţarea subliminală a eternului vizează timpul fantastic dar, şi pe cel a logosului în unele poezii precum: Sunt aşchie sărită: „Din Trunchiul Timpului sar aşchii nu departe/ de trunchiul meu în care se înfige barda,/ nu să, Rodin mă dăltuiască în Montmartre,/ ci mai degrab’ străpuns adânc cu halebarda.// Din Trupul Timpului sunt aşchie sărită/ în univers ce se extinde meteoric;/ mă voi întoarce din celula infinită/ în starea cea dintâi, în haos aprioric.”, Sala de aşteptare, Păşesc cu teamă, Sapă timpul peste tot, Praguri peste ani etc.

Aşa cum afirmam şi într-o altă recenzie, livrescul şi influenţele din marii clasici ai poeziei noastre reprezintă un lucru benefic şi de bun augur în poezia lui Vasile Popovici. Deosebit de frumoase sunt poeziile: Te voi căuta (eminesciană), Îmi amintesc (coşbuciană), Încă…(blagiană), Ştrengăreşte (coşbuciană), Taine (argheziană) etc.

Deţinător al unui univers poetic inconfundabil, Vasile Popovici este un poet matur, pe deplin format, convins de marea putere creatoare a gândului şi cuvântului.

Vasile Popovici mărturiseşte un destin poetic asumat, mai ales prin triada trecut, prezent, viitor, dispunând de o rară forţă imaginativă, prin redescoperirea altor orizonturi axiologice şi ontice dispusă să redea o alchimie poetică, redudantă, fiind pătrunsă de un lirism meditativ şi intelectualizat.

Logosul poetic este insolit, vizând un discurs logic voit modern în canoanele artei tradiţionale.

Poezia lui Vasile Popovici sălăşluieşte în fiecare anotimp, în pasărea unică (rugăciunea) care zboară cu aripile întoarse spre zenit, subliniind înălţarea, dar şi decăderea, din trauma personală care a avut loc cândva, după cum însuşi mărturiseşte, de care suntem convinşi că i-a potenţat misterul poetic, dacă ne-am aminti numai de Blaga.

Poetul păstrează în suflet satul natal ca loc al veşniciei, al elanului cosmic şi al marii frenezii lirice.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5