Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE
Primit pentru publicare: 22 Febr. 2020
Autor, text și foto: Octavia BUHOCIU, Lausanne – Elveția
Publicat: 24 Febr. 2020
© Octavia Buhociu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Bun la Vest, de ce nu și la Est !?
Dacă nu aţi închis déjà computerul, tableta, telefonul,… aflaţi că în Lausanne există un parc (lângă cazinoul Montbenon) , ”POVESTE DE TOAMNĂ”, dedicat oamenilor ce văd , dar și nevăzătorilor. Pe un traseu de 200 de metri, artista Sara H., în colaborare cu De La Perouze și turnătoria Perseo, a creat o poveste spusă prin 18 sculpturi în bronz ( nu este o expoziție temporară, ci permanentă, din 2015) şi tot atâtea pagini duble , cu acelaşi text în brail şi în alfabet latin,in limba franceză. Sara H., dorind să facă arta accesibilă tuturor, a avut idea abordării ludice, dar și didactice a poveștii ei : alunecând degetele, palma întreagă peste o carte, un copac, o pasăre, un fluture, un animal,… Pentru Sara H. “voir c’est toucher”.
Cum bronzul este bun conducător de căldură, vizitatorii sunt atenţionaţi, la începutul celor 200 de metri ai plimbării, pentru confortul lor fizic, să fie atenţi la atingerea lui (după anotimp).
Iată povestea, oarecum rezumată :
A fost odată, pe când planeta noastră se numea Emeraude/ Smarald, datorită culorii albăstrui-vierzui a copacilor săi, foarte iubiți și îngrijiți de toți locuitorii. Vrăjitorul dintr-un sat știa secretul unui praf muzical din care obținea o băutură cu puteri întăritoare pentru copaci. Locul unde se întâlneau toți vrăjitorii de pe pământ se afla la malul oceanului și se numea Méduse/ Meduza .
Doi copii din acest sat, Léa și Loic iubeau foarte mult natura, copacii, de care se ocupau cu mare grijă. Simțind o anumită tristețe a copacilor, cei doi copii au presărat praful magic la rădăcinile lor, dar fără efect. Sfătuită de Vrăjitor, Léa a cerut ajutorul Înțeleptului, copacul cel mai bătrân din acele locuri, care i-a dezvăluit cauza tristeții : de câteva săptămâni un nor de gheață, care se îndrepta spre pământ, urma să-i împietrească pe toți. Atunci cei doi copii și Vrăjitorul s-au gândit să-i adune pe toți locuitorii planetei la Méduse unde ei să-și îndrepte și unească respirațiile spre cer ca să îndepărteze norul de gheață.
Dar cum să anunțe atâta lume și cât mai repede posibil ? La ideea fetiței, Înțeleptul și confrații săi fură de acord să-și dea toate frunzele ca pergamente pentru trimiterea mesajelor. Vântul și-a oferit și el ajutorul : să transporte frunzele-mesaje pe toată planeta. (Căutați semnul pe frunză sculptată !)
După trei luni, tot poporul de pe Smarald era adunat la Méduse și, la un semnal al Vrăjitorului, s-a suflat cu putere spre cer. Norul de gheață s-a îndepărtat sub privirile bucuroase ale oamenilor, o căldură blânda a învăluit planeta care s-a trezit la viață.
În amintirea acelei zile glorioase, copacii încep s ă își piardă frunzele la primele frisoane ale toamnei.
Doar poveste ? plimbați-vă la începutul toamnei, ridicați o frunză căzută, observați-o și veți descoperi semnul care a permis locuitorilor din Smarald să se adune pentru a-și salva planeta.
Cred că multe din textele scriitorilor români s-ar preta la o astfel de interpretare, materializare fizică , artistică și spirituală. Sau poate s-a și făcut așa ceva și eu nu știu încă.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania