LA STÂNCEȘTI,
PENTRU IOAN D. MARIN
                                Autor, prof. Niculai Maluș

 In 7 octombrie, din acest an, se vor împlini 25 de ani de la trecerea în neființă a profesorului și cercetătorului istorico-literar, Ioan D. Marin, iar în 3 ianuarie, anul următor, se împlinesc o sută de ani de la nașterea sa.

Se cuvine să dăm dovadă de o înaltă prețuire și un respect adecvat pentru ceea ce a fost și ceea ce înseamnă Ioan D. Marin – distinsul dascăl –  pentru aceste locuri unde a crescut, a viețuit, a creat și a atins nemurirea, poetul Mihai Eminescu.

Prof. Ioan D. Marin, absolvent al Facultății de Litere și Filozofie, Universitatea din Cernăuți, cu dublă licenţă – Română-Istorie şi Pedagogie-Sociologie şi Psihologie – și al Seminarului Pedagogic Universitar din Iaşi, Profesor Gr. Didactic I, după o carieră didactică de 41 de ani și o bogată activitate științifică – istorică și literară -, se înscrie ca un simbol al devotamentului și vredniciei pentru afirmarea valorilor noastre spirituale, unde adevărul și principialitatea trebuie să fie primordiale.

Ca pedagog desăvârșit și intelectual de seamă – membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice şi Filologice -, munca sa s-a concretizat în fructuoase colaborări cu publicațiile vremii – redactor la Revista Școlii (Botoșani, 1938-1944), Buletinul ,,M. Eminescu”, Făt-Frumos, Clopotul, Curentul, Românul, Caiete botoşănene, Revista de pedagogie, Herasus, etc. -, publicând articole și studii de o mare importanță: ,,Din ideile pedagogice ale lui I. Creangă”; ”Evoluţia ţărănimii botoşănene între anii 1864-1907”; ,,Samson Bodnărescu, prietenul lui M. Eminescu”; ,,Primii 30 de ani din viaţa şcolilor comunale din judeţul Botoşani”; ,,Contribuţii la studierea curţilor domneşti din Moldova”; ,,La trecătoarea Botoşanilor, în 1538”;  ,,Botoşanii de la începuturile sale până la jumătatea secolului al XVIII-lea”; ,,O ctitorie a Ţării Româneşti, în Moldova din sec. al XIV-lea: Mănăstirea Doamnei” și altele.

Efortul i-a fost încununat de succes prin publicarea a trei opere (în manuscris cu siguranță mai sunt): două lucrări apărute în timpul vieții – ,,Pedagogia lui Creangă (Bucureşti: Ed. Cugetarea-Georgescu Delafras, 1941); ,,Eminescu la Ipoteşti (Iaşi, Junimea, 1979) – și cea apărută postum – ,,La Ipotești, pentru Eminescu”, Ed. Agata, 2005.

În timpul vieții munca și activitatea științifică i-au fost recunoscute și apreciate în mod pertinent: ,,Medalia de Aur” la a II-a Ediţie a Festivalului Naţional  ,,Cântarea României” și Premiul I și Titlul de ,,Laureat” la ,,Concursul Național de Critică Literară”. După moartea sa, recunoștiința i-a venit, doar, din partea nepoatei – Cătălina -, care a reușit să ofere Patrimoniului Cultural manuscrisul publicat la editura botoșăneană amintită, volum în care a semnat și un scurt studiu cu date extrase din autobiografia bunicului său.

Ioan D. Marin a fost un intelectual autentic, născut și hrănit din seva satului și care nu şi-a compromis originea, respectându-şi propria demnitate. Acum, când ne apropiem de împlinirea a 25 de ani de la trecerea în nefiinţă și o sută de ani de la naștere sa, ni se dezvăluie adevăratele dimensiuni ale operei la care a muncit o viaţă Prof. Ioan D. Marin. Numeroasele studii, articole, comunicări, operele sale publicate și aduse în atenţiei cititorului, constituie o dovadă a valoriilor spirituale lasate moștenire nouă și acestor locuri.

În ce ne privește, redacția revistei ,,Porni Luceafărul”, conducerea Școlii Mihai Eminescu și a Memorialului ,,Mihai Eminescu” Ipotești, am inițiat un proiect, care începând din acest an și până ianuarie 2012, printr-un șir de activități, să omagiem memoria profesorului Ioan D. Marin, având, neîndoielnic, și următoarele obiective de realizat:
1.Școala din Stâncești, unde ilustrul pedagog și cercetător a muncit și educat generații de tineri, să-i poarte numele, numindu-se ,,Școala Ioan.D. MARIN”;
2.Întreprinderea demesurilor necesare pentru declararea ,,Casei Memoriale Ioan D.MARIN”, a locului unde profesorul s-a născut, a trăit și a muncit;
3.Amplasarea unui bust cu chipul profesorului în curtea școlii ce va purta numele sau la ,,Casa Memoriala Ioan D. Marin”.

Cea ce ne-am propus, acum, e un gest comemorativ şi de înaltă preţuire pentru prof. Ioan D. Marin.
 Toate acestea ar putea constitui un început bun și o pildă pentru a cinsti memoria și altor personalități ale acestor melaguri încărcate de istorie.

 Bibliografie:
1.Bejenaru, Ionel. Dicţionarul Botoşănenilor”. Ed. Moldova, Iași, 1994;
2.Ciubotaru, Ştefan. Pagini din istoria învăţământului botoşănean: 1759-1948. Bucureşti: Litera, 1987;
3.Lașcu, Cătălina (Antonesei). Ioan D. Marin (Date biografice) în volumul ,,La Ipotești, pentru Eminescu”, Ed. Agata, Botoșani, 2005;
4.Piru, Al. Debuturi. Bucureşti: Cartea Românească, 1981.