Petru Ioan, prof. univ.dr.-Iași
Dacia esoterică. Simboluri legende și tradiții

          Dacia esoterică.simboluri, legende și tradiții, două volume, format academic, 951 pagini (543+408), de prof.dr.Vicu Merlan, volume despre care prof. univ. dr. Petru Ioan-Iași mi-a expediat cursivul intitulat: „CARTE EVENIMENT DATORATĂ UNUI DASCĂL DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL GIMNAZIAL PERIHUȘEAN”.

           Iată documentul:

           Pe cînd se afla de trei ani la moşia Dimitrovska (din preajma  Moscovei), în exilul  impus de otomani(după înfrîngerea de la marginea  Stănileştilor), fostului domnitor  Dimitrie  Cantemir,  Academia  de  Științe  din  Berlin  (în care tocmai devenise membru)  îi adresează rugămintea de a-şi face mai bine cunoscută, printr-o scriere,  patria în care se născuse şi domnise. Aşa a ajuns marele cărturar din zona est – carpatică  (născut la  Iaşi,  dar foarte legat de  Ţinutul  Fălciului  prin vacanţele petrecute la moşia  Silişteni,  nu departe de centrul episcopal al  Huşilor),  la vremea respectivă prinţ onorific în două împărăţii  (a  Habsburgilor,  respectiv a  Romanovilor),  dar şi sfătuitor de taină al ţarului  Petru  cel  Mare,  să redacteze,  între  1714  şi  1716,  Descriptio  antiqui  et  hodierni  status  Moldaviae (pe scurt  Descriptio  Moldaviae), lucrare rămasă în manuscris pînă la publicarea traducerii în germană  (la  Frankfurt  şi  Leipzig,  1771),urmată de ediţii în rusă,  în greacă și, desigur,  în română.

          La mai bine de trei veacuri distanţă,  un alt moldovean,  Vicu  Merlan,  ivit pe lume în satul  Isaiia şi trecut prin primele cicluri şcolare în  Bohotin  (la circa  60  km distanţă de moşia  Cantemireştilor),  astăzi profesor la  Şcoala  Generală din satul  Pădureni  (situat la aproximativ 10  km sud de reşedinţa  perihuşeană a lui „Vodă  Constantin“),  ne surprinde printr-un dar de zile mari:  o„Descriere“sui  generis a patriei străbune.  Dacia esoterică  se numeşte cea de-a  16-a carte purtînd semnătura profesorului de gimnaziu cu doctorat în arheologie, iar ea a apărut la  Editura  „Ganesha“  din Bucureşti,  în două volume, ce desfăşoară (prin cele  951 pagini)  12  capitole cu  121 subcapitole,  structurate la rîndul lor într-un şuvoi de subdiviziuni şi compartimentări aferente.

          Apariţia în vreme de război pandemic a monumentalei sinteze,  ce readuce în actualitate informaţii lăsate moştenire de Iordanes  (istoric got din secolul al  VI – lea)  în  De origine  actibusque  Getarum  (pe scurt  Getica),  de umanistul Bonaventura  Vulcanius  (1538 – 1614),  în  De  literis  et  lingua  getarum,  sive  gothorum  item  de  notis  lombardicis,  quibus  accesserunt  specimina  variarum  lingua,  quarum  indicem pagina  quae  praesationem  sequitur  ostendit (Lugdunum  [Lyon],  1597),  de  politicianul şi istoricul  Carlo  Troya  (1784 – 1858),  în  Argumente  pentru  rescrierea  istoriei  europene.  Despre  istoria  şi  arhitectura  Geto-Goţilor(Bucureşti,  2015),  de către diplomatul francez Félix  Colson (în  De  l’etat  présent  et  de  l’avenir  des  Principautes  de  Moldavie  et  de  Valachie,  suivi  des  traitės  de  la  Turquie  avec  les  Puissances  Europėens  et  d’une  carte  des  Pays  Roumains, „A. Pougin“,  Paris,  1839),  de juristul şi istoricul Nicolae  Densuşianu (1846 – 1911) în Dacia  preistorică  (Bucureşti,  1913), de arheologul, epigrafistul, istoricul și eseistul Vasile  Pârvan  (1882 – 1927),  în  Getica,  o  protoistorie  a  Daciei  (Bucureşti,  1926)  şi de încă foarte mulţi alţi cărturari de pînă-n zilele noastre. Evenimentul editorial consumat în pragul  Anului  Nou  reprezintă un moment remarcabil în efortul mesianic şi tot mai stăruitor  (atît în ţară,  cît şi-n străinătate) de scoatere la suprafaţă a adevărului privind „simbolurile,  legendele şi tradiţiile“ neamului românesc, cu rădăcini adînc înfipte în trecutul continentului european. Aceasta după mai bine un veac şi jumătate de propulsare sub gir academic a mitului scandalos după care poporul român s-ar fi zămislit prin contopirea invadatorilor „romani“ (cei mai mulţi dislocaţi din provinciile asiatice ale  Imperiului  „latin“!)  cu populaţia băştinaşilor „Daciei fericite“ (în lat.: Dacia  Felix,  respectiv  Dacia  Traiana),  iar limba acestuia ar reprezenta un mixtum compositum,  rezultat din suprapunerea influenţelor lexicale datorate asiaticilor „aşezaţi“  pe parcursul a cinci – şase veacuri din primul mileniu creştin la sudul şi la nordul  Dunării, respectiv la vestul rîului Tisa  (ne referim în special la slavi,  bulgari, sîrbi şi maghiari),  peste  „substratul latin“,  care substrat nu mai reprezenta de peste un veac limba vorbită în Italia  şi-n provinciile cucerite de romani în afara  Peninsulei  Italice.

          După  5  monografii dedicate unor comune din actualele judeţe Vaslui şi  Iaşi,  respectiv după două monografii regionale, completate cu alte 8 cărţi în profil arheologic şi istoric, respectiv geografic, cercetătorul huşean de factură gustiană ne oferă acum o mega – monografiere a patriei înaintaşilor pelago-iliro-traco-geto-daci, situaţi în centrul lumii hiperboreene, cu tăieturi semnificative privind: ●  haloul spiritual al comunităţilor strămoşeşti  (în cap.  II – IV);  ●  punctele marcante de pe harta ţinuturilor strămoşeşti, ce-nscriu locuri sacre şi entităţile menite a le proteja, „porţi spre infinit“ şi spre lumi subtile, „guri de  Rai“, peşteri transformate în biblioteci rupestre, ori temple şi mănăstiri din arhitectura Carpaţilor; insule-sanctuar; păduri încărcate de legendă, „bălţi ale vrăjitoarelor“, dar şi amenajări profane, sub chipul cetăţuilor şi al cetăţii dacice (în cap. V); ●  reprezentări şi manifestări religioase,  respectiv cultul morţilor şi riturile funerare practicate de înaintaşii geto-daci (în cap.  VI); ●  scrierea „în aur“ şi limba de sorginte proto-indo-europeană, de care s-au folosit aceştia (în cap.  VII); ● magistrale tehnologice definitorii pentru civilizaţia,  cu graniţe hiperboreene,  aferentă Daciei Mari de pînă la asasinarea regelui  Burebista – sfincşi, menhiri, munţi sfinţi, formaţiuni tumulare,  respectiv piramide (în cap.  VIII); tehnologiile şi invenţiile datorate meşterilor străbuni (în cap.  IX); ● continuitatea de convieţuire în spaţiul avînd drept axe cardinale Carpaţii  şi  Dunărea (în cap.  X); migraţiile indo-europene avînd drept albie originară arienii din Carpaţi, respectiv populaţiile pelago-iliro-traco-geto-dace (în cap.  XI).

          În redactarea pomenitelor secţiuni din cuprinsul celor două volume recent editate, profesorul  Vicu  Merlan,  doctor în istorie la  Universitatea  „Al.  I.  Cuza“ – Iaşi,  pune în valoare lecturi,  dar şi cercetări proprii din domenii precum:
-istoria, onorată în ultimii ani (din perspectiva urmărită) prin scrieri precum cele semnate de arheologul şi istoricul clujean Hadrian  Daicoviciu  (Dacii,  Chişinău,1991), de medicul – cărturar Lucian  Iosif Cueşdean  (Românii,  o  mare  enigmă,  Bucureşti,  1996; Românii  preromani, 50.000  de  ani  de  istorie  a  românilor, Bucureşti, 2000; România,  inima  vechii  Europe,  Bucureşti, 2005; Senzaţional! Suntem  români  de  peste  2500  de  ani, Bucureşti, 2010; Istoria  antică  a  neamului  românesc, Bucureşti, 2014), de  istoricul Dumitru Bălaşa (Ţara Soarelui, sau istoria  Dacoromâniei, Bucureşti, 1997), de  Alexandru  Bădin (Dacia  din  vestul  şi  din  estul  Europei,  Bucureşti,  1999),  de  Gheorghe  Ioniţă (Reconsiderarea  istoriei: geto-dacii,  Bucureşti, 2008), de Napoleon  Săvescu  (Noi  nu  suntem  urmaşii  Romei,  Bucureşti, 1999; Noi,  dacii, Buzău, 2012), de  Augustin Deac (Istoria  adevărului  istoric: moşii şi strămoşii poporului român, Bucureşti, 2001), de  Valeriu  D.  Popovici – Ursu (Adevarata  istorie  a  poporului român, Cluj – Napoca,  2012),  iar şirul s-ar putea continua foarte mult;

-arheologia (disciplină slujită cu pasiune de către cercetătorul huşean  prin numeroase săpături în şantiere din judeţele  Vaslui şi Iaşi, ori din alte ţinuturi ale ţării, respectiv prin incursiuni la situri de notorietate în zone estice ale Prutului  şi  Nistrului,  ori de la sudul  Dunării,  de care autorul ne dă seamă în cele peste  100  de studii şi articole semnate în volume colective şi în publicaţii periodice, între care „Prutul“ şi „Lohanul“, editate la  Huşi,  ultima sub propria-i regie);

-etnografia,cîmp de preocupări străbătut, în ultimii ani, de  Andrei  Nor (Cultul lui Zamolxis: credinţe, rituri şi superstiţii geto – dace, Bucureşti,  2003),  de Gheorghe D. Iscru (Geto-dacii: națiunea-matcă din spațiul carpato-danubo-balcanic, Bucureşti, 1995), de Leonard Velcescu (Dacii, în sculptura  română: studii de iconografie antică, Saint-Estève, Franţa, 2008 / Bucureşti, 2015), iar cu un remarcabil talent şi cu farmec scriitoricesc, de  Adrian  Bucurescu (în cărţi precum Dacia magică, Bucureşti, 1999, ori Dacia  secretă, I – II,  Bucureşti, 2013, respectiv 2014) şi alţii;

-semiotica şi mitologia, arii de investigaţie în care autorul huşean se-ntîlneşte cu preocupările cercetătorului bucureştean anterior pomenit  (Dacia  divină,  Bucureşti,  2004),  ori cu cele divulgate  de  Nicolae  Miulescu  (Dacia:  Ţara  Zeilor,  Cluj – Napoca,  1993),  de  Dumitru  Bălaşa (De  la  Zamolxis  la  Iisus  Hristos,  Bârda / Mehedinţi, 1993), de Eugen  Lozovan (Dacia  sacră,  Bucureşti,  1999), de către  Daniel  Roxin (Spiritul  dacic  renaşte,  Bucureşti,  2013),  de  Napoleon  Săvescu (Călătorie  în  Dacia,  ţara  zeilor,  Buzău,  2014) şi de încă mulţi alţii;

-lingvistica şi filologia,  teritorii asaltate în  ultima vreme de contribuţii răscolitoare precum cele semnate de Lucian Iosif Cueşdean (Sistemul  sumerian  al  limbii  române,  Bucureşti, 2000; Limbajul  morfemelor şi limba dacilor,  Bucureşti, 2004; Româna, limba vechii  Europe, Bucureşti, 2006; Romanian,  the  First  Language  of  Europe,  Bucureşti, 2008, respectiv Limba  rumânilor  nu  se  trage  de la  Roma, Bucureşti, 2012), de  Mihai Vinereanu (Originea  traco-dacă  a  limbii  române, Chişinău, 2003; Dicţionarul etimologic al  limbii  române, Bucureşti, 2008; Rădăcini nostratice în limba română / Nostratic  Roots in Romanian Language, Bucureşti, 2010, respectiv Adevăruri incomode  despre  limba  română,  Bucureşti,  2018), de  Ioan Olimpiu  Luca  (Gramatica  limbii  traco – geto-dacice, Bucureşti, 2010), de Lucian G. Costi (Limba  romînă: naşterea şi falsurile istorice, Bucureşti, 2016), de Adrian  Bucurescu (Tainele tăbliţelor de la Sinaia, Bucureşti, 2005), de Eugen Nicolaescu  (Vorbele din plumb: plăcuţele de la Sinaia – lectură intermediară, Bucureşti,  2014), de către Daniel  Roxin (Enigmele tăbliţelor de la Sinaia: scrieri geto-dacice  care  tulbură  istoria, Bucureşti, 2018)  şi de mulţi,  de foarte mulţi alţii;  ● geografia mitologică (parcursă, între alţii, de Alexandru Doboş, în Dacia:  izvorul  neamurilor, Craiova, 2006), la incidenţă cu geografia fizică,  domeniu în care însuşi autorul cărţii şi-a pus amprenta prin volumul Vulcanii  noroioşi  din  România (Iaşi, 2011), urmat de  Carst  şi  pseudocarst în Podişul  Moldovei  dintre  Carpaţi  şi  Nistru, Iaşi, 2014.

          Anvergura poliedrică a expunerii, prefigurată prin studiile şi volumele monografice editate de-a lungul a cinci luştri, profunzimea analizelor şi impactul resemnificărilor întreprinse,  forţa de-a reuni şi contopi variatele faţete ale problematicii străromâneşti conferă cercetării din  masivul expozeu asupra Daciei  esoterice atributul unei impresionante disertaţii aferente doctoratului de a doua instanţă.

Deşi truda autorului ca profesor de şcoală generală este exemplară şi demnă de toată lauda,  prezenţa sa la o catedră de arheologie (nu doar materială),  ar putea spori prestigiul oricărei facultăţi de istorie din ţara noastră.  Sperăm că proiectul profesional al perseverentului şi merituosului autor de sorginte bohotineană nu va-ntîlni aceeaşi obtuzitate şi-aceeaşi nepăsare ca-n cazul eminescologului şi criticului literar  Theodor  Codreanu,  liderul de amplă notorietate al şcolii literare de la  Huşi.

Oricum, să observăm ca prin expuneri precum cea din cartea semnalată, pas cu pas,  Dacia  (ca „ţară a oamenilor apei“) … rediviva !”.
*
Bun, foarte bun  ce scrie hușeanul despre hueșan, amândoi sunt hușeni, bună lucrarea lui Vicu Merlan, realizată la Ed.ganesha, cu un Copyrght care mie nu-mi place,sunt sătul de cenzură, volume academice, cărora eu le reproșez lipsa Casetei editoriale – la ce folosește zicerea din „Cuvânt înainte”, vol. Ii, „țin să mulțumesc pe această cale tehnoredactorului, editorului, corectorului și îndrmătorului de studiu pentru răbdarea și sfaturile acordate la momentul potrivit”și încă ceva, altruismul autorului, necuprinderea în bibliografii a altor colegi ai lui cu aceleași preocupări, mai direct, reținerea de a aminti, fie și succint, prezența pe aceleași coordonate a unui Ion N. Oprea, de exempu,  care, totuși, are și dânsul publicate vreo 4-5 volume cu același subiect, cu adnotări culese tot și  de la reporterii Formulei As, deci cărți cu aceeași frați,   cam cu aceeași părinți, cu care citim trecutul dar  trebuie să fim atenți și pentru viitor,nu?

           De altfel, jurnalistul din mine i-a și comunicat autorului: subțire bibliografia.

          Ion N.Oprea, Iași, 26 ianuarie 2021