Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Bun la Vest, de ce nu și la Est !?

Primit pentru publicare: 22 Febr. 2020
Autor, text și foto: Octavia BUHOCIU, Lausanne – Elveția
Publicat: 24 Febr. 2020
© Octavia Buhociu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Bun la Vest, de ce nu și la Est !?

Dacă nu aţi închis déjà computerul, tableta, telefonul,… aflaţi că în Lausanne există un parc (lângă cazinoul   Montbenon) , ”POVESTE  DE TOAMNĂ”, dedicat oamenilor ce văd  , dar și nevăzătorilor. Pe un traseu de 200 de metri, artista Sara H., în colaborare cu De La Perouze și turnătoria Perseo, a creat o poveste spusă prin 18 sculpturi în bronz ( nu este o expoziție temporară, ci permanentă, din 2015) şi tot atâtea pagini duble , cu acelaşi text în brail şi în alfabet latin,in limba franceză. Sara H., dorind să facă arta accesibilă tuturor, a avut idea abordării ludice,  dar și didactice a poveștii ei :  alunecând degetele, palma  întreagă peste o carte, un copac, o pasăre, un fluture, un animal,… Pentru Sara H. “voir c’est toucher”.

Cum bronzul este bun conducător de căldură, vizitatorii sunt  atenţionaţi, la începutul celor 200 de metri ai plimbării, pentru confortul lor fizic, să fie atenţi la atingerea lui (după anotimp).

Iată povestea, oarecum rezumată :
A fost odată, pe când planeta noastră se numea Emeraude/ Smarald,  datorită  culorii albăstrui-vierzui a copacilor săi, foarte iubiți și îngrijiți de  toți  locuitorii.  Vrăjitorul  dintr-un sat știa  secretul  unui praf muzical din care  obținea o băutură cu puteri  întăritoare pentru copaci. Locul unde se întâlneau toți vrăjitorii de pe pământ se afla la malul oceanului și se numea Méduse/ Meduza .

Doi copii din acest sat, Léa și Loic iubeau foarte mult  natura, copacii, de care se ocupau cu mare grijă.  Simțind o  anumită  tristețe a copacilor, cei doi copii au presărat praful magic la rădăcinile lor, dar fără efect.  Sfătuită de Vrăjitor, Léa a cerut ajutorul  Înțeleptului,  copacul cel mai bătrân din acele locuri, care i-a  dezvăluit  cauza tristeții : de câteva săptămâni un nor de gheață, care se  îndrepta spre  pământ, urma să-i împietrească pe toți. Atunci cei doi copii și Vrăjitorul s-au  gândit   să-i adune pe toți locuitorii planetei la Méduse unde ei să-și îndrepte și unească respirațiile spre cer  ca să îndepărteze norul de gheață.

Dar cum să anunțe  atâta  lume și cât mai repede posibil ?  La ideea fetiței, Înțeleptul și confrații săi fură de acord să-și dea toate frunzele ca pergamente pentru trimiterea  mesajelor. Vântul și-a oferit și el ajutorul : să transporte frunzele-mesaje pe toată planeta. (Căutați semnul pe frunză sculptată !)

După trei luni, tot poporul de pe Smarald era adunat la  Méduse  și,  la un semnal al Vrăjitorului,  s-a suflat cu putere spre cer. Norul de gheață s-a îndepărtat sub privirile bucuroase ale oamenilor, o  căldură  blânda a învăluit planeta care s-a trezit la viață.

În amintirea acelei zile glorioase, copacii încep s ă  își piardă   frunzele la  primele frisoane ale toamnei.

Doar poveste ? plimbați-vă la începutul toamnei,  ridicați o frunză căzută, observați-o  și veți descoperi semnul care a permis locuitorilor din Smarald să se adune pentru a-și salva planeta.

Cred că multe din textele scriitorilor români s-ar preta la o astfel de interpretare,  materializare fizică , artistică  și  spirituală. Sau poate s-a și făcut așa ceva și eu nu știu încă.