ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 08 Mai 2018
Autor: Prof. Dr. Dan PRODAN, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 08 Mai 2018
Republicat: 09 Mai 2020
Editor: Ion ISTRATE

SEMNIFICAŢIILE MULTIPLE ALE ZILEI DE 9 MAI

9 / 21 Mai 1877 – Ziua Independenţei statale a României

În sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor, la Bucureşti, ministrul de Externe român Mihail Kogălniceanu a răspuns interpelării deputatului Nicolae Fleva, pronunţând un răsunător discurs, în care a declarat: „În stare de resbel, cu legăturile rupte (cu Imperiul Otoman) ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare. (…) Aşadar, domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara (…) că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”. După discursul electrizant al lui M. Kogălniceanu, Adunarea Deputaţilor a votat o moţiune, cu următorul conţinut: „Camera, mulţumită de explicările guvernului asupra urmărilor ce a dat votului ei de la 29 aprilie (/ 11 mai 1877) anul curent, ia act că resbelul dintre România şi Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”. Moţiunea a fost aprobată cu 79 de voturi pentru şi 2 abţineri. În aceeaşi zi, ca urmare a interpelării senatorului Alexandru Orăscu şi a răspunsului lui Mihail Kogălniceanu, Senatul a votat o moţiune cu atitudine identică, votată în unanimitate de senatorii prezenţi şi citită oficial de Dimitrie Ghica. A doua zi, la 10 / 22 mai 1877, domnitorul Carol I a ratificat proclamarea Independenţei ţării, votată cu o zi în urmă de Parlamentul României.

9 / 21 Mai 1877 – Discursul ministrului de Externe Mihail Kogălniceanu în faţa Adunării Deputaţilor de la Bucureşti, în care subliniază fără echivoc starea de independenţă statală a României în relaţiile cu Imperiul Otoman 

Basorelief reprezentând momentul proclamării Independeţei României, la 9 / 21 Mai 1877,  în cadrul Adunării Deputaţilor de la Bucureşti

 9 Mai 1945 – Ziua Victoriei împotriva Germaniei hitleriste

În dimineaţa zilei de 9 mai 1945, la ora 02,00, a intrat în vigoare al doilea document oficial de capitulare necondiţionată a Germaniei hitleriste, semnat la Berlin, la 8 mai, de reprezentanţii URSS, Marii Britanii, SUA şi Franţei, din partea aliaţilor, de feldmareşalul Keitel, generalul Stumpf, amiralul Friedeburg, din partea învinşilor. La 7 mai 1945 a fost semnat la Reims (Franţa), primul document oficial de capitulare necondiţionată a Germaniei hitleriste, de către reprezentanţii URSS, Marii Britanii, SUA şi Franţei, pe de o parte, ai Germaniei înfrânte (feldmareşalul Jodl, amiralul Friedeburg, generalul Oxenius), pe de altă parte. Încetarea totală a luptelor s-a aplicat la 8 mai, ora 00, 00 – marcând sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Ca urmare, statele din apusul Europei sărbătoresc Ziua Victoriei la 8 Mai, iar ţările din centrul şi răsăritul Europei la 9 Mai.

9 Mai 1945 – Trupele Armatei Roşii sărbătoresc  victoria  împotriva Germaniei hitleriste, în Berlinul devastat – Poarta Brandenburg

Informația așteptată de cinci ani și opt luni în Europa și în lume!

 9 Mai 1950 – Ziua Europei

„Declaraţia Schuman”, prezentată la 9 mai 1950 la Paris, în numele guvernului francez. Co-autorii, Jean Monnet şi Robert Schuman, au precizat în declaraţie că propusa cooperare inter-europeeană va fi astfel concepută, încât să genereze interese comune în Europa apuseană, ceea ce va uşura integrarea economico-politico-financiară treptată, una din condiţiile pacificării şi normalizării relaţiilor complexe dintre ţările vest-europene, în special între Franţa şi Germania federală.

9  Mai 1950 – Robert Schuman rosteşte faimosul discurs în favoarea viitoarei uniuni şi integrări europene, sărbătorită ulterior ca “Ziua Europei”

 Părinţii fondatori ai Uniunii Europene

Jean Monnet (1888-1979). Om politic francez, diplomat, consilier cu probleme europene al guvernului francez, timp de mai mulţi ani. Experienţa de viaţă, de om de afaceri, de bancher, a celor două Războaie Mondiale, formaţia moral-civică şi intelectuală l-au determinat că creadă profund şi să-şi dedice viaţa cauzei integrării europene, pe mai multe planuri, realizată pas cu pas, în diferite domenii de activitate: economic, social, politic, financiar, militar, cultural, ideologic. O primă aplicare a ideilor sale unioniste, integratoare europene, a fost activitatea complexă pentru formarea şi demararea activităţilor Societăţii sau Ligii Naţiunilor, înfiinţată în 1919, al cărei secretar general adjunct a fost, între 1919-1923. În perioada 1945-1950, a depus eforturi considerabile pentru promovarea ideii integrării europene, în diferite domenii şi la diverse nivele, pe de o parte pentru refacerea Europei distrusă de Al Doilea Război mondial, pe de altă parte pentru construirea unei Europe unite, atât pentru ea însăşi, cât şi pentru a fi o contra-pondere viabilă blocului statelor socialist-comuniste, conduse de U.R.S.S. În calitate de consilier cu probleme europene al guvernului francez, a fost coautorul îndrăzneţei şi vizionarei„Declaraţii Schuman”, prezentată la 9 mai 1950 la Paris, prin care semnatarii şi guvernul francez propuneau înfiinţarea unei asociaţii vest-europene a cărbunelui şi oţelului, două produse fundamentale, strategice, vitale, necesare dezvoltării economice capitaliste. Astfel, la 18 aprilie 1951, s-a format Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), prima comunitate europeană economică supranaţională, postbelică – baza temeinică a viitoarei Uniuni Europene. CECO a fost alcătuită din: Franţa, Germania federală, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg. Jean Monnet a fost primul preşedinte al Comitetului Executiv al CECO, între 1952 – 1955.

Jean Monnet și Robert Schuman

Robert Schuman (1886-1963). Jurist, om politic, diplomat francez, ministru de Finanţe (1946-1947 şi 1955-1956), prim-ministru (noiembrie 1947 – septembrie 1948), ministru de Externe al Franţei (1948-1952). Experienţa de viaţă, profesională, politică, funcţiile de conducere ministeriale, deţinute în perioada 1946 – 1950, tragediile Franţei în cele două Războaie Mondiale l-au făcut să înţeleagă foarte bine necesitatea unificării ţărilor vest-europene în diferite structuri suprastatale, a integrării lor în diverse asociaţii şi comunităţi economice, politice, militare, culturale etc., pentru reconstrucţia postbelică şi pentru stăvilirea ameninţării pericolului comunist sovietic-stalinist. Ca urmare, în colaborare cu Jean Monnet, a fost artizanul şi vocea oficială a proiectului de asociere şi integrare europeană pe etape, proiect prezentat  în „Declaraţia Schuman”, dată publicităţii la 9 mai 1950 la Paris, în numele guvernului francez. Coautorii, Jean Monnet şi Robert Schuman, au precizat în declaraţie că propusa cooperare inter-europeeană va fi astfel concepută, încât să genereze interese comune în Europa apuseană, ceea ce va uşura integrarea economico-politico-financiară treptată, una din condiţiile pacificării şi normalizării relaţiilor complexe dintre ţările vest-europene, în special între Franţa şi Germania federală. Textual: „Uniunea Europeană nu se va forma într-o singură etapă sau în conformitate cu un singur plan. Aceasta va fi construită prin realizări concrete, care creează mai întâi o solidaritate de facto. Unificarea naţiunilor din Europa necesită eliminarea vechii opoziţii dintre Franţa şi Germania”. Concret, cei doi artizani ai Europei unite propuneau: asumarea trecutului, conştientizarea prezentului, construirea împreună a viitorului. Între 1958-1960,  Robert Schuman a fost preşedinte al Parlamentului European. În consecinţă, datorită rolului şi importanţei „Declaraţiei Schuman” (9 mai 1950, Paris), acea zi a fost desemnată oficial „Ziua Europei”, iar Jean Monnet şi Robert Schuman au primit, fiecare, din partea Parlamentului European, titlul de „Părinte al Europei”. Mai mult decât atât, zone politico-administrative sau rezidenţiale, parcuri sau străzi din oraşe al ţărilor Uniunii Europene poartă astăzi numele lui Jean Monnet sau Robert Schuman.