Primit pentru publicare: 30 nov.2015
Autor: Lucian MANOLE, fondator-redactor al Rev. Luceafărul(Bt)
Publicat: 30 nov.2015

CĂLĂTOR  PRIN  ANTICARIAT

„PSIHOLOGIA  COPILULUI”  de  CONSTANTIN  ASIMINEI

Printre cărţile mai vechi şi care întregesc pitoreasca mea colecţie se află şi „Psihologia copilului şi alcătuirea fişei individuale” scrisă de Constantin Asiminei [4].  Titlul cărţii este completat cu câteva informaţii edificatoare despre conţinutul şi importanţa sa: „cuprinzând şi o fişă model complectată” şi „studiu îndrumător pentru profesori diriginţi, învăţători, studenţi şi elevi normalişti”. Cartea a fost publicată în 1935 la Editura „Librăria Românească” Nicolai T. Mohor din Huşi, tipărită la Atelierele Zanet Corlăţeanu tot din Huşi şi a fost scrisă cu scopul declarat de a declanşa acţiunea de  racordare a învăţământului românesc la experienţa occidentală, în conformitate cu dispoziţiile Ministerului Instrucţiunilor.

Distinsul şi neobositul scriitor Ion N. Oprea, în [1],  face o biografie de suflet a profesorului de filozofie şi pedagogie Constantin Asiminei. Reţinem: „Din  Monografia Liceului „Gh. Roşca  Codreanu” Bârlad, scrisă de prof. Traian Nicola, Iaşi, 1971, partea a III-a, „Profesori şi elevi ai liceului – medalioane pentru scriitori”, aflăm despre Constantin Asiminei că s-a născut la 20 iulie 1894 în Epureni – Fălciu, ca fiu de ţărani săraci, „prima generaţie de ştiutori de carte din neamul său”. Cursul superior al liceului l-a făcut la  Liceul „Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad, pe care l-a absolvit în 1916. Ca elev a făcut parte din  cadrul Societății litera-științifice „Stroe Beloescu”. A fost coleg de clasă şi bun prieten cu filozoful de mai târziu, prof. univ. N. Bagdasar. După absolvirea  Facultăţii de Litere  a Universităţii din Bucureşti şi luarea licenţei a fost numit profesor de filozofie şi pedagogie în oraşul Huşi, unde s-a îmbolnăvit!”.

Spre finalul vieţii, Constantin Asiminei va fi profesor la Galaţi unde, bolnav fiind, se va stinge din viaţă la 31 ianuarie 1947, la doar 53 de ani.

Din [2]  aflăm că profesorul şi poetul Constantin Asiminei a semnat  şi cu pseudonimul C. A. Siminei, iar din [1] că a  semnat, mai ales în „Convorbiri literare”, cu pseudonimul  C. Volbură.  Alina Scarlat, în [3], consideră că profesorul şi poetul Constantin Asiminei „este un poet care ne face mândri din punct de vedere cultural, naţional şi lingvistic, fără a avea cărţile traduse într-o limbă străină, (…), fiind un adevărat OM DE  CULTURĂ şi nu un fals”.

Opera lui Constantin Asiminei este destul de diversificată, acoperind multe domenii ale culturii şi educaţiei româneşti. O selecţie din [1], [2] şi [3], fără a  nominaliza sutele de articole publicate sau traducerile din Hugo, Verlaine sau Tagore, poate configura următoarea enumerare: „Visuri şi dureri” (poezii, Huşi, 1919); „Volbura” (poezii, Bucureşti, 1921); „Luminişurile anilor mei” (poezii, Bucureşti, 1937); „Apa trece, pietrele rămân” (epopee, manuscris); „Daciada sau Cântarea neamului românesc” (epopee, manuscris); „Cea din urmă noapte de robie” (dramă în două acte, Bârlad, 1915); „Manual de aritmetică practică” (pentru clasa a IV-a); „Manual de geografie” (pentru clasa a II-a primară); „Manual de psihologie” (pentru clasa a VI-a secundară); „Cultura creatoare” (studiu) , precum şi cartea în discuţie.

