In Grădina Anei, florile nu dorm niciodată – ziua, îşi întorc privirea către soare, pentru căldură şi voie bună, noaptea – aplaudă cometele neastâmpărate şi croşetează poveşti fabuloase, tălmăcite doar de frumoasa lor stăpână. Curcubeul e depăşit de situaţie, recunoaşte că a rămas prea sărac în culori, parfumierii reginei timpului – că sunt prea puţin inventivi de la o vreme, ultimii trubaduri – inapţi să prindă pe portativ melodia îngânată de flori la ceasul de taină al înserării…

  In fiecare dimineaţă, Ana străbate grădina, rond cu rond, floare cu floare şi culege neasemuitele poveşti. Le îmbracă în rime, în metafore fără egal, le sărută cu tandreţe şi le trimite cu generozitate către noi. Astfel, ne amintim că mama este o floare între flori, că numai într-o inimă de copil încape toată magia lumii, ni se taie răsuflarea în faţa firului de iarbă sau aflăm uimiţi frumuseţa fiecărui anotimp!

  Nicio floare nu crede că Ana acum a crescut – e de la sine înţeles că vizitele nu vor înceta vreodată. Nici nu s-ar putea altfel, fiindcă secretul ei este iubirea. Iubirea-a-toate-şi-tot, iubirea absorbită prin toţi porii şi dăruită apoi înmiit!

  Vraja începutului nu se estompează niciodată, copilăria este singurul tărâm unde ne regăsim oricând, frumoşi, buni, neatinşi de intemperii – şi, dacă v-aţi rătăcit cumva pe drumul vieţii, citiţi cartea Anei, vă garantez cea mai vie, imaculată, neaşteptată reîntâlnire cu voi!