Primit pentru publicare: 08 april.2015
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 09 april.2015

“Am o slăbiciune pentru marginali, minoritari, pentru categoriile defavorizate…”, am tresărit pozitiv, dar m-am înșelat…

Îndemn la sinceritate, un fel de scrisoare deschisă

                                                   II

“Dan Lungu își împarte cu minuțiozitate timpul între scris, activitatea de director al Muzeului Literaturii Române Iași, instituție pe care a readus-o la viață, și manageamentul Festivalului Internaținal de Literatură și Traduceri Iași, despre care se vorbește deja ca fiind cel mai important festival literar din Estul Europei”, am citit scris în caseta la interviul cu Dan Lungu, realizat de Ioan Stoleru în Suplimentul de Cultură Iași din 14/20 martie 2015.

Despre acest merit al readucerii la viață iată și întrebarea realizatorului de interviu: “De când sunteți director al Muzeului Literaturii Române Iași, ați reușit să readuceți la viață o instituție care părea până atunci să fie într-o lungă hibernare. Ați avut în minte vreun model de instituție de cultură occidental când ați venit cu o nouă viziune cum ar trebui să funcționeze muzeul?”

La care întrebare, Dan Lungu răspunde: „Nu am inventat nimic, am luat modele de acolo unde am văzut că merg și le-am adaptat la nevoile noastre. Nu am avut o singură instituție în minte, ci am profitat de faptul că am călătorit destul de mult în calitate de scriitor, am vizitat numeroase instituții culturale, diferite între ele, de la reședințe de creație la case ale literaturii și muzee, și am avut ocazia să văd din interior cum funcționează. În plus, am o specialitate postdoctorală pe sociologia artei și literaturii, care mi-a limpezit multe lucruri”.

Întrebările și răspunsurile nasc altele pentru mine ca locuitor și participant într-un fel la viața Cetății, situația instituției centru – Muzeul – fiindu-mi prezenatată aici cum este preluată România de la o guvernare la alta, cu nimic bine realizat, dar cu pretenția de a o fi luat-o mereu de la început, readucând-o la viață, cum se afirmă mai sus, ori nu acesta este adevărul în cazul apropiat nouă. Întotdeauna, Muzeul Literaturii Române de la Iași a avut în frunte oameni cu pregătire și activități care nu au însemnat hibernare, fonduri pentru stimularea, organizarea și desfășurarea acțiunilor nu a avut instituția, că oportunitățile…

Că așa sau aproape așa este, ne-o spune într-una din paginile aceluiași Supliment, chiar același număr, Ana Blandiana care l-a cunoscut pe Leon Volovici la Iași, în 1985, cu puțin timp înainte de a fi interzisă. Participase, venind din București, și participase la o conferință și lansare de carte la Casa Pogor, unde a făcut cunoștință și a dat și autografe, printe adulții care stăteau la rând fiind și o fetiță, una „ieșită din comun”, care și fotografiată, peste mulți ani, când scriitoarea a ajuns la Ierusalim, s-a dovedit a fi fiica lui Volovici. Ba, și căsătorită…

Despre activitatea de la Casa Pogor, personalitățile care i-au urcat scările, despre extinerea activității muzeistice până în satul lui C. Negrutzi, cum a devenit Casa lui Ion Creangă din țicău ea însăși un Complex muzeal, cu manifestări vara și în aer liber, despre…, aș putea pune mărturie și eu.

Despre cum a peregrinat și unde a fost acceptat scriitor Dan Lungu, care i-au fost obstacolele și reușitele, ca și despre Festivalul Internațional de Literatură și Traduceri Iași am scris, ca și despre opera-i proprie, iar succesele sunt încă spre afirmare. Au scris și mulți alții, Dan Lungu urmând să confirme, spre bucuria și satisfacția ieșenilor, mai întâi crearea și coparticiparea la viața literară a Iașului a tuturor scriitorilor, nu după afinități pasagere…cu prietenii, și sentimentele patriotice, cum îi admiră Ana Blandiana pe evrei le ei acasă.

Am o slăbiciune pentru marginali, minoritari excluși, pentru categoriile defavorizate, vulnerabile și fragile, spune promițător Dan Lungu , vorbe care constituie titlul –port drapel – al interviului, vorbe pentru care am tresărit, dar m-am înșelat, n-am găsit susinută cu exemple concrete ce-mi spusese inima. N-am găsit pentru că se referă la personajele sale literare, nu la persoane fizice, prozatori, poeți și traducători locali, animați de noul suflu al directorului ce luptă să schimbe viața instituției găsită… adormită. Dan Lungu, am aflat și noi, călătorește, și călătorește mult, gurile rele susțin că însuși FILIT-ul îl ajută să o facă – te chem la plimbare, cheamă-mă! De aici, același lucru: te traduc, tradu-mă! Dar marginalii, minoritarii, nefavorizații, vulnerabilii, fragilii, domnule profesor, dar localnici, încap în barca cu dvs., ca să fie cunoscuți și traduși?. Vai, cât s-ar bucura profesorul nostru, poate și al dumneavoastră, academicianul Constantin Ciopraga, renumit promotor al prieteniei, a lucrului în echipă, dar mai ales al localismului!

Făcînd parte dintr-una din categoriile de persoane pentru care aveți slăbiciune, știți, v-am vizitat la sediu, în timp ce erați la masa de scris, e drept, dar nu prea v-ați găsit disponibilitatea oferită personajelor literare. Nici din vraful de cărți oferit Bibliotecii instituției readu-se de dvs. la viață, n-am găsit exemplare expuse, spre popularizare, la raftul expoziție fără vânzare, prezent la alte manifestări din țară, dar lipsă la ultimul Târg Librix de la Iași. Și cartea e un mijloc de stimulare a localismului, nu?

Atunci? Fie și numai atât!

Ion N. Oprea