Elena SPIRIDON: ,,Copilul meu”

Copilul meu

Copilul meu, izvor de veacuri,
Şi-al vieţii gri verde nervură,
Îţi iei puterea din adâncuri ,
Şi-nalţi  ecou de viaţă pură;

Copilul meu, tu eşti lumină,
Din raze de soare şi stele
Şi,  din privirea ta, senină,
Se vor hrăni zilele mele;

Copilul meu, tu eşti răcoarea ,
Din dimineţile de vară,
Îmi stergi in sufletu-mi dogoarea,
Mi-arăţi că viaţa-i floare rară;

Tu mă-nfăşori, cu glas divin,
Mă-nveţi s-ascult tăcerea nopţii,
În gând tăcut, cui să mă-nchin,,
Şi care este datul sorţii;

Şi, când nimic, din astă lume,
Nu imi dă bucurii, un gram,
Tu vii cu braţele anume,,
Să mă alinţi, ca un balsam;

Aş vrea nimic să nu se schimbe
Copilăria este-un dar.
Prin viaţă dorul ei te plimbe,
Iar eu mă-nchin ca la altar.