Primit pentru publicare: 6 iunlie 2016
Autor: Lăcrămioara  SOLOMON
Redactor: Lucian MANOLE
Editor: Ion ISTRATE

      Să ne amintim de copilărie – cu Pandelica Radeş

Copilăria – cu frumuseţea, naivitatea, interogaţiile inocenţa şi avânturile ei – a fost întotdeauna sursă de inspiraţie pentru creatori din toate timpurile. Literatură cu, despre şi pentru copii s-a scris oricând, indiferent de mode, curente literare, vremuri sau cenzuri. Poezia, în special, surprinde farmecul copilăriei, pentru că ea însăşi este un joc de cuvinte, aşa cum celălalt joc – de fapte – este esenţa primei vârste a omului: „Copilul râde: / Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!” (Lucian Blaga).

Printre creatorii de poezie pentru copii este Pandelica Radeş, care scoate în 1998 (Editura Tehnopress, Iaşi) un întreg volum cu poezii pe această temă (Voie bună la cei mici), iar mai târziu inserează în volumul Balsam pe suflet (Editura Pim, Iaşi) capitolele intitulate Natura sau Satul şi copilăria, în care nostalgicele rememorări alternează cu jucăuşe apariţii ale micilor vieţuitoare.

Lumea creată este suavă, dar şi plină de ghiduşii; versurile sunt sensibile, dar şi moralizatoare. Micile „poveşti” cu tâlc aduc în scenă, ca eroi, fie copii (mai mult sau mai puţin cuminţi), fie insecte, păsări, animale de casă, flori sau obiecte de joacă. Toate – pe fundalul anotimpurilor diverse, evocate în manieră de basm: „Hai! Crăiasă din poveşti,/ Vin-la mine-acasă,/ Cu dantelă pe fereşti/ Şi cu brad pe masă!” (Alaiul iernii)  sau privite cu înfrigurare: „Din cerdacul casei mele,/ Tomnatica zare-o privesc/ Şi văd în stol, cum rândunele,/ Tot înspre sud se cârduiesc.// Şi-atunci, mă prinde-o nostalgie,/ C-o vară straşnică s-a dus!/ De-acum, frig umed o să fie/ Şi-un soare stins, ca la apus.” (Peisaj de toamnă).

Prietenii copiilor se regăsesc în majoritatea poeziilor primului volum. Ei sunt căţei („Sunt un căţeluş/ Negru, ca de tuş” – Căţeluşul părăsit), gândăcei („Porumbaca, prin ogradă,/ Bobi de aur culegea,/ Dar deodată, ce să vadă?!/ Un gândac s-apropia!” – Porumbaca şi gândacul), răţuşte ( „Mac, mac, mac!/ Sunt răţoi./ Lipa, lipa,/ Spre zăvoi.” – Fălosul), pui („Piu, piu, piu şi Cot-co-dac/ Piuiesc pe sub cerdac./ Grăuncioare ciugulesc/Şi-ntre ele sfătuiesc.” – Moţata şi puii săi), libelule („Graţioasă,/ Ca o balerină,/ Peste panseluţe,/ Zboară prin grădină.” – Libelula), pisoi („- Pui negru de mâţă,/ Şi tu eşti copil!/ Cât aş vrea, drăguţă,/ Să te prind, tiptil!” – Pisoiul cu fundă roşie), veveriţe („În pădurea cea-nfoiată,/ Veveriţa ciuperci cată,/ Şi le strînge-n vizuină,/ Ca o bună gospodină.” – Jucăuşa), buburuze („Buburuza cu papuci/ A pornit-o peste lunci, / Ca s-ajungă la oraş,/ Să-şi cumpere-un paltonaş.” – Buburuza) sau fluturi („E un fluture nestatornic/ Ce-a venit în zboru-i lin./ De răcoare, fiind dornic,/ Poposi pe-un fir de crin.” – Musafirul din grădină).

Trecând de la persoana a III-a la persoana I, poeta redevine un copil care, îndrăzneţ, intră în dialog cu elementele naturii, invocând raza binefăcătoare a soarelui ( „Soare blând, trimite/ Raza ta bălaie,/ Ca să lumineze/ Acum, după ploaie!” – Rugăminte către soare) sau alungând vântul („Vântule, tu umbli hai-hui,/ Fiindcă eşti a nimănui! (…)// Ia, de-acum, tu să ştii:/ bine-ar fi să nu mai vii!” – Copilul către vânt). Legătura cu  natura este puternică, stârnind sentimente înălţătoare precum dragostea de viaţă sau bucuria în stare pură: „Dis–de-dimineaţă,/ Cu răcoare-n faţă,/ băieţei şi fete,/ În vânt, negre plete,/ Merg s-adune spice/ Acolo, pe colnice. (…)// Mai târziu, aleargă/ Astă gloată-ntreagă,/ Spre verde zăvoi!/ Unde-i umbra-n toi./ Iar băieţi şi fete,/ În vânt, negre plete,/ Chiote şi cânt,/ Muncii, pe pământ!” ( La cules de spice).

Întreg universul este colorat – auditiv, de râsetele copiilor, dar şi vizual – de florile de toate  felurile. Crinul  îmbie  prin  parfum („Sunt  crinul  alb  şi   mătăsos/ Şi-al meu  parfum te-mbată./ Din flori, eu sunt cel mai fălos,/ Fiindcă nu mor îndată.” – Floarea de crin alb), lăcrămioara e „lacrimă de înger”, macul e „floare curioasă” ( „E şi floare curioasă/ – Are oră de-nflorit:/ Deschide floarea-i focoasă,/ Pe soare nerăsărit.” – Macul), iar ghiocelul este un „oştean destoinic” ( „Tu te lupţi cu fulgi ce zboară,/ Ca să poţi să îi învingi/ Şi cu frunza-ţi săbioară/ Neaua moale-n sus ridici.” – Ghiocelul). O legendă a florilor explică apariţia acestora pe pământ: „Dumnezeu a vrut anume/ Să trimită-n astă lume,/ Floricele colorate,/ Firave şi parfumate.// Pentru asta-n graba mare,/ Şi-a-nceput a Sa lucrare:/ Mai întâi, le-a desenat,/ Le-a vopsit, le-a parfumat/ Şi suflând asupra lor,/ Le-a dat viaţă, florilor.// Apoi, tot privind Pământul,/ Porunci să bată vântul/ Şi prin vânt, le-a aruncat.// Şi de-atunci, sub nori, sub stele,/ Gingaşele floricele/ Cresc şi mor, fără să ştim,/ Fără ca să le jelim.// Voi, fiinţe cerebrale,/ să iubiţi fiece floare,/ Căci pentru voi a-nflorit!” ( Povestea Florilor).

În spirit didactic, unele poezii nu au numai scopul de a sensibiliza, ci şi de a evidenţia vreo morală, poate nu făcută în mod direct vreunei categorii de copii, dar care reiese, cu siguranţă, din „povestioarele” despre jucării: „Ursul meu de catifea,/ Într-un colţ, suspină,/ Fiindcă-l  doare  o  măsea/ Şi-are-n gât angină.// – Ce să-ţi fac! N-ai ascultat/ Ursulică, frate,/ Şi-ngheţată ai mâncat,/ Chiar pe săturate.// Tot ca el ai să păţeşti/ Şi-ai să-nghiţi pastile./Dac-ai să nesocoteşti/ Sfatul meu, copile!” (Neascultătorul). Copilul găseşte modele de comportament în lumea micilor vieţuitoare: „Acolo, în grădină,/ Buburuza sare/ Şi-şi cheamă copiii,/ să le dea mâncare.(…)// Uite pisicuţa,/ Blana îşi zburleşte,/ Fiindcă nu departe/ Câinele-o pândeşte.(…) Mai la vale-n iarbă,/ O răţuşcă-mamă,/ Înainte merge/ Şi puii îşi cheamă.(…)” (Învaţă de la ei).

Copilul din poeziile Pandelicăi Radeş trăieşte într-o lume tradiţională, în care legătura cu natura e importantă, în care păsările, florile, insectele sau animalele sunt parteneri de joacă, iar sărbătorile creează un fundal de basm ( „În seara asta, ca-n poveşti,/ Pe cer, s-aprinse mii de stele,/ Iar noi, ciorchine la fereşti,/ Priveam a streşinei mărgele.” – În seara Anului Nou). Muzicale şi suave, versurile creează ritmuri alerte, la care inima adultului poate să tresară. Veniţi de copilăriţi!