Mihaela Burlacu, Simfonie pentru ciulini, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2012

Autor, Larisa Ileana Casangiu

Cel de-al patrulea roman al Mihaelei Burlacu (şi, totodată, a cincea carte a autoarei), Simfonie pentru ciulini, aduce în prim plan o acţiune plasată preponderent în mediul rural în Câmpia Bărăganului, şi, în spiritul realismului, realitatea textuală o concurează atât de serios pe cea social-istorică, de referinţă, încât, la fel ca în unele filme, există atenţionarea că „Personajele şi situaţiile din acest roman nu au nicio legătură cu realitatea. Orice asemănare este întâmplătoare” (p. 4)

Alături de realism, regăsim însă trăsături sămănătoriste (fapt susţinut şi demonstrat de criticul de cultură şi artă Doina Păuleanu, la lansarea cărţii), naturaliste (în special în construcţia tatălui Ioanei, un văcar alcoolic, condus de nervii şi sângele său, violator şi cu tendinţe spre incest), chiar romantice (caracterul excepţional al protagonistei, aflată în împrejurări excepţionale; dragostea platonică a lui Radu faţă de ea, împotriva diferenţei social-economice dintre familiile celor doi), toate aceste estetici literare fiind subsumabile însă postmodernismului, în accepţia de curent cultural care înglobează tradiţia în acest sens.

Titlul romanului, oximoronic şi totodată conţinând o sinestezie, anunţă deja o lume a contrariilor, dar şi a asocierilor inedite.

Protagonista romanului, Ioana Flămânzilă, pe lângă intenţiile vădit caracterologice cuprinse în denominaţie, este o rara avis în comunitatea din care face parte, în primul rând prin antiteza în care se află faţă de întreaga sa familie, apoi, prin caracterul excepţional al învăţăturii pe care o deprinde, întrecându-şi toţi colegii, indiferent că se situează aproape de condiţia sa socială sau pe adevărate culmi de bunăstare. Paradoxal, doar fiul primarului, avantajat la note de anumiţi profesori pentru a absolvi ca şef de promoţie, îi recunoaşte superioritatea în acest sens.

Ioana înregistrează succes după succes la şcoală, în ciuda vicisitudinilor cărora trebuie să le facă faţă, însă face dovada unei naivităţi infantile în viaţa sentimentală. Nu îi mărturiseşte lui Radu sentimentele sale, deşi acest lucru n-ar fi expus-o niciunui risc, însă se abandonează într-o relaţie care se dovedeşte absolut nepotrivită, dacă nu chiar malefică.

Putem crede că acest lucru este rezultatul atât al sechelelor din copilăria sa nefericită şi la un pas de a fi victima propriului său tată, cât şi faptului că pentru starea de bine material şi sufletesc pe care o trăieşte nu pare să mulţumească divinităţii şi să trăiască în spirit creştinesc noua viaţă-dar pe care o dobândeşte.

Poate sta deopotrivă alături de eroii literaturii antichităţii greceşti prin neputinţa de a se sustrage destinului şi locului hărăzit ei în lume, dar, la fel de bine, poate să fie propria sa victimă, dacă avem în vedere perspectiva conform căreia, prin faptele, vorbele şi gândurile noastre, ne hotărâm clipă de clipă viitorul.

Lipsită de „şcoala vieţii”, dar şi de înţelepciune, având drept atuuri doar capacitatea de absorbţie a cunoştinţelor şi abnegaţia, eroina nu pare să aibă un crez personal şi nici tabieturi religioase. Ea vrea să ajungă oarecum asemenea Georgetei, să devină medic sau farmacistă, optează pentru această ultimă profesie enunţată mai degrabă din calcul (decide raţional, nu afectiv), însă trăieşte haotic, fără „program” (idealuri) privind evoluţia sa personală. Nu „dedică” devenirea sa nimănui, aşa cum nu şi-o orientează spre un ţel declarat. Nu-şi exprimă intenţia de a face parte din „Oamenii satului”, fundaţie care o ajutase fundamental să se realizeze profesional şi social. Nu conştientizează că trecerea dintr-o extremă în alta pe făgaşul vieţii poate constitui o probă/încercare a sinelui, dat fiind faptul că în bunăstare şi nu în sărăcie se vădeşte caracterul, ies la iveală adevărate calităţi, dar şi tare individuale.

Satul nu este deloc idealizat sau cosmetizat, în ciuda câtorva trăsături sămănătoriste, după cum nici critica decidenţilor instituiţi politic sau prin amăgirea electorilor nevoiaşi nu vizează excepţiile pozitive de la practicarea pomenii electorale, aşa cum stau lucrurile în cazul primarului de la Coşereni, om greu încercat, dar de o rară calitate umană.

Microdramele de specific rural (spre exemplu, a mamei Ioanei Flămânzilă, care se consolează privind comportamentul soţul ei la gândul că treaz este om bun), marea dramă a femeii rămasă văduvă tânără, cu trei copii, care, după ce îi creşte, îi pierde şi pe aceştia sau bovarismul Georgetei conferă operei şi valoare de „document”.

De altfel, romanul este valoros prin multitudinea lecturilor interpretative pe care le permite, prin senzaţia de „viu” pe care o induce, prin puterea exemplului ilustrat de protagonistă în ce priveşte setea de învăţătură şi sensibilitatea culturală (inexplicabile în mediul ostil în care trăieşte în Coşereni), prin seducţia pe care o exercită asupra cititorului, prin catharsisul pe care îl provoacă.