Primit pentru publicare: 31 mart. 2017
Autor: Gheorghe MEDIAN, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 31 mart. 2017
Editor: Ion ISTRATE

Cui îi mai pasă de memoria culturală a Botoșaniului

Urmăresc cu atenție viața culturală a Botoșaniului și nu pot să nu constat un fapt ciudat – pe cât de diversă este gama activităților culturale oferite publicului, pe atât de anemică este reflectarea lor în presa locală. Practic, ceea ce se întâmplă pe plan artistic : spectacolele prezentate de Teatrul  “Mihai Eminescu”, Orchestra Filarmonică, Orchestra  Populară “Rapsozii Botoșanilor” sau Teatrul “Vasilache”, expozițiile organizate de Muzeul Județean de Istorie sau de Galeriile de Artă “Stefan Luchian” și nu în ultimul rând premierele organizate la Cinematograful „Unirea”,  nu se regăsesc în media locală, decât la modul informativ. Comunicarea datei la care urmează să se desfășoare un eveniment, sau prezentarea afișului acestuia, este, cred, prea puțin. Beneficiarii informațiilor, cei de acum și mai cu seamă cei care peste ani, vor dori să reconstituie climatul cultural al orașului, sunt astfel, lipsiți de ceea  ce este esențial – opinia față de evenimentul care a avut loc.

Un actor sau un artist liric, are nevoie să cunoască părerea unor oameni avizați față de prestația sa, să-și dea seama cum și cât a evoluat în timp, ce a făcut bine, unde a greșit și ce trebuie să facă pentru a fi cât mai performant, iar la sfârșit de carieră, să-și poată rememora activitatea artistică, apelând  nu numai la afișele în care care îi este amintit numele ci și la cronicile în care s-a scris despre el și despre spectacolele în care a evoluat. Mă gândesc cu tristețe la faptul că peste ani, Marius Rogojinschi, Daniela Bucataru, Cezar Amitroaie, Gina Pătrașcu Zamfirache, Gheorghe Frunză, Bogdan Muncaciu și mulți alți actori botoșăneni care au făcut roluri memorabile în numeroase spectacole, bucurându-se  de succesele lor trecute, nu vor putea avea dovada performanțelor realizate, pentru că ele nu au fost nicăieri comentate.

La fel de nefirească este trecerea fugară peste concertele susținute de Orchestra Populară “Rapsozii Botoșanilor”, fără a se face niciun comentariu asupra profesionalismului orchestrei și a dirijorului acesteia, Ciprian Potoroacă și asupra soliștilor săi – Sofia Vicoveanca, Elena Mândrescu, Laura Stefănescu Potoroacă, Cornelia Ciobanu, Petronela Rusu, Dan Doboși și Constantin Petrescu. Sigur, aceștia au înregistrări la Radio și Televiziune și nu în ultimul rând discuri și casete video sau audio, dar consemnarea în presă a prestațiilor lor, este, fără îndoială, dovada cea mai elocventă a felului în care publicul i-a apreciat.

De-a dreptul superficială mi se pare și prezentarea expozițiilor de artă, mass media locală oferind date sumare asupra acestora, neglijând aspectul cel mai important pe care trebuie să-l aibă în vedere – informarea publicului în privința personalității artiștilor, valorii și originalității operelor lor, și indirect, orientarea  ipoteticilor cumpărători în achiziția tablourilor oferite spre vânzare.

Amendabilă de-a dreptul, mi se pare tratarea lansărilor de carte, la multe evenimente de acest fel, nefiind de față, niciun reprezentant al mass mediei. Poate că la Botoșani au loc prea multe lansări de carte, ceea ce nu este rău, dar să nu fie prezent niciun gazetar sau jurnalist la lansarea cărților unor scriitori botoșăneni, membri ai Uniunii Scriitorilor și să nu se consemneze nicăieri evenimentul, este un fapt de neînțeles.

Îmi permit să-mi exprim aceste opinii, pentru că profesia pe care am practicat-o – cea de muzeograf – ar fi fost lipsită de substanță, fără ajutorul presei. În ziarele botoșănene am găsit prețioase informații  asupra evenimentelor din cele mai variate domenii – economic, politic,social, cultural,  personalităților și diverselor întâmplări de mai mare sau mai mică amploare, pe baza cărora am reconstituit, muzeografic, perioada dedicată istoriei contemporane din Muzeul Județean de Istorie și am scris numeroase studii și comunicări științifice.

Dar eu nu sunt singurul pentru care presa a constituit un ajutor de neprețuit, cei care s-au folosit și se folosesc de informațiile oferite de presă fiind nenumărați. Îmi permit să amintesc aici numele unui botoșănean, profesorul Ștefan Cervatiuc, a cărui monumentală Istorie a Teatrului la Botoșani, fără amplele cronici dramatice, muzicale și întâmplări legate de viața teatrală locală consemnate de presă timp de peste un secol, ar fi fost o lucrare comună, fără importanță.

Scriu aceste rânduri cu gândul la două evenimente culturale deosebite, care au avut loc în cursul acestei luni, la Botoșani, care au fost consemnate lapidar, ca și când ar fi fost unele oarecare.

Primul dintre acestea, desfășurat în ziua de 8 martie, a fost concertul intitulat „Cântăm împreună”, oferit femeilor, de Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor”. Evenimentul a fost făcut public de media locală, dar ulterior desfășurării acestuia, nu s-a scris despre el nicăieri, nici măcar un rând. Nimic despre marea interpretă Sofia Vicoveanca, nici un cuvânt despre orchestră și despre soliștii vocali și instrumentiști, deși prestația acestora a fost excepțională. Cei prezenți în sala de spectacole a Casei Sindicatelor, devenită neîncăpătoare, în ciuda celor peste 700 de locuri de care dispune, au putut constata splendidele calități vocale ale soliștilor vocali, lejeritatea cu care au interpretat melodii populare din diverse regiuni ale țării, romanțe și cântece de petrecere, precum și înalta măiestrie interpretativă a soliștilor instrumentiști. Despre fiecare dintre artiștii care au evoluat în acest spectacol s-ar fi cuvenit să se scrie măcar câteva rânduri, care peste ani, ar face dovada profesionalismului și dăruirii cu care și-au exercitat profesia. Din păcate, despre concertul Rapsozilor, vor vorbi, peste timp, doar anunțurile seci și programul.

Al doilea eveniment pe care doresc să-l evoc, a avut loc în ziua de 18 martie, în Sala de festivități a Muzeului județean de Istorie. În fața unei numeroase asistențe, poeta Maria Baciu și- a lansat volumul de versuri „Cireșe de mai”, apărut recent la Editura “Geea” din Botoșani.

Conținând versuri dedicate copiilor și universului copilăriei, dar și celor care le sunt aproape –  părinți, educatoare, învățători – cartea, cea de a noua carte de poezii pentru copii semnată de Maria Baciu, este una dintre cele mai frumoase, inspirate, sensibile și ancorate în realitate cărți de literatură pentru copii, scrisă de un poet contemporan. Ne dă această certitudine, marele număr de participanți la eveniment, cadre didactice, elevi, părinți și bunici, și emoționantele alocuțiuni pe care unii dintre aceștia le-au ținut cu acest prilej.

Despre acest eveniment, nu s-a scris nimic. N-a contat pentru mass media locală – cu excepția Somax-ului  – faptul că Maria Baciu este un nume de rezonanță, nu numai în cultura botoșăneană ci și în cea națională, că este autoare a peste 30 de cărți de poezie, proză și teatru pentru copii  și  membră a Uniunii Scriitorilor. Ceea ce s-a întâmplat în ziua de 18 martie la Muzeul de Istorie, a fost trecut ca un fapt divers, despre care nu s-a comentat nimic, nici înainte nici după consumarea lui.

Față de o asemenea situație și având în vedere faptul că generațiile viitoare trebuie să-și cunoască trecutul, în mod deosebit cel cultural, la care facem atât de des trimitere și la care, în mod cert și ele se vor raporta, consider că forurile administrative județene și instituțiile abilitate cu îndrumarea culturii, trebuie să găsească o soluție. Sugerez, ca un mijloc provizoriu de rezolvare a acestei probleme, preluarea  inițiativei  Inspectoratului pentru Cultură al Județului Botoșani, din anul 1993, de editare trimestrială a unui Buletin de Informare, în care să fie inserate cronici ale evenimentelor culturale desfășurate în județ, care, ulterior, ar putea deveni, ca și “Hiperion”, o publicație lunară. Dacă pentru scriitorii botoșăneni s-a considerat că poate fi finanțată o revistă, cu siguranță se va putea face același lucru și pentru instituțiile culturale atât de cunoscute și apreciate ale județului. În privința colaboratorilor, sunt în Botoșani suficienți intelectuali care pot comenta evenimentele culturale și am convingerea că mulți ar răspunde unor asemenea solicitări. Cultura botoșăneană merită să dăinuie în timp și sunt convins că se vor găsi și resursele și oamenii necesari pentru a face realizabil acest deziderat.