Finalizată în anul 1935, veritabil îndrumător aproape valabil şi astăzi, cartea[4] pleacă de la o realitate a timpului, aceea că  „vremea impune adaptări noi şi procedări noi în toate domeniile, deci şi-n şcoală”. Venise momentul ca învăţătorii şi profesorii să-şi racordeze cultura de specialitate la noile cerinţe, fiindcă metodele de instruire trebuiau să fie „mai iscusite şi mai adaptate” şi se cereau „preocupări tot mai strâns legate de sufletul copilului”. Învăţătorilor şi profesorilor timpului (suntem cu 80 de ani în urmă, în 1935), li se cereau să facă o cotitură radicală privind abordarea actului instructiv-educativ: „Din ţările Occidentului, problema cunoaşterii vieţii sufleteşti a copiilor, precum şi imperioasa necesitate a îndrumării conform cu vocaţia, au trecut şi la noi… Va veni apoi o vreme, când studierea psihologică a copilului şi călăuzirea lui pe baza înclinaţiilor naturale, va intra în obişnuinţă.  Deocamdată  însă, abia pornim. Potrivit unei dispoziţiuni a Ministerului Instrucţiunii, se va începe, chiar din anul acesta, observarea fondului sufletesc al elevului, precum şi toate fenomenele ce constituie bogăţia minunată a copilăriei. Pentru aceasta s-au dat sumare instrucţiuni şi s-a alcătuit un mănunchi de întrebări relativ la caracteristica organică şi psihică a copilului, constituind un chestionar cu numele de fişă individuală psihologică”.

Dacă în SUA, Germania, Franţa sau Anglia existau deja preocupări privind cercetarea psihică a copilului şi orientarea lui profesională, la noi trebuia să înceapă în acel moment, iar pentru un bun început au fost alcătuite FIŞELE  INDIVIDUALE. Din această perspectivă, autorul îndeamnă pe toţi slujitorii învăţământului  „…să dea dovadă de întreaga sa bunăvoinţă şi să muncească pe răzbite, dacă doreşte ca şi şcoala românească să se ridice de pe pragul buchiilor, după cum merită, gândindu-ne la sufletul generos al dăscălimii şi la dorul ei de progres. De aceea, la apelul d-lui ministru al Instrucţiunii să răspundem cu toată hărnicia şi cu tot elanul puterilor noastre”.

Înainte de a prezenta fişa individuală, preţ de 35 de pagini autorul expune teoriile şi practicile occidentale în psihologia infantilă, cu scopul ca utilizatorii să înţeleagă demersurile acestei fişe: „intuiţiile de mişcare” ale lui Hoffding şi Claparede, „imitaţia ca proces sufletesc” a lui Stanley Hall, „educaţia negativă bazată  pe  creşterea la sânul naturii a copilului” a lui   J. J. Rousseau, „activitatea copilului bazată pe centre de interes” a lui John Dewey, a „interesului multilateral” teoretizat de Herbart, a „consumului plusului de energie” a lui Herbert Spencer etc.

Fişa individuală a elevului, concepută de Constantin Asiminei, conţine opt capitole: I. Starea organică; II. Starea socială; III. Starea ereditară; IV. Starea medicală; V. Starea afectivă generală; VI. Starea intelectuală; VII. Starea volitivă; VIII. Caracterizarea generală.

Folosind datele din fişă şi alt date bazate pe observaţii şi teste, cadrul didactic trebuia să alcătuiască profilul psihologic al elevului, bazat pe 12 indicatori: Activitatea senzorială, Putere de intuiţie, Memorie, Atenţie voluntară, Judecată, Imaginaţie, Emotivitate, Sentiment religios, Sentimente estetice, Sentimente naţionale, Temperament şi Caracter.

Constantin Asiminei face şi câteva recomandări celor care trebuiau să lucreze cu aceste fişe:1. „Să cunoască elevul”; 2. „Să cunoască  scopul urmărit, trebuind să culeagă observaţii psihologice din orice situaţie şcolară”; 3. „Să nu se lase influenţat de antipatie pentru unii elevi şi de simpatie pentru alţii”; 4. „Să nu se lase furat de influenţele propriei culturi de specialitate, ci să considere că e mult mai important tot ce observă în viaţa sufletească a copilului”; 5. „Să aibă obiceiul de a observa de mai multe ori acelaşi fapt sufletesc”; 6. „Să se ferească a discuta cu colegii observările recente, căci foarte uşor va fi târât, fără să-şi dea seama, în consideraţiuni rătăcite”.

BIBLIOGRAFIE:

[1]  Ion N. Oprea, „Huşul în presa vremii – de la Melchisedec până în zilele noastre –1869-2006”, Editura „Production”, 2007;
[2]   www.crispedia.ro, „Scriitori români: Constantin Asiminei”;
[3]  Alina Scarlat, „Constantin Asiminei, un alt poet important al ţării noastre”, romaniaculturala.blogspot.ro, 12 martie 2013;
[4]  Constantin Asiminei, „Psihologia copilului şi alcătuirea fişei individuale”, Editura „Librăria Românească”, Huşi, 1935.

Lucian  Manole