Primit pentru publicare: 24 ian.2015.
Autor: Tudor PETCU.
Publicat: 24 ian.2015.

Instincte spirituale

Cei mai mulți dintre noi avem tendința, într-un fel îndreptățită, de a vorbi despre instinctele primare, naturale, de conservare care caracterizează omul în structura sa. Cu alte cuvinte, obișnuim să reducem omul la un soi de pasiune sau dinamică biologică, uitând facultățile spirituale pe care le posedă, cu care este înzestrat încă din momentul creației. Bineînțeles, pentru a observa aceste facultăți este nevoie de o vedere mult mai largă și cuprinzătoare, de o intuiție metafizică, bazată pe înțelegeri suprasensibile.

În general, omul refuză angajamentele spirituale din mai multe motive, unul dintre ele fiind grija cotidiană care îi răpește Ființa până la dizolvare. Un alt motiv constă în așa zisa insuficiență rațională și logică a bazei argumentative cu privire la existența realităților spirituale.

De fapt, dacă te îndoiești manifesti automat un instinct spiritual primar, de bază, căci acela care nu se îndoiește nu poate găsi chemare către izvorul înțelepciunii și nici talanții propriului suflet. De asemenea, cel care se îndoiește și ajunge să nu creadă, deci să își reprime instinctele spirituale, ar putea să își pună următoarea întrebare: până la urmă în ce crede cel care nu crede? Vorbim din acest punct de vedere de instinctul spiritual al ateului sau agnosticului, care este dependent totuși de o teologie a Universului, ce-i drept una obscură, dar o teologie prin care caută sa-si definească lui însuși realitatea spirituală a Neantului în care s-a angajat să trăiască. Cel privat întru totul de orice instinct spiritual este acela care nici nu se îndoiește și nici nu crede, de unde rezultă respingerea din partea sa a oricărei căutări. Aceasta este atitudinea obișnuită, cel puțin a omului contemporan, marcat de lipsa discernământului emoțional și rațional. Vorbim de o tipologie umană a indiferenței, bazată pe comoditatea comprehensiva, aceasta din urmă fiind asumată de cei mai mulți, întrucât este mult mai ușor să nu te apleci asupra elevațiilor cerești, ceea ce se reflectă într-un comportament uman superficial și ignorant față de cei din jur.

Observăm așadar că pentru a vorbi despre ideea unui instinct spiritual în sine, este nevoie să luăm în considerare temelia căutării, mai ales dacă ne este suficient de clar că doar căutând descoperi, iar descoperirea este posibilă numai în și prin revelație. Sau altfel spus: descoperirea este revelația însăși. În acest fel se manifestă instinctul spiritual care ne ajută să conștientizăm că nu întotdeauna lucrurile par ceea ce sunt și că omul are la dispoziție o gamă infinită de realități din care poate alege una singură după propriul lui plac.

Omul desăvârșit în lumina instinctelor sale spirituale, deci luminat de soarele cunoașterii supranaturale și sensibilizat de floarea intelectului, va înțelege întotdeauna că nu este suficient să trăiești și să te manifesti în această lume pe baza legilor organice ca simplu bărbat sau simplă femeie. Va înțelege că este mult mai important ca de la organicul fragil să devii Yng și Yang al Universului, tocmai pentru a da un plus de viață lumii în care nu a fost aruncat la întâmplare.

A trece dincolo de barierele impuse de propriul corp, dincolo de înșelăciunile raționale ale minții este un demers care va ajuta pe oricine să ajungă în propriul său inconștient spiritual, în adâncul neștiut al inimii care îi va trezi definitiv conștiința. Așa se va putea oglindi omul în lacrimile Fecioarei dezrobite de patima orgoliului și va găsi un sens în așteptarea luminii care luminează asupra tuturor, în scânteia pasiunii pentru Regatul ceresc, transformat de unii într-o banală vindecare iluzorie a minților bolnave și absurde.

Căutarea înspre descoperirea Adevărului poate însemna și parcurgerea a milioane de kilometri ideatici, dar numai așa poate fi stimulat instinctul spiritual pentru că răbdarea nu este doar o virtute, ci însăși esența vieții închinate împăcării cu sine. Nu în ultimul rând, instinctul spiritual stimulat îl ajută pe acel om născut să urască în așa manieră încât sa renască pentru a iubi.