Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Despre Vest dar scris in Est, deci ACASA (Gil Pidoux

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 4 (134), Aprilie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Despre Vest dar scris in Est, deci ACASA (Gil Pidoux

Primit pentru publicare: 06 Apr. 2020
Autor: Octavia BUHOCIU
Publicat: 07 Apr.  2020

©Octavia Buhociu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


Despre Vest dar scris in Est, deci ACASA

Cum am promis ( era un text prin mileniul trecut, sau dacă vreți, prin secolul trecut : « Promettre c’est noble, tenir c’est bourgeois et nous sommes communistes ! ») : tot despre Gil Pidoux. Un reportofon (sau alt aparat modern și performant) mi-ar fi fost de folos. Întrebările, să le numim cumva, nu le-am notat, importante erau răspunsurile, ideile, amintirile artistului.
Am vorbit, evident, despre Ciocanul, despre surpriza și bucuria pe care le-a avut la premiera piesei sale pe scena teatrului din Botoșani în ziua de 5 mai 1993, despre primirea emoționantă făcută de creatorii spectacolului, de oamenii întâlniți în acele zile…
Cum 1 Martie deabia trecuse i-am povestit legenda (una dintre ele) mărțișorului și a șnurului alb-roșu…
-Va trebui să ajung la Budapesta, unde am programare, de câteva luni, la un cabinet stomatologic… asta dacă nu se va opune virusul…
-Fac lecturi publice în diferite spații (școli, teatre, restaurante, baruri, …) din propriile creații…
-Noaptea, când nu pot dormi și nu pot scrie, atunci desenez cu peniță și cerneală , în general neagră, într-un caiet : flori, ierburi, copaci, în fine, plante ușor sau mai greu de recunoscut și numit Mon herbier imaginaire (Ierbarul meu imaginar). Când scriu cu stiloul, este mai bine, simt cum îmi trece ideea direct pe hârtie , la computer, pot apăsa alături, greșit, și-mi pierd ideea, inspirația, să zicem…
-Elveția este o țară dificilă chiar și pentru un elvețian, nu poți fi mulțumit, fericit , serios tot timpul. De la 16 ani muncesc, învăț, am fondat festivaluri, sindicatul actorilor din țară… Prea multă gravitate, seriozitate dăunează, trebuie să luăm partea bună a vieții, atât cât este, în ficcare zi .
-Dorința este motorul vieții, al prieteniei, al muncii, al dragostei , fără dorință nu poți parcurge viața , îndreptându-ne , da, spre moarte.
-Am patru frați, dar care nu au nicio legătură cu arta…se vede că a trebuit să cuceresc dimensiunea artistică a tatălui meu, fără ca el să mă fi ajutat vreodată.
-Eu caut forța și savoarea cuvintelor, încerc să materializez cuvintele prin scrisul meu. Prea mult se folosește telefonul în viața noastră. Relațiile dintre noi se bagatelizează, se uniformizează : T’es où ? Tu fais quoi ? Je te rappelle… (Unde ești ? Ce faci ? Te mai sun…) Asta auzi. O spun din propria experiență a mersului cu trenul, foarte des.
-Ca să scriu Mozart –Musicateatro am ținut telefonul închis între 6-12 ore pe zi, am nevoie de o singurătate creativă…
(Aflu că eu sunt prima persoană din viață lui cu care a folosit Watsapp !).
-Trebuie să refacem legăturile între oameni, ceea ce trebuie să aibă loc, se va înfăptui, există un fel de emanație invizibilă între oameni și lucruri. Asta nu înseamnă că
trebuie să ne oprim doar la asta, e bine să avem curiozitatea, bună, pentru tot ce ne înconjoară , de exemplu să gustăm condimente
necunoscute, să ascultăm muzică nouă, din alte culturi, să mergem în muzee, expoziții pentru a intra în contact vizual cu alte experiențe vizuale…
-Cea mai mare fericire este să fiu legat, conectat la viață, la pictură, la muzică, la scris, la lucrurile atât de diferite care ne înconjoară.
-Simt că sunt un fel de chiriaș uimit al vieții, dar și revoltat contra răului care se face vieții. Nu deținem nimic, suntem doar în trecere. Folosim toți foarte des « Meu, Mea, Mei, Mele », suntem prea posesivi, dar nu zicem „Mon cercueil“, « Sicriul meu » sau « Mes mots » « Cuvintele mele » nu există… Picioarele sunt suficiente pentru un actor, îi mai trebuie și ceva care să țină loc de scenă, dacă se poate.
-Sunt fericit că trăiesc, că învăț și reînvăț atâtea lucruri. Nu știu, încerc să știu. Trebuie să iertăm prostiile, pentru că suntem proști. Ești întotdeauna idiotul altuia care crede că ești mai idiot decât el.
-Că tot se vorbește acum de distanțare socială, trebuie să te îndepărtezi, nu cu ură, ci cu dragoste, de viață, nu poți fi, trăi într-un permanent tumult (politic, social, economic, artistic, sportiv…).
-Scriu exact ce-mi vine, totuși caut cuvântul cel mai potrivit. Am nevoie de 3-4 ore de scris, în timpul nopții, noaptea care este pântecele gândirii. Trăiesc intens momentul scrierii. Am carnete la îndemână pentru a nota reflecțiile, „aforismele” ce cred că-mi trec prin minte…

Din micul volum Feuille à feuille iată câteva exemple :
– Poetul este traducătorul și interpretul unei limbi necunoscute.
-Poemul vorbește. Poetul nu este decât slabul lui ecou.
-Poezia, acest testament fără moștenitor.
-Visul este un burete din care extragi lichidul amniotic al poeziei.
-Poezia este murmurul orchestrei cosmice.
-Poezia nu caută cuvintele. Ele o caută. Și o găsesc, câteodată.
-Poetul este un somnambul trezit brusc la decizia poemului.
-Întunericul nu maschează lumina decât ca ea să reapară.
-Poetul: acest fratern solitar.
-Chiar în propria sa limba , poezia nu este decât traducere.
-Poezia : poate un curcubeu fără ploaie, o furtună fără nori.
-Poezia, această mare ușa deschisă, imposibil de trecut.
-De ce să încerci să luminezi poezia ? Obscuritatea ei este atât de luminoasă.
-Primul atom al vieții a fost cel al poeziei.
-Să faci din poezie acel altundeva care ne lipsește.
-Să refuzi lumea nu-i destul pentru a fi poet, trebuie să inventezi alte universuri.
-Poezia este consecința așteptării, dorinței și a răpirii.
-Fiți comici. Așa est viața. Moartea se inspiră din viață.
-Poezia se face acolo unde cuvintele dezertează.
Opresc și eu cuvintele. Gil Pidoux se autodefinește pe scurt : „Je crée”(„Eu creez”) în literatură, teatru, pictură.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.617 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5