Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Lumină şi lacrimă – Recenzie volumului de poezii „Meteor” de Vasile Popovici

                               Lumină şi lacrimă
Recenzie volumului de poezii „Meteor” de Vasile Popovici –

 Violeta PetreAutor: Violetta Petre,
membră a Ligii Scriitorilor-filiala Constanţa

M-am aplecat asupra fiecărui vers al poetului cu un fel de evlavie şi teamă de a nu tulbura tăcerea ”meteorului” din care mi-am hrănit sufletul, preţ de câteva clipe; i-am atins căldura şi mi-am luat un dram de lumină, de iubire şi  emoţie, spre păstrare, pentru o vreme când, precum corpul celest, poetul îşi va fi terminat arderea lăuntrică şi sublimă…Dar, ce ardere!

Explozie de simţire şi durere, amintiri şi lacrimă, iubire şi îndoieli, de ce nu, regrete şi melancolii?…toate acestea definesc poezia lui Vasile Popovici, un poet ce nu-şi neagă originile, cântând în versurile sale locurile natale, cu dragoste şi dor:

privirea-mi cată;
în deal,
în vale pânla cotituri,
să vină mama,
plecată la cumpărături.
 

Poate că nimic nu este mai înduioşător şi mai reprezentativ pentru dorul de casa părintească  ca poezia ”Tot aşteptând”:

se lasă sara,
s-aude glas de toacă.
E slujbă mâine;
trecut cu roşu-n calendar;
să pregătesc un ban
la popă
pentr-un sărindar.

 Acesta este un capitol din volulmul de poezii”Meteor” care mi-a adus lacrima pe obraz…Apoi, am aflat frământările poetului, întrebările fără răspuns despre această lume, despre o alta:

Când stele-n mână vrei să prinzi
şi-ncet la piept să ţi le-aduni,
cenuşa rece nu le-o simţi?

Poezia ”Mă-ntorc în părinţi” mi-a îngenunchiat ruga şi mi-a adus tristeţea plecărilor celor dragi, plecările noastre, ale pămâtenilor spre alte lumi, sau cine ştie?

Rămâne-va
lumii lumina pe-afară;
numa tu primăvară,
te rog, mai rămâi,
fii martora firii
în ordinea primară!

 

Există în poezia lui Vasile Popovici acea atracţie delicată de a nu te dezlipi de versul lui, de a vrea să citeşti mai mult, şi mai mult, pentru că poetul scrie cu inima, transmite mesaje curate, care mângâie şi tămăduiesc nelinişti;

este ca o terapie cu lumină, cu ploi de primăvară, cu asfinţiturile toamnei, cu prima ninsoare…

Nimic nu tulbură starea de calm şi înţelepciune a poetului, nici măcar atunci când,  revolta se ghiceşte în unele dintre poezii: la moartea marelui poet Grigore Vieru, la frângerea rădăcinilor, la neputinţa întoarcerii timpului, etc. Recunosc, cu mâna pe inimă, că sunt recunoscătoare Providenţei că l-am întâlnit pe poetul Vasile Popovici, că am avut onoarea să mă intersectez virtual pe site-urile literare cu domnia sa şi că sper, din tot sufletul, să-i pot strânge mâna şi săruta obrazul, cândva!

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Voican spune:

    Felicitări și mulțumiri la scenă deschisă!
    Trimiteți-mi adresa de E-mail a Domniei Voastre, doresc să vă ofer un cadou muzical.
    Cu stimă,
    Scriitor-compozitor Marin Voican-Ghioroiu.

    ÎN VINEREA PAȘTELUI

    În vinerea Paştelui,
    Când e chinul Domnului…
    Maica Precesta-a venit
    Pentru fiul răstignit;
    A intrat în mânăstire
    La icoane să se-nchine,
    Din durere să-i mai treacă,
    C-aşa-i sufletul de mamă. Bis:

    O!… în faţa altarului,
    Lângă crucea Fiului
    O tânără îl plângea,
    Picioarele-i săruta,
    Cu lacrimi i le spăla,
    Cu părul i le usca…
    Şi prin jalea glasului
    Ea îi spunea Domnului: Bis:

    – „Doamne bun, iubit şi sfânt,
    Nu mă ţine pe pământ!
    Du-mă la iubitul meu,
    De viaţă nu-mi pare rău,
    Numai de măicuţa mea
    Că suferă ca şi-a Ta.
    Numai mamă să nu fii…
    Să duci dorul la copii.” Bis:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5