ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 28 Iul 2018
Autor: Dr. Ionuț ȚENE, membru UZPR
Publicat: 29 Iul. 2018
Editor: Ion ISTRATE
În ultimii ani Universitatea ”Babeș-Bolyai” a cunoscut un succes remarcabil în topurile și ierarhiile internaționale. Universitatea clujeană a devenit cea mai apreciată din România, una de frunte în Uniunea Europeană și de prestigiu în lume. Când mă gândesc că acum circa 10 ani Universitatea ”Babeș-Bolyai” nu era în clasamentele internaționale sau dacă era cumva categorisită se afla pe la coada listei, la cota 1000 sau la și altele. Cu toate succesele administrative ale fostului rector Andrei Marga, Universitatea ”Babeș-Bolyai” era ignorată de cei care realizau ierarhiile internaționale. Trebuie să recunoaștem că odată cu venirea la pupitrul universității a academicianului Ioan Aurel Pop, instituția clujeană a cunoscut un avânt științific și profesional uimitor pentru România și Europa. În câțiva ani, UBB a urcat pe locul 700 în top Shangai, iar prin râvna Rectoratului și echipei din Senat această instituție de învățământ superior a reușit să intre pentru prima dată între primele 500 din lume. Dar lucrurile nu s-au oprit aici, conducerea UBB a reușit să includă UBB în topul celor 200 de universități cele mai bune din lume. La UBB învață circa 40.000 de studenți care obțin diplome recunoscute în UE și peste ocean. Universitatea ”Babeș-Bolyai” a atins intervalul 151-200 în Academic Ranking of World Universities, la domeniul de studiu Administrație Publică, din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării. Au fost luați în calcul indicatorii de excelență în educație și cercetare. Și domeniul matematicii se bucură de o clasare bună. Iar în clasament mai apar specializările de geologie și inginerie chimică.
Trebuie să recunoaștem că pentru succesul Universității ”Babeș-Bolyai” un merit deosebit îl are rectorul Ioan Aurel Pop, personalitate marcantă care duce mai departe visul, testamentul și idealul lui Vasile Pârvan de la 1919 din discursul inaugural ”Datoria vieții noastre” pentru Universitatea Daciei Superioară. Acad. Ioan Aurel Pop a reușit să arate României, Europei și lumii că se poate realiza un succes românesc de marcă în învățământul superior cu ocazia Centenarului, la o sută de ani de la Marea Unire. Echipa lui Ioan Aurel Pop a dovedit că se poate face performanță românească la cele mai înalte standarde și Europa să se încline în fața unui succesului din România.Performanța UBB ne arată că se poate, dacă în fruntea unui proiect se află un profesor care simte pe românește și o echipă care iubește profesiunea și țara. Modelul succesului internațional al UBB trebuie preluat de instituțiile statului și chiar de către partidele politice. La Academia Română treburile au început să meargă pe făgașul cel bun și să dinamizeze societatea noastră.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania