Emil ARITON

Nimeni nu m-a-nvăţat să zâmbesc şi să râd,
    viaţa n- a scuturat peste mine flori albe de măr
    şi-am trăit zbuciumat ca în turnuri
    o limbă de clopot.     

REFLECŢII ȘI PLĂSMUIRI

1. E. Baconsky _ Imn depărtat

[…]

Un mariaj postromantic

         Când jindul spre fulguire al iernii incipiente
         se avânta să preschimbe-ntr-un zmeu
cea mai sensibilă roză a vânturilor
din subcarpaţii răsăriteni,
am îndrăznit reverenţios şi peţit-am
o cititoare de scheciuri şi parodii.

         Ludica consimţire a survenit
         în ideea de reciproc privilegiu
prin care ea se-amăgea şi spera să rămână
tot mai simpatică cititoare,
precum eu mai împătimit caligraf,
care, nedespărţit de plaivaz,
printează răstălmăciri şi rondeluri.

         Tocilarii de şişuri ne-au invitat la un târg
         cu ustensile de scris şi de uz culinar,
iar artizanii ne-au sugerat să optăm
pentru o cununie evlavioasă
într-un pronaos al unei chinovii bizantine.

         Eliberarea de inhibiţii ca zbor,
         ca ieşire din colivie,
poate fi însoţită de şiretlicuri,
atunci când cuvintele sihăstrite-n memorie
alcătuiesc parodii şi sporesc
învolburarea din suflet.

         Va trebui să subliniem spre surprinderea
         interpreţilor de folclor
şi de bizare alcătuiri literare,
plăcerea comună de-a savura anumite sintagme:
stârcu-n amurg stârceşte interludii,
se-ngemănează vâlva cu vâlvătaia-n haos,
ienibaharul habar n-are când înfloare,
între melc şi săgeată întrecerea-i
la cheremul arcaşului,
nu dăm bacşişuri tocilarilor de şişuri,
         şi alte asemenea postromantice bazaconii.