ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Homo poeticus: prolificul Augustin Ostace

Primit pentru publicare: 14 Nov. 2018
Autor: Al. Florin ȚENE, Președintele National al Ligii Scriitorilor Români
Membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință
Publicat: 14 Nov. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Am primit de la editorul medicului Augustin Ostace 12 volume de poezie scrise în câteva luni de acest poet stabilit de peste 40 de ani în lumea liberă.Azi locuind în Germania.

Cele dousprezece volume, scrise într-un timp relative scurt, sunt: LIBRĂRIA GENETICĂ, ZEU SAPIENTIC, Sapientopoetica, HOMO POETICUS, ARCHETYPE POETOSOPHIC, BEING INTO AGORRA, FIINŢA POIESIS, GINTA SAPIENTOSOPHICA, VIDEO POETICA, MVNDVUS POETICUS, ANTHROPOSAPIENTICA, POET DE SAPIENS, fiind expresia unui suflet vulcanic şi a unui talent copleşit de achiziţii filozofice.
Descoperim în poezia lui Augustin Ostace o adâncime a perspectivelor ontologice, exemplificând spiritualismul cu elemente de filozofie, cu extazul şi teoriile lui, având o atât de strânsă omogenitate între ce este creat  şi trăit, încât poetul dublat de filozof întruchipează drama universală a omului: “Sunt programat să mor! Mă zbat între opac şi zona pelucidă Cu fruntea-n amar de pe dealuri uitate, Re-memorând parastas în tremurânda colivă… “(ZEU CELULAR).Având un răsunet filosofic, desprins de cazul particular şi de sentimentele incomunicabile. Vorba lui Will Durant:” Filozofia este cunoaştere armonioasă care face o viaţă armonioasă; este autodisciplina care ne ridică la seninătate şi libertate.”
Fiecare volum, la început, are o explicaţie a autorului semnată: Sapientopoetul, Gintopoetul, Videopoetul sau Poet de Sapiens, texte care elucidează în spirit filosofic  marile alegorii ale poetului.Acestea fiind ale morţii, iubirii, ale pasiunii în sensul filosofic, venind, probabil din ancestral, izvorăsc dintr-o verificată expresie culturală; universalitatea dramei unui eu expoziţional e sporită de inteligigibilitatea modelelor culturale.

Mare creator de limbaj poetic original, eufonic în poezia lui filozofică, abisal în aceea verslibristă, Augustin Ostace e un poet ce încearcă să spargă tradiţionalismul poetic.:” Cum să descopăr atunci mitul creaţiei bipede? În ce stânci de pe Terra Ar curge râul semeţ Din nestinsele Vede?”( SPECIES SAPIENS).
Ce vrea să spună sâmburele în poezia lui Augustin Ostace? Poetul a desfăcut carnaţia poeziei şi a rămas doar cu sâmburele, tare, şterpezind dinţii cititorilor.În coaja dură doarme, minusculă, planta viitoare a poeziei. Aşadar sâmburele e, totodată, impenetrabil şi expansiv, poate devein simbolul fertilităţii şi, simultan, al ruperii de lume. Echivocă situaţie, fireşte, însă dătătoare de mari senzaţii filozofice, bogată în implicaţii de ordin mai general decât prin lirism.

Poetul iubeşte sterilele generice ale lumii, priveşte universul şi umanitatea într-un imens ordofphilosophical care poate rupe conturul şi face să tremure liniile poemului ca o suprafaţă de apă.:” Icoana tresărită, neţărmurită-n vremuri/ Pierită revisare în flăcări şi cutremuri,/ Silit este regatul sub urlet de venetici/ În stinse mănăstiri, noi resfinţim eretici.”El vorbeşte imnic, şi cu sinceritate despre Poetul de sapiens: “ N-am fost ales nici măcar poetuc local/ De pe o străduţă oarecare/ Nici măcar poetaş în micuţ cătun/ Sau din sătucul cu trei tinde la fum…” Sinceritate care îl ridică în sferele conştiinţei noastre.
Citind cele 12 cărţi scrise în ultima perioadă remarc prolificitatea poetului dublată de încărcătura filozofică, de care face exces, probabil de a plonja în adâncimea sensurilor fiecărui vers:” Şi dacă poezia mea e o Specie încă necunoscută-n rostiri/ Venind din adâncuri adânci de nespuse simţiri/ Prin ce miracol mundic ateriza-vor zei pe Terra?/ Creând exponent de incert în Pico – Chimera? “(SPECIES SAPIENS din volumul HOMO POETICUS).

Esteticeşte, liricul puţin sesizabil, porneşte dintr-un barochism cu o arborescenţă filozofică, cu intuiţii stabile de ordin reflexiv şi pe care imaginaţia, dublată de încărcătura cunoaşterii în domeniul biochimiei, transfigurează, multiplică, ca între oglinzi paralele, o substanţă uşor de recunoscut, reductibilă.Perifrastic,(adjectiv exprimat prin perifrază. Formă verbală perifrastică, timp al verbului, format cu ajutorul auxiliarului «a fi» urmat de participiul trecut sau de gerunziul verbului de conjugat) şi aluziv, cu solemnitate şi cu materie culturală, Augustin Ostace este un proglomodernist, artificial şi filozofic, fără fiorul liric, dar enigmatic:” Sunt malformat întru păgubitor/ Delir al irosirii în derivatul dor/ Mirări în algoritm de paradiziac/ Prin geamul prăfuit e-un zeu adumbrit de tristul liliac… “(ŞUBREZIRE ORFICĂ din volumul VIDEO POETICA ). Avea dreptate Nicolai Hartmann când spunea : „  Să ne menţinem la frumos ca valoare estetică fundamentală şi să îi subsumăm tot ce e reuşit şi plin de efect în artă”.
Poetul filozof simte nevoia să se explice la începutul fiecărui volum.Acestea sunt adevărate comentarii cu profunzimi, ca expresii ale vizibilităţii: “Motto …Întreg cortegiul de cuvinte, imploră o rugă fierbinte, de renaştere a imaginii un pic nesfinte… …Cuvântul trebuie substituit de imagine, de linii cromatice, de planuri sagitale, orizontale şi verticale, întru regeometrizarea literei, numărului şi literei-număr… …Desigur că la acest volum va fi necesară o altă combinaţie poetică, de data aceasta cu videologia, născând o altă succesiune poetică, numită Videopoetica… …În lumea imaginilor transmise digital, Videopoetica se va însoţi cu o altă formă de filozofare a vizibilităţii, ca Videopoetologia, care va împărtăşi originalul cuvântului literat şi poetizat, prin propria sa devenire în imagistica simbolică… Videopoetul “
Prin acest mare număr de volume, scrise într-un timp relativ scurt, cum spuneam mai înainte, poetul câştigă în eliptic şi în complicatele percepte filozofice şi barochiste, încărcate de semnificaţii prin aceea că vegetaţia imaginilor este formată din varietăţi.Mitul Finţei poesis urcă pe treapta estetică cea mai de sus, permanenţele părând a se modifica în superficie, în miraculosul intelectual, unde rezultă un ermetism atic:” Sorbit de proto–lumina dântâi/ Izbucnită din adâncile vremuri/ Prevestind izbăvirea/ Prin valuri botezate de ţărmuri/ Tânjind repetat/ Să înot mai uşor în râul secat… “(SUBLIMA SORBIRE din volumul FIINŢA POIESIS).

Cu sâmburele cuvântului adormit, poetul şi-a revelat mecanismele poetice adânci: el practică, în fond, o lirică a penumbrei fiind cu mult mai interesant prin ceea ce sugerează decât prin ceea ce denumeşte, explorând evoluţia speciei umane:” 1. O pană de struţ/ A zeiţei MAAT/ Va cântări apocaliptic/Prin unităţi de diavoleşti păcate/ Un întreg infern dintr-al Speciei tarate/… 2. Când sufletul BA se va aprinde pe stânci /Atunci zeul Osiris va plânge pe brânci /3. Când energia din KA va pătrunde-n atom /Atunci mândrul proton se va numi simplu OM!/ 4. Când dascălul Thot va rescrie abacul/ Voi iniţia iar mistere /Mirosind iar lucşoara şi macul…/ “(SPHINXXOPOETICA din volumul MVNDVUS POETICUS ).
Viziunile exprimate în poezii ne fac să coborâm în elementar, slăvind originile, duhurile ancestrale şi antice, monadele, poetul se îmbată, fiind ameţit de cosmos însă cu presimţămintele materiei universal sublimate într-un sistem de aer şi mister.
Impresia de eleganţă filozofică şi de distincţie exercitată corect şi cu zguduiri ancestrale fac ca cititorul să fie dezorientat.Poetul este un genetician cu un suflet elegiac şi dramatic:” Când autorul, care de fapt este un proto-poet, încearcă să se cunoască mai bine pe el însuşi, atunci el concepe volumul Ego-Poetica… Când acelaşi autor, care rămâne în realitate un proto-poet, încearcă să se cunoască pe el însuşi mai bine prin intermediul speciei sale, atunci el concepe volumul Sapiento-Poetica… Când tot acelaşi autor se păstrează întru proto-poet, încercând să se desluşească mai bine prin intermediul genului său Homo Anthropos, atunci el creează volumul Antropo-Poetica… Dar Ego-Poetica, însumată cu Sapiento-Poetica şi Anthropo-Poetica sunt un corelativ ontologic al geneticului biologic, iluminând librăria umanului prin corespondentul sau de ADN şi ARN, devenind împreună o Librărie Genetică… Deci, Ego-Poetul generând Sapiento-Poetul şi însumând AnthropoPoetul vor consfinţi în Librăria Genetică un Genetic Spiritual în Genetopoet, ca reflectare a dezvoltării ontologice din Sapiensul biologic, de abstractizare anatomică a Sapiensului modern… Geneto-Poetul “(Când autorul, care de fapt este un proto-poet, încearcă să se cunoască mai bine pe el însuşi, atunci el concepe volumul Ego-Poetica… Când acelaşi autor, care rămâne în realitate un proto-poet, încearcă să se cunoască pe el însuşi mai bine prin intermediul speciei sale, atunci el concepe volumul Sapiento-Poetica… Când tot acelaşi autor se păstrează întru proto-poet, încercând să se desluşească mai bine prin intermediul genului său Homo Anthropos, atunci el creează volumul Antropo-Poetica… Dar Ego-Poetica, însumată cu Sapiento-Poetica şi Anthropo-Poetica sunt un corelativ ontologic al geneticului biologic, iluminând librăria umanului prin corespondentul sau de ADN şi ARN, devenind împreună o Librărie Genetică… Deci, Ego-Poetul generând Sapiento-Poetul şi însumând AnthropoPoetul vor consfinţi în Librăria Genetică un Genetic Spiritual în Genetopoet, ca reflectare a dezvoltării ontologice din Sapiensul biologic, de abstractizare anatomică a Sapiensului modern…”( Geneto-Poetul)

Pandantul poetului Ostace este sub raport conţinutistic un filozof care construieşte poezia pe principiul inspiraţiei “temporalităţilor accelerate din lumea industriilor de cyber-space se oglindeşte prin el însuşi în poematici stelare şi sapientice, atunci archetypalul care a dat naştere acestor fenomene trebuie rescris şi el printr-un Archetype Poetosophic. Dar, îndrăznirea prezentă vrea să facă o translaţie de la poezie la filozofie şi psihologie, care să redea un Poetosophic psihanalizabil şi psihopoetizabil, ţâşnind din necunoscutele mai adânci decât noi din universurile subconştientului cosmic, biologic şi uman.” (Archetypopoet din volumul VIII.27. ARCHETYPE POETOSOPHIC).Descoperim o lume transfigurată ca printr-un joc de oglinzi.Aceasta formează materia lirică esenţială.
Poezia aceasta are un aer de lassitude revigorată prin filozofie, în abisul unic al acesteia.Lumea întreagă este văzută cu ochi sarcastic, plenar, jubilaţie şi tristeţe, divin şi terestru.Un fel de Toulouse Lautrec mai fantast:” La ceasul de clepsidră adăpat /Ridic acum pe Zeu la cub şi la pătrat/ Creind în sinus stins o dublă deitate/ Anthropo-Sapientic redându-şi propria carte…(DEMIURG ANTHROPOSAPIENTIC din volumul ANTHROPOSAPIENTICA  ). “

În încheierea consideraţiei mele, las poetul să-şi etaleze ideile, cu care sunt, în principiu, de acord:
„…POET DE SAPIENS?… Deci un cuprins cu un singur titlu, deci o carte cu o singură poezie, o poezie a poeziilor, o poezie a poeţilor, recântând primordial Specia Sapiens căruia îi datorăm cel mai mult, dar căruia îi dăm cel mai puţin sau aproape nimic, acesta fiind un alt aspect al (ne)-recunoştinţei umane… VIII.30. Poet de Sapiens _ 3 …Dacă există biologic o singură Species, de ce n-ar exista o singură poezie a întregii Specii, deci o POEZIE DE SAPIENS, semnate de un… POET DE SAPIENS… …Deci, tu, tu autor, nu eşti speriat de această aventură?… Nu, deloc, fiindcă suntem în era sistemelor filozofice, poezia prin ea însăşi meritând un sistem filozofic… Deci, poezia sistemelor filozofice, deci poezia sistemelor filozofice scurte (emoţionale, poezia în ea însăşi), deci poezia sistemelor filozofice medii (raţionale, roman, eseu) şi poezia sistemelor filozofice lungi (conceptuale, filozofia însăşi)… …Deci, acest POET DE SAPIENS aparţine unui Sistem Filozofic, numit VIII. Filozofia Literaturii, şi atunci apar întrebările de principii poetice, de exemple, dacă POET DE SAPIENS ar obţine un Principiu de Completitudine Poetică sau nu… Trebuie să avem curajul să mărturisim că indiferent de gradul de filozofare a poeziei, ea rămâne în cadrul unui Principiu de INCOMPLETITUDINE POETICĂ, fiindcă o poezie, chiar de geniu fiind, nu poate descoperi în ea însăşi principiul coerenţei sale, cu întregul cosmos, cu întreaga natură, cu ea însăşi, fiindcă autorul poetic este subiectivitatea însăşi, emoţionalitatea însăşi, individualitatea însăşi… …Mai departe, o poezie, chiar de geniu fiind, face imposibilă axiomatizarea completă a ei, ea fiind un sistem în sine lirico–emotiv, şi nu ştiinţifico–obiectiv… …Urmând şirul principiilor noastre poetice, o poezie, chiar de geniu fiind, nu poate unifica ansamblul extrem de divers al disciplinelor creative–umane (pictura, sculptura, muzica, dansul, baletul, ştiinţa, legile ei, economia, politica) fiindcă, ea poezia, accentuează laturile alegorice ale exprimării umane, laturile metaforice ale trăirii umane, magia versului, mitologiile începuturilor, transcendent, mistica, hermeneutica lirizată sau fragmente sau întregiri simbolizate…”

Poetul Augustin Ostace pentru a nu intra sub incidenţa aforismului lui Titu Maiorescu: “Poezia este repaosul inteligenţei. “ ştie să salveze poezia cu ajutorul trudei în filozofie.