Vineri, 28 octombrie, în Grădina Csiky din Municipiul Gheorgheni, s-au sărbătorit cei 25 de ani de la înființarea Extensiei Universitare Gheorgheni. Printre distinșii invitați ai manifestării s-au numărat domnul conf. univ. dr. Markó Bálint, prorector al Universității Babeș–Bolyai. responsabil cu extensiile universității în teritoriu, cu asigurarea calității și cu relațiile cu universități cu predare în limba maghiară, decanul facultății de Geografie din Universitatea Babeș–Bolyai, domnul conf. univ. dr. Titus Man, actuali și foști membri ai conducerii Facultății de Geografie și ai altor extensii ale Universității Babeș–Bolyai, domnii dr. Barti Tihamér, vicepreședinte al Consiliului Județean Harghita și Csergő Tibor–András, primarul Municipiului Gheorgheni.
Atmosfera a fost una de sărbătoare, dar și de reflecție asupra a ceea ce reprezintă Universitatea Babeș–Bolyai, Facultatea de Geografie și Extensia Universitară Gheorgheni pentru comunitatea locală. Reprezentanții acestor instituții și cei ai autorităților locale și-au exprimat bucuria pentru succesul pe care l-a avut, de-a lungul anilor, Extensia Universitară Gheorgheni și dorința de a sprijini și dezvolta în continuare această instituție.
Domnul prorector, conf. univ. dr. Markó Bálint și-a început discursul cu un îndemn pentru știință, pentru Geografie și pentru practicarea meseriei de geograf, între altele, geografii situându-se în centrul activității de valorificare a resurselor turistice din teritoriu. În calitate de membru al conducerii Universității Babeș–Bolyai, a scos în evidență spiritul și misiunea acestei universități, bazate pe educație, cercetare și servicii adresate comunităților, extinse asupra unei mari părți a țării, în bună parte prin intermediul extensiilor, unde întreaga comunitate UBB, toți absolvenții, toți „ubb-iștii”, pot spune că se simt „acasă”. Se simt acasă la Cluj–Napoca, la Gheorgheni, la Sighetu Marmației, la Zalău, la Bistrița, la Satu Mare, la Reșița etc., dar și în exteriorul acestor centre, oriunde prin intermediul educației și cercetării universitatea a răspândit cunoaștere și cultură, atât de necesare pentru dezvoltarea comunităților. Pe același subiect, al relației cu teritoriul, a subliniat și necesitatea unei interacțiuni mai directe a Universității Babeș–Bolyai cu comunitatea locală, în acest sens fiind necesară o mai intensă colaborare cu reprezentanții comunităților, respectiv, cu autoritățile locale și regionale.
Tradiția și excelența Universității Babeș-Bolyai au fost evocate prin prisma aniversărilor din ultimii ani, precum: în anul 2019, 100 de ani de învățământ universitar în limba română în Cluj–Napoca și 100 de ani de la înființarea Facultății de Geografie din cadrul Universității Babeș–Bolyai, anul trecut, 440 de ani de tradiție academică în Cluj–Napoca, anul acesta, 150 de ani de învățământ superior în limba maghiară în Cluj–Napoca, iar acum, 25 de ani de învățământ superior la Gheorgheni. Toate acestea nu reprezintă doar date fixe în calendar, ci întregi perioade în care membrii comunității UBB au clădit tradiția și excelența universității.
Decanul Facultății de Geografie, domnul conf. univ. dr. Titus Man a continuat mesajul conducerii Universității Babeș–Bolyai, mulțumind tuturor celor implicați în implementarea și dezvoltarea Extensiei Universitare Gheorgheni, cu precădere comunității locale care, prin aparatul administrativ de azi și din acești 25 de ani, s-a implicat activ în susținerea ei. Prezentând specializările care au funcționat de-a lungul timpului, la nivel de colegiu universitar, apoi de studii de licență și de studii de masterat, din domeniile geografiei turismului și topografiei–cartografiei, dumnealui a subliniat preocuparea Facultății de Geografie și a Universității Babeș–Bolyai pentru concordanța acestor specializări cu specificul economic local și cu resursele locale. Discuțiile purtate cu autoritățile implicate au scos în evidență faptul că, într-adevăr, turismul este domeniul în care se întrevede o dezvoltare viitoare tot mai accentuată.
Progresul nu s-a manifestat doar pe planul formării specialiștilor în domeniu pentru zona în care funcționează instituția, ci și în planul dezvoltării sale, Facultatea de Geografie având interesul de a forma, diversifica și sprijini colectivul de profesori de la Gheorgheni, cu atât mai mult cu cât Extensia Universitară Gheorgheni a devenit unul dintre exemplele de bune practici în ceea ce privește caracterul multicultural al Universității Babeș–Bolyai. Toate aceste fapte reprezintă motive pentru ca sprijinul pentru învățământul universitar de la Gheorgheni să continue.
Domnul dr. Barti Tihamér, vicepreședinte al Consiliului Județean Harghita a menționat în primul rând importanța și responsabilitatea pe care le are Universitatea Babeș–Bolyai în interiorul comunităților locale în ceea ce privește educația, cunoașterea și cercetarea. Având în vedere exemplul și succesul Extensiei Universitare Gheorgheni, a asigurat audiența atât de deschiderea totală a Consiliului Județean Harghita față de această instituție de învățământ superior, cât și de necesitatea de a implementa și alte specializări în județ, de asemenea, în conformitate cu specificul și necesitățile locale.
În al doilea rând, referitor la receptivitatea comunității locale, a subliniat, pe de o parte nevoia de conștientizare a membrilor comunității cu privire la importanța dezvoltării personale și a formării permanente, iar pe de alta, necesitatea implicării comunității academice în promovarea valorilor sale și în afara instituțiilor de învățământ superior, pentru prosperitatea comună.
Primarul Municipiului Gheorgheni, domnul Csergő Tibor–András a evidențiat importanța existenței unei instituții de învățământ superior în Municipiul Gheorgheni. Comunitatea locală are astfel acces la învățământ superior în imediata apropiere a domiciliului, într-o specializare de viitor pentru zona în care se află, predată în limba maternă, la un nivel profesional superior; cunoștințele dobândite de studenți la Extensia Universitară Gheorgheni sunt necesare, dorite și pot fi valorificate. Mulți absolvenți au ales să rămână în comunitate și au contribuit la punerea în valoare a patrimoniului turistic. În calitate de reprezentant al municipalității a subliniat intenția de a menține și amplifica parteneriatul cu Universitatea Babeș–Bolyai, prezența unei instituții de învățământ superior de prestigiu contribuind la ridicarea valorii și la creșterea influenței Municipiului Gheorgheni.
Directorul Extensiei Universitare Gheorgheni și al Departamentului de Geografie al Extensiilor din Universitatea Babeș–Bolyai, domnul conf. univ. dr. Dombay István a prezentat etapele de evoluție a Extensiei Universitare Gheorgheni, de la ideea implementării sale, în 1997, venită din partea primarului Dézsi Zoltán și susținută de conducerea Facultății de Geografie, prin regretatul prof. univ. dr. Ioan Mac, decan, și de conducerea Universității Babeș-Bolyai, prin prof. univ. dr. Andrei Marga, rector, până la momentul actual. Dacă inițial colectivul de profesori era reprezentat cu precădere de cei veniți de la centrul de la Cluj–Napoca, de dumnealui și de colaboratori din Gheorgheni (dr. Becsek-Garda Dezső și dr. Jakab Gyula), în șase ani, sub coordonarea Facultății de Geografie, s-a conturat un colectiv tânăr, propriu. Ulterior, în alți șase ani, Extensia Universitară Gheorgheni avea deja numai profesori proprii, cu titlul științific de doctor. Prin implicarea Universității Babeș–Bolyai, susținută permanent de conducerea municipiului, s-a renovat vechea clădire din Grădina Csiky, s-au construit alte două clădiri noi, s-a dotat biblioteca, azi deținând aproape 10 000 de volume și s-au dotat și modernizat permanent laboratoarele.
Planul de învățământ este unul modern, în conformitate cu cerințele Universității Babeș–Bolyai, permanent adaptat la criteriile funcţionale ale universităţilor de performanţă. Ca parte integrantă a Universității Babeș–Bolyai, Extensia Universitară Gheorgheni participă la toate acordurile și relațiile internaționale ale acesteia; în același timp, are propriile acorduri cu alte universități. Toate aceste relații oferă oportunități pentru cooperare academică, precum și pentru stagii de practică și de continuare a studiilor.
În acești 25 de ani, 1595 de studenți au absolvit cursurile Extensiei Universitare Gheorgheni. 1049 au absolvit specializarea Geografia turismului, 205, specializarea Topografie, cartografie și cadastru, 47, specializarea Geodezie, iar 294 de studenți au absolvit masteratul Ecoturism și dezvoltare durabilă. Pe linii de studiu, 1252 au absolvit specializări în limba maghiară și 343, în limba română.
În încheiere, directorul Extensiei Universitare Gheorgheni, domnul conf. univ. dr. Dombay István și-a exprimat dorința ca în următorii ani instituția din centrul Depresiunii Giurgeului, profesorii și studenții ei să continue să se adapteze rapid și flexibil la circumstanțele schimbătoare care vin odată cu progresul, condițiile necesare existând: un corp profesoral bine pregătit, studenți străluciți, dornici să învețe și să progreseze și sprijinul Universității Babeș–Bolyai din Cluj–Napoca și al Facultății de Geografie din cadrul ei.
Șef lucrări dr. Adrian Niță
Extensia Universitară Gheorgheni
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania