Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Georgică Manole şi interviul ca decalog interogativ

Prodan DPrimit pentru publicare: 01 oct.2015
Autor: prof. dr. Dan  PRODAN, redactor la Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 01 Oct.2015
Republicat: 30  Iun. 2023

D-l profesor Georgică Manole, cu peste 40 de ani de experienţă didactico – formativă, poet, prozator, epigramist, publicist, redactor – şef al Revistei Luceafărul din Botoşani (vezi medalionul Manole Georgică, în Silvia Lazarovici, Scriitori şi publicişti botoşăneni. Dicţionar biobibliografic, ediţia a 2 – a, revăzută şi adăugită, Botoşani, Editura Agata, 2014, pp. 331 – 333), a publicat în paginile acestui periodic lunar interviuri personalizate, cu titlul: Zece întrebări pentru … , începând cu nr. 1 / 2010. Acest gen original de interviu încearcă să surprindă şi să contureze într-un decalog interogativ profilul personalităţii intervievatului. Trei întrebări, adresate în varii forme, au tematică obligatorie: formarea şi evoluţia profesională a interlocutorului, Eminescu şi intervievatul, Istoria şi persoana (paşnic!) interogată. Celelalte şapte întrebări sunt formulate plecând de la diverse motive, situaţii, atitudini, acţiuni, evenimente trecute sau în derulare etc.

După aproape şase ani de asidui interogaţii în orizontul cultural – educativ – artistic local botoşănean şi naţional românesc, Coperta,ideead-l Georgică Manole a adunat 37 de interviuri cu 35 de preopinenţi, publicând cartea Ideea ca obsesie. Dialoguri 1, Editura Agata, Botoşani, 2015, 164 p. În Prefaţa cărţii – interviu, sugestiv intitulată Georgică Manole, un făuritor care macină şi desface ideea, de la Idei la firul ierbii la Ideea ca obsesie, d-l Ion Istrate, directorul Editurii Agata din Botoşani şi al Revistei Luceafărul din Botoşani, a caracterizat, din mai multe puncte de vedere, lucrarea – provocare pentru intervievaţi şi cititori a eseistului Georgică Manole:
„Ideea unor convorbiri cu personalităţi din diferite domenii ale spaţiului social – cultural, a fost activată de d-l prof. Georgică Manole în dorinţa de a dezvolta un suport care să corespundă necesităţilor şi idealului generate de construcţia şi afirmarea revistei Luceafărul, al cărei co-fondator este şi unde şi-a asumat responsabilitatea de redactor – şef. (…) Această patologie culturală – ideea ca obsesie – e un fel de tratament necesar, prescris pentru ameliorarea şi vindecarea mediului cultural de unele tendinţe, fapte şi atitudini neadecvate mediului social.  Şi cum s-a gândit prof. Georgică Manole că ar putea face mai bine acest lucru decât a oferi modele de personalităţi, printr-o provocare îmbietoare, prietenoasă şi interesantă la un dialog, din care să stoarcă convingeri specifice şi diferite, cu care să se poată contura prototipuri culturale ideale, variante din care fiecare să aleagă şi să-şi croiască un modus vivendi. Şi vom găsi suficiente MODELE în această carte!
Autorul ne prezinţă acum un rezultat al unei munci de ani de zile, un frunct consistent, un adaos la zestrea culturală a românilor. Nu este un lucru făcut numai pentru prezent, ci este, în acelaşi timp, o parâmă în plus la ancorajul identitităţii culturale pentru a susţine un piedestal, ca un mijloc de afirmare a conştiinţei sociale şi a identităţii noastre. Şi la această măreaţă şi nobilă misiune nu s-ar fi putut încumeta decât un veritabil patriot şi un deosebit om de cultură, prof. Georgică Manole – Omul format pentru rigoare şi tenacitate în fapte”.

Autorul însuşi nu a introdus un Cuvânt – înainte în carte, pentru a explica cauzele, motivele, structura şi finalităţile demersului său livresc, preferând să vorbească prin înseşi radiografiile sale interogative.

Prof. Georgică Manole a intervievat în scris, pe (în ordinea cronologică a publicării decalogurilor interogative): Varujan Vosganian, Elena Zbanţ, Cristian Bădiliţă, Emil Karannica, Dumitru Lavric, Gheorghe Burac, Ionel Bejenaru, Ana Blandiana, Alexandru Zub, Gică Manole, Traian Calancia, Al.D. Funduianu, Pandelica Rareş, Vasile Lefter, Maria Cernătescu, Leon Şimanschi, Ioan Canciuc, Eliza Lefter, Theodor Damian, Traian Apetrei, Florin Aioniţoaiei, Lucia Olaru Nenati, Constantin Adam, Dorel Mihai Gaftoneanu, Dana Petrariu, Dorin Baciu, Adolf Dămideanu, Mario Castro Navarrete, Nicolae Turtureanu, Loredana Mariana Botezatu, Ionuţ Bercaru, Gheorghe Zaiţ, Dan Lungu, Isabella Cantemir.

Voi selecta, dintre personalităţile istorice interogate în scris, pentru a evidenţia diverse studii de caz, pe: Acad. Alexandru Zub, Leon Şimanschi, Ionel Bejenaru, Gică Manole. Astfel, Acad. Alexandru Zub, botoşănean din Vârful Câmpului, întrebat de Georgică Manole: „Orice om, cu atât mai mult un istoric, are nişte dileme. Care sunt dilemele Acad. Alexandru Zub?”, a răspuns: „Dilemele mele en historien nu sunt altele decât cele pe care am socotit oportun să le pun în lumină pe seama lui Kogălniceanu, Xenopol, Iorga, Pârvan ş.a., de care m-am ocupat, oarecum tangenţial, cu gândul de a-i stimula pe alţii să le aprofundeze”. La interogaţia, provocatoare, incitantă, nu mai puţin importantă: „De ce l-ar iubi un istoric pe Eminescu?”, reputatul istoric – instituţie (vezi Dan Prodan, Academicianul Alexandru Zub – octogenar. Cetăţeanul şi istoricul – instituţie, în AMS, XIII, 2014, Botoşani, pp. 396 – 403) a răspuns fără echivoc: „Fiindcă o personalitate de o asemenea înălţime şi anvergură nu-l poate lăsa impasibil pe istoric. În Eminescu, românii de oriunde văd suprema lor realizare spirituală, proiecţia cea mai înaltă a năzuinţei lor spre absolut, dacă e să reluăm o celebră sintagmă. Cum să nu-l intereseze pe istoric? Interesul, în acest caz, presupune empatie, efort cognitiv, aprofundare continuă a universului explorat de „omul deplin al culturii române”, cum l-a numit C. Noica, cel mai entuziast avocat al posterităţii eminesciene, reluând o idee formulată, la fel de plastic, anterior, de N. Iorga. Orice istoric ar trebui să caute o apropiere cât mai deplină de acest latifundiu” (pp. 132 – 133).

Regretatul ştefanolog ieşean, Leon Şimanschi, înmormântat la Hăneşti – Botoşani, la întrebarea prof. Georgică Manole: „În opera d-v. aţi relevat, d-le Şimanschi, dimensiunea europeană şi cea împărătească a domnului Moldovei. Credeţi că acestea sunt suficiente pentru a-i justifica atributele de „MARE” şi „SFÂNT”?”, a răspuns concluziv, sentenţios: „Evident că amploarea operei diplomatice realizată de Ştefan, să nu uităm că el a intrat în relaţii până şi cu Uzun Hassan, şahul Persiei, aflat în conflict cu Mehmed al II-lea), dar mai ales efectul benefic pentru civilizaţia europeană a efortului său militar, îndreptăţesc atribuirea calificativului de „marele european”. La fel de evident este că preluarea „ideii imperiale” (în anumite limite, desigur), prin patronajul pe care a ajuns să-l exercite asupra Sfântului Munte, ca şi preluarea ideii de cruciadă, la fel cum făcuse şi „mentorul” său din tinereţe, iancu de Hunedoara, reprezintă tot atâtea temeiuri de a-l considera pe Ştefan ca având sădit în el harul sfinţeniei” (p. 100).

Un alt regretat istoric, botoşăneanul Ionel Bejenaru, colaborator fidel al Revistei Luceafărul din Botoşani, la întrebarea confratelui prof. Georgică Manole, redactorul – şef al periodicului amintit: „Ce are bun Revista „Luceafărul”?, ce i-ar mai trtebui?”, a răspuns cu sinceritate şi  obiectivitate: „Bun: valoare globală, inedit, creaţie, punerea în lumină a trecutului cultural şi istoric botoşănean, afirmarea de talente, prezenţa diasporei, insolitul cultural, semnul lui Eminescu, fenomenul cultural al prezentului, ţinuta grafică. Ce i-ar mai trebui: spirit critic, polemic chiar; popularizare şi penetrare mai bună la nivel de judeţ; întâlniri cu cititorii; găzduirea unor opinii, la nivel de rubrică” (p. 138).

Şi istoricul Gică Manole, originar din Tătărăşeni – Botoşani, reîntors, la vârsta a III-a, pe meleagurile natale, a fost intervievat de … Georgică Manole: „Există ceva mai grav în istorie decăt falsificarea ei?”. Gică Manole: „La fel gravă ca şi falsificarea istoriei, dar mai periculoasă, prin urmări, este necunoaşterea ei. Sau o cunoaştere trunchiată, aproximativă. Important rămâne ce anume conduce la necunoaştere în plan istoric: prostia, ignoranţa, indiferenţa sau o politică statală premeditat eronată în domeniul educaţiei? Toate sunt nocive, prin consecinţe. Urmările le observăm pretutindeni, generale, agresive şi descurajante pentru cel cu bun simţ (…)”. Georgică Manole: „Este spaţiul botoşănean, la nivelul expresiei culturale, un spaţiu ambiant?” Gică Manole: „Nici pe departe. Scriitorul este un om singur. Unii au notorietate, le citim cărţile. Se scrie despre ele, dar prezenţa lor în societatea civilă este mai mult decât discretă. Nu din vina lor, fireşte, ci a tipului de societate existent. (…) Postulez: Deşi scriitorii sunt persoane publice, prin opera lor, trăiesc într-o mare singurătate. Faptul, de altfel, mi se pare firesc. Orice scriitor autentic este orgolios. Orgoliul, precum şi credinţa în ceea ce face, îl ajută pe scriitor să continue” (pp. 128 – 130).

Aşteptăm cu interes vol. II al cărţii, care va aduna intrebările şi răspunsurile, rezultantele dialogului Georgică Manole – intervievat,  din aprilie 2015 până la zi. Abia atunci voi avea destule date şi informaţii pentru o concluzie generală asupra decalogului interogativ introdus şi exersat de prof. Georgică Manole în orizontul cultural – ştiinţific – artistic – educativ – ziaristic etc. botoşănean şi naţional.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania