Poezia sapiensis sau întrebări despre iluminările omului

Primind mai multe volume de poeme și micropoeme, având ca generic “Sapienticele” de la filozoful Augustin Ostace, din Germania, m-am aplecat asupra acestora cu gândul să le înțeleg sensurile și rostul în lumea aceasta grăbită spre dispariție.Cunoscând faptul că sensul cuvântului sapiens este substantivul latin homō (genitiv hominis) înseamnă „om, ființă umană” iar participiul sapiēns înseamnă „discernământ, înțelept, rațional”, mi-am pus întrebarea ce este poezia?  Este creație literară în versuri, în general de întindere (mai) redusă, o modalitate artistică ce exprimă, prin multitudinea de sensuri și valori sugestive ale cuvântului, prin limbaj concentrat, metaforic, o cunoaștere specifică, afectivă a esențelor lumii reale.

Volumele primite nr.30, 31, 43, 44 și 45 cuprind micropoeme numerotate,pe care autorul încearcă să le explice în “Precuvânt proto- poetic “ printr-o întrebare, la care tot el răspunde. Un fenomen complex extins în spațiu și timp de la apariția universului, a omului și a ideilor filozofice.Recunoscând că poezia nu poate descoperii în ea însăși principiul coerenței sale, întreaga lume și cuprinsul ne cuprins al universului, cu poezia însăși, fiindcă autorul poetic este subiectivitatea însăși, cum spune autorul, sensibilitatea emotivă fiind, personalizarea în sine.

Volumul 30 se deschide cu un poem, ale cărui strofe, informe, sunt numerotate, ce conturează o autobiografie care începe de pe o străduță oarecare. Poemul intitulat “Poet de sapiens “, în traducere profană, fiind  ființă umană înțeleaptă ce se exprimă prin valorile sugestive ale cuvântului.Călătoria spiritual-poetică continua din “sătucul cu trei tinde de fum “ajungând alături de  “piramide, faraoni, temple, religii, alfabet,/ “ la stadiul de Poet al imperiului.Cele 333 de versete include o istorie poetizată a evoluției omului de-alungul istoriei sale milenare.Catrenele sunt reci, fără metafore, dar, transmit informații etapizate ale evoluției Poetului prin Timp.

Volumul 32 se deschide cu “Poezia poeziilor “, un poem amplu ce cuprinde o discuție dintre Poet și Zeul zmerit.Este un poem paradoxal, o discuție a sensurilor cuvintelor cu o modalitate de exprimare.Apoi poetul Augustin Ostace pătrunde în vechea Eladă: “ Nemărginit apeiron, în trans-sensibil ascuns/Străbătând streine cununi hos filosofeon.“, continuând călătoria alături de “Homer în cârja oarbă “, unde sunt “Ziduri de neputințe/ Aprinse în răstimpuri… “

În călătoria sa Poetul cunoaște pe Pythagora care îl întâmpină cu “Materia e formată din număr zeitat/ Hipotenuză-n suflet, ascetul la pătrar “ apoi pe Kavafis care dorește “ prestigiul postum“. În numeroase versete, începând cu cel ce poartă numărul 48,  poetul abordează datini, dar își pune și întrebări “răvășit ca eliptic “, cunoscând pe “Horațiu cel Elin”, pe bucolicul Vergilius, Ovidius “]n Tomis `ngândurat “, pe Dante, da Vincii, toate mințile care au luminat veacurile.Volumul se încheie cu catrenul 333 ce esențializează întreaga sa călătorie: “Visat-am înnăspriți/ De-a-mpătimirii trib/ Văzut-am în lucire/ Trăiri și amăgire… “

Discuția poetică începută în celelalte volume, continuă și în volumul 43, din marele ciclul Filozofia Literaturii, deschzându-se cu  cu o “Față, prefață și interfață “ unde autorul este obsedat de întrebarea pe care și-o pune întotdeauna: “va supraviețui Sapiensul nostru pe atâtea barricade, unele din ele în succesiuni scurte, în respirații tăiate și întretăiate, iar altele chiar în desfășurări și înfruntări paralele? “

Tot volumul cuprinde versete cu întrebarea: “De unde vii, tu? “la care poetul răspunde cu complexul de fenomene, sentimente, conflicte, gânduri, dar niciodată definitoriu.Numai la sfârșit în poemul VIII.43.222, răspunde sapietisal: “Un lucru este sigur!/O asemenea Specie/ apare o data la 14 miliarde de ani… “

Aceeași temă obsesivă se continuă în volumul 44, intitulat “Sapienticele “ unde în textul de început , poetul comentează pe trei pagini posibilitatea repoetizării sapiensului sau despre transpoetizarea noastră  care poate să devină o mega-idealizare de absolvire a energiilor insiratorii din multi-lateraliitatea omului. Toate versetele sunt numerotate și se deschide cu aceeași întrebare: “ Cine ești tu?“ la care poetul-filozof răspunde de fiecare data cu realizarea veacurilor existenței sapiensului. Astfel autorul i-a pulsul, sau foaia de temperatură a istoriei, observând aspectele evoluției omenirii și adăugirile care configurează procesul evolutiv.: “Cine ești tu?/ Tu! Argonaut cântând funebre răzbunări?/Mistrețul reucis în nopțile din veri?/Centaur resedus de zânele de ieri? “(VIII.44.59 ).În materie de creație totul începe din primordial și nu se termină mâine, mișcările vizibile superficial având adeseori întăriri în straturi mai adânci decât acela pe care le sesizează ochiul orbit de scântei nu o dată trecătoare, tot ce se poate extrage de aici e ipoteza de evoluție,

Cartea se închide cu o concluzie dezamăgitoare la  insistenta întrebare care străbate ca un filon întreagul volum: Sau undă-n amugire/Un răgușit cântând/ A lumii-nchipuire…

Volumul 45, al treilea din Sapienticele abordează evoluția omului prin repetativa întrebare : “ Încotro, Sapiens?“, și poetul Augustin Ostace răspunde prin poeme și micro-poeme cu aproximative drumuri pe care le are omul în evoluția/ involuția sa.Sunt aici și câteva cânturi cu mișcare lentă, uneori solemnă, amintind de volumele de filozofie ale acestui autor, ceea ce înseamnă că autorul evoluează în cadre constituite, fără fluctuații evidente în materie de filozofie și stil.Cele 45.221 de cânturi și versete din cinci volume se încheie cu un vers optimist, după atâtea nebuloase prin care a trecut Sapiens de-alungul mileniilor: “- Visatele plaiuri, roditoare minuni!…Augustin Ostace lasă cititorului să pună în discuție creația Sapiensului de până acum și a veacurilor ce urmează. “