Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.6 (150), Iunie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

SINCRONIC ȘI DIACRONIC  ÎN VOLUMUL  „EU SUNT APA CU TUMULTURI”,
DE MARIA CERNĂTESCU 

Primit pentru publicare: 20 Iun. 2021
Autor:  Vasile LEFTER, Membru Fondator de Onoare al Revistei Luceafărul, membru al UZPR
Publicat: 21 Iun. 2021
©  Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

        SINCRONIC ȘI DIACRONIC  ÎN VOLUMUL  „EU SUNT APA CU TUMULTURI”,
                                         DE MARIA CERNĂTESCU
                                               Creații în culoare și versuri

           Această carte apărută la Editura LETRAS  poate fi considerată o tipăritură „ieșită din rând”. Nu-ți este dat să întâlmești cărțI de poezii ilustrate generos de autor.
 Maria Cernătescu, fostă discipol al marelui Corneliu Baba, s-a gândit să aducă în aceeași carte pictură și versuri. Ilustrează astfel concret o veche zicere a lui Horațiu: „Ut pictura poesis!” Oricine poate înțelege de ce și pictura este poezie.

Dacă îl cităm și pe Leonardo da Vinci, ne luminăm și mai mult. Acesta era convins că pictura este o poezie oarbă, o poezie mută.
Făcând trimitere la noile concepte  estetice care grupează artele în sincronice și diacronice, putem înțelege părerea lui Da Vinci conform căreia poezia este o pictură care se simte mai degrabă decât se observă. Artă sincronică, pictura se receptează direct, prin privire. Poezia , ca artă diacronică, se receptează în timp.

      Maria Cernătescu ne invită să receptăm concomitent și versul și imaginea oferită în partea stângă pe pagina cu număr par . Este o apariție originală, autoarea lăsând să se înțeleagă că iubește la fel ambele arte, comun având recrearea realității. Doar materialul de lucru este diferit. Pictura lucrează cu magia culorilor, iar poezia ne încântă prin imagini poetice. Cele două arte devin congruente când un autor este chemat de inspirația divină.
            Rar mi-a fost dat să citesc un volum  atât de bogat în creații lirice, potențate pe alocuri de picturi sugestive, chemate să  amplifice  fiorul sensibil transmis prin poezie.
         Pentru a pătrunde în sanctuarul magic al creației lirice, e nevoie de cultură artistică, de cunoștințe filosofice, de informații din varii domenii ale cunoașterii.

 Suntem de părere că și de data aceasta, titlul poate oferi cheia decodării mesajului liric. Amprenta lirismului subiectiv este susținută de  pronume și verb,  „Eu sunt” ,la persoana I singular. Autoarea volumului de debut, tipărit la Editura „Letras”, Maria Cernătescu, introduce de la început un simbol deschis, apa, pe care îl îmbracă în zeci de haine de-a lungul incursiunii lirice. Titlul „Eu sunt apa  cu tumulturi” este o confesiune, sugerându-ne  domeniul de investigație. Raportarea la unul din elementele primordiale, recunoscut de marii gânditori, ne oferă deja o cheie de receptare. Comuniunea om-univers va fi de fapt laitmotivul volumului de față. Autoarea trăiește frenetic existența efemeră. E în cercul de frici, de temeri, de frământări, mereu  viermele îndoielii strecurându-se în trăirile Eului.

Divinitatea este mereu partener de dialog. Fără sprijin divin, universul nostru este gol. Declarativ, printr-un șir de interogații retorice, Maria Cernătescu în poezia „În loc de motto”, apelativul „Doamne” apare de trei ori:
„Doamne , ce m-aș face fără zbateri…”,„ Doamne, cum aș alerga prin humă…”
„Doamne,iartă-ți partea cea din tine…”
           Primul vers din poezia profesiune de credință devine un ghid pentru cunoașterea trăirilor lirice ale autoarei dăruite cu talent în două arte:
„Eu sunt apa cu tumulturi ce brăzdează huma stinsă,/ Într-o iarnă  care curge de limanuri neatinsă. ”
          Drumul prin splendoarea reflecției este lung, dezvăluind zeci de cotiri și obstacole. Încleștarea cu provocările vieții se încheie cu o lecție de viață, amintindu-ne de motivanta chemare a lui George Coșbuc „Lupta vieții” . Finalul excursului poetic pare a fi unul triumfal, reflectat în admirabilă ivire lirică „Am strâns în pumni”. Este un strigăt de izbândă , proclamând victoria artistului în confruntarea cu „huma verde”:
„Am strâns cu funii huma verde,/ Să tacă-n raiul nevisat,/  Să-și facă  rănile pribege/ Prin iad de îngeri spulberat”.

      În ciuda numărului mare de poezii, volumul de debut al profesoarei de arte frumoase, născută la Pădureni Jariștea-Vrancea, absolventă a Liceului Teoretic din Vidra, are unitate componistică.  Valorificarea experienței înaintașilor se face cu pricepere  dublată  de  talent și presupune din partea receptorului o bună cunoaștere a liricii românești de la Eminescu la Nichita Stănescu ,Marin Sorescu, Ana Blandiana etc. Nu este o poezie feministă. Temele și motivele nu sunt căutate în sfera eroticului. Este mai curând  un panteism blagian, creatorul mânuind bagheta fermecată  a devenirii. Autoarea operează cu teme și motive clasice. Tematic, volumul brodează motive din zona  existenței care curge, a timpului individual subordonat celui etern. Suntem în plasa unui „De rerum natura” a lui Titus Lucretius Carus. Și astăzi, ca și în antichitate, oamenii încă se mai tem de mânia zeilor, viețuind  cu frica unui sfârșit imprevizibil.

 Poezia catifelează acest fior al fricii de necunoscut.
         Versurile Mariei Cernătescu sunt reflexive și comunică o neliniște existențială prezentă dintotdeauna în mintea ființei umane.

„Tumult” readuce graba timpului care se scurge indiferent de voința noastră:
„E un tumult acest parcurs prin viață/ Și nici nu știm că n-avem de ales, / Suntem pioni înșiruiți pe ață,/ Ca zgardă cu puteri din cîmp cules.”
„Se întâmplă” este o meditație, motivul iernii revenind glacial:
„Se întâmplă iarna , când ninsoarea-ngheață,/ Mugurii de stele răsăresc prin ceruri,/Iar suflarea-mit taie un răsfăț pe față,/Dulce și neutru , tandru de-a pururi”.

Stăpână pe materialul lingvistic, poeta rareori apelează și la diferite licențe, doar când cerințele prozodice permit.
Asemenea lui Labiș din „Moartea căprioarei”, eul liric dialoghează cu propria inimă, anticipând momentul în care aceasta va opri apa în tumulturi : „Ce-i inimă rea, ce vrei de la mine,/ Când huma se zbate mereu în suspine?/În lutul din iarnă, loc tu nu-ți găsești /Și tot m-amăgești, și viclean mă-nrobești!” Sentimentul apropiatei treceri în lumea elementelor este comunicat direct, lucru rar la poeta Maria Cernătescu:
„Veni-va și timpul când nu vei bătea(!),/Odihnă în lutul tîrziu voi spera…”
Poezia „Bate vânt” readuce speranța, istovită repede de gânduri negre.

Varietatea titlurilor pledează pentru o deschidere lirică amprentată încă de la debut de dorința de a găsi transpunerea  artistică a celor mai profunde gânduri și trăiri.
Zecile de reflecții lirice din acest prim volum captează atenția lectorului în primul rând prin titlu, care aleargă în game semantice nebănuite. Enumăr câteva: „Chemare în zbor”, „Mă frâng”, „Cafea amară”, „Ce vom fi”,  „A trecut o noapte ”, „Rătăcire”, „Timpul din noi” ș.a.

La poeta Maria Cernătescu, ne reține atenția ,de asemenea, diversitatea prozodică. Sunt catrene,  distihuri, sunt rime încrucișate, rime împerecheate, rime îmbrățișate, sunt versuri în engagement, sunt versuri albe, totul subordonat curgerii acestei „ape cu tumulturi”, care în ultimă instanță este trăire turnată în forme estetice.
Mai rar se întâmplă ca chiar din primul volum creatorul de frumos  să ni se prezinte în oglinzi paralele. Cititorul este luat de mână de autoare („Cuvântul autoarei”), de autorul prefeței, scriitorul Georgică Manole („Tandemo-creația ca mod de eliberare”), de conf.univ. