Dintre documentele pastrate în Fondul Documentar Eminescu ne oprim de această dată, asupra unei cărţi de patrimoniu, care foarte rar mai poate fi întâlnită într-o bibliotecă publică. Este vorba despre Legiuirea lui Karagea.

La vremea apariţie sale cartea era cu siguranţă o bijuterie. Tipărita la Bucureşti în 1818, în format relativ mare (23×34 cm), tomul are o copertă groasă de carton caşerată cu o hartie marmorată în trei sau patru nuante, astăzi puternic decolorată. Cotorul este îmbrăcat în piele naturală pe care se mai disting urme de ornamente în relief, cel mai probabil aurite initial.

Volumul cuprinde 112 pagini, dintre care 8 nenumerotate, plus o planşă pliată, legată în bloc, între paginile 68 şi 69, de asemenea nenumerotată, care conţine o schemă a gradelor de rudenie.

Tipăritura s-a făcut pe o hârtie groasă, vărgată şi cu filigran. Textul este imprimat monocrom, negru, pe o singură coloană, are chenar cu motive geometrice pe fiecare pagină, cu o oglindă de cca 15×23 cm, de unde rezultă o margine foarte generoasă a paginii. În interiorul chenarului fiecare pagina include un colontitlu cu scriere de mână care redă partea şi capitolul în care se încadrează pagina respectivă, iar spre exteriorul blocului de carte o bara verticala subţire delimitează numerotarea paragrafelor, care s-a făcut cu cifre arabe. Tot cu cifre arabe sunt numerotate şi paginile, numerotarea paginilor fiind plasată pe colontitlu, în colţul opus cotorului.

Cuprinsul este împărţit în 6 părţi:

Întâia parte – 9 capitole

Partea a doua – 4 cap.

Partea a treia – 24 cap.

Partea a patra – 7 cap.

Partea a cincea – 12 cap.

Partea a şasea – 10 cap.

Paginile sunt împodobite cu bare ornate, cu frontoane la paginile 3 (nenumerotată) 1 (numerotată) şi 5 (nenumerotată) şi o vinietă la pagina 104. Fiecare capitol începe cu o literă mărită cu rol de literă ornată. Volumul nu poartă însemne de proprietate sau alte adnotări, cu excepţia ştampilelor ovale ex-libris ale donaţiei Ion C. Rogojanu, aşa încât  nu se poate detalia asupra circulaţiei volumului.

Privită din exterior, cartea nu mai arată prea bine, din păcate. Condiţiile pe care le-a avut de înfruntat făcând-o să ajungă la noi într-o avansată stare de deteriorare Cel mai mult a avut de suferit coperta care poartă urme de atac fungic şi atac stins de cari cu şanţuri de larve şi găuri de zbor. Blocul cărţii este dezlipit de copertă. Partea bună este că, din fericire, coperţile şi-au împlinit menirea şi au păstrat  întreg blocul de carte. Paginile nu au suferit pierderi de text, chiar dacă şi ele au urme de atac fungic, iar hârtia este puternic deshidratată şi rigidizată.

Deosebit de importantă ca document istoric, frumoasă ca tipăritură, lucrarea este şi un admirabil monument de limbă română arhaică. Ne face o deosebită bucurie să redăm în transliterare câteva fragmente din Legiuire pentru a exemplifica frumuseţea limbii române vorbite în urmă cu aproape două secole.

Iată conţinutul paginii de titlu:

LEGIUIRE

a prea Înălţatului şi prea Pravoslavnicului

Domn, şi Oblăduitoriu a toată Ugrovlahia

IO IOAN G[H]EORG[H]IE

KARAGEA V[oe]v[od].

Cu toată cheltuiala Dumnealor

Konstandin Caracaş, dohtor,

şi

Dumnealui Răducanul Clinceanul,

Biv Vel Stolnic, şi

Dumnealui Dumitrache Topliceanul,

Biv Vel Sluger,

 

Tipărită în privilegiata Tipografie a Dumnealor ot

Cişmeaua răposatului întru fericire

Domn Mavrogheni

Din Bucureşti

1818

Introducerea este realizată de către domnitor şi începe sub forma unei închinări

IO IOANN GHEORGHIE KARAGEA, VOEVODA I GOSPODAR ZE[MLE] MĂLDAHSKOE

Domneasca şi părinteasca noastră dragoste şi voire de bine judecând ca o leage sfântă obştescul folos al supuşilor noştri, şi pururea îngrijind mainainte de buna petreacerea lor a fi statornică şi neclintită, am bine voit înceale după urmă apotoli de asupra dreptăţii războiul cel mult turburătoriu.

Ţara Rumînească având din vechime canoane pentru ceale împarte dreptăţi ale lăcuitorilor săi, ale sale nescrise şi ne desluşite obiceaiuri, şi ale condicii sale puţine, şi nu de săvârşit Pravile înscris, care şi ne fiind dăstoinice nu putea cumpăni, nici drept a îndrepta dreptatea fieşte căruia. De aceea şi era silită a nazui la Pravile Împărăteşti ale Romanilor, şi a să sluji cu toate aceste Pravili, fără de osebire, aşa dar uluinduse întrei intocmiri de Pravili, adecă a obiceiurilor, a condicii şi a Romanilor, urma a nu avea nici o Pravilă, căci obiceaiurile prefăcînduse înmulte kipuri, adease să împotrivea Pravililor Romaniceşti, şi acestea iarăşi unele fiind pricinuitoare de două tâlcuri, şi altele cu totul înpotrivitoare între ele, surpa una pre alta, încât dreptăţile tuturor mădulărilor politiceştii oblăduiri căzând ne încetat în amestecături şi învăluieli de multe cuvântări înpotrivitoare, a pururea era în primejdie, ca cum ar înota înoianuri de ape turbure ce să tălăzuesc demulte vânturi înpotrivitoare şi înceale după urmă nici să îndrepta, ci să abătea după voinţa celor mai tari sau celor mai meşteşugăreţi invicleşuguri, carii tot la o pricină punea înainte când obiceiul, când condica ţării când pravilile înpărăteşti după placerea lor, aceste dar fără orânduială strămutări ale dreptăţii voind Domnia Mea a le osteia mai întâi cu adâncă kibzuire am socotit, ce feliu de întocmire de pravili să cuvine, şi câte sânt pre deplin îndestule la cea de acum politicească oblăduire a Ţării Rumâneşti, şi aşa priimind apoi unele din ceale vechi, iară altele îndreptând, şi ceale mai multe adăogând, am întocmit aceaste Pravili ale Domnii Meale cât sau putut cu bună orânduială şi foarte desluşite, încât şi cei ne învăţaţi foarte lesne să le înţeleagă. Deci legiuind Domnia Mea aceste Pravili cu sfat de obşte al preasfinţii sale Părintelui Mitropolitul, şi al iubitorilor de Dumnezeu Părinţii Episcopi şi tuturor Dumnealor cinstiţilor şi credincioşi boierii veliţi ai Divanului Domnii Meale, şi cu dreapta Marii Meale făcândule cunoscute cătră obştea prea iubiţilor noştri supuşi, am şi dat această a noastră întocmire de pravili întărită cu Domneasca noastră iscălitură şi pecete în leat 1817 de la naşterea Domnului, în al şaselea an al Domnii noastre.

I.I.G. Karagea Vv.

 

Şi alte cateva fragmente:

 

Cap. 5

Pentru răsipitori

Răsipitori sânt câţi îşi prăpădesc fără cuvânt averea lor.

Răsipitorii să să tragă la judecată de rudele lor, sau de prieteni, şi să să înfrâneze prin epitropi orânduiţi de judecată.

Răsipitorii după înfrânarea ce lisă va face de cătră judecată, veri ce tocmeală sau dar vor face de sineşi fără adeverirea epitropilor lor, drept nimic să socoteşte, şi să strică.

Răsipitorii, veri ce stricăciune vor face, sau vină, să vinuesc.

 

Partea a doua.

Cap. 2

Pentru vecinătatea lucrurilor

…

Cîţi vor să facă moară pă gîrla ce trece prin moşiile lor, să aducă meşter cumpănitoriu de Apă şi de faţă cu toţi răzăşii şi cu toţi cei ce au mori din susul lor, săsă chibzuiască moara ce este să să facă cu înălţarea Apii, moşiile vecinilor sau morile ceale mai din sus, şi de nu vor îneca, să fie slobozi să facă, iară înecînd să nu fie.

…

În oraşe mari sau mici şi în sate, cînd vecinul zideşte, este volnic celalalt vecin, de socoteşte că să vatămă, să dea deştire însuş, sau prin traltul vecinului, sau purtătoriului de grijă, sau meşterilor ca să nu lucreze.

Dei să va da de ştire de aceasta vecinului şi el nu va înceta din lucru săsă tragă la judecată.

Pîrîşul vecin în trei luni săşi săvîrşască prigonirea, iară de va prelungi mai mult judecata, să dea pîrîtului încredinţare şi atunci.

… Slobod e vecinul săvază încurtea vecinului.

Volnic e vecinul să înalţe zid pă locul său ca să nu vază vecinul încurteasa, afară numai cînd va avea robire să nu înalţe

…

De va fi aproape asă dărîma părete ori casă putredă a vecinului tău, şi tu zicîndui să o dreagă, el nu va vrea, să-l tragi la judecată, iară judecata săl silească ori săodreagă, sau de nu va avea mijloc, să o dărîme.

 

Partea a III-a

Cap. 1.

De obşte pentru tocmeli.

 

Tocmeală este o făgăduială de opotrivă, de doi sau de mai mulţi inşi.

Tocmelele să fac de noi întrei feliuri.

Ori lucrare pentru lucrare.

Ori dar pentru dare

Sau lucrare pentru dare.

 

Numai pentru câte stăpînim, putem şi ane tocmi.

Tocmeală împotriva prăvililor şi anăravurilor celor bune, nu să întocmeaşte.

Tocmealele cele vicleane şi silite nau tărie.

…

Tocmeala cea nescrisă cînd să va încredinţa cu întreaga dovadă, are tot otărie ca şi cea scisă.

Tocmeala cea scrisă atunci are tărie, când se va iscăli de cei ce fac tocmeala şi să va da de cătră dînşii.

În aşezămînturi, veri ce să va tocmi, ori în scris sau nescris, de nu va fi impotriva plavilelor, prinde loc de pravilă.

   Revista Luceafărul.net, Anul 1, Numărul 10, 11 octombrie 2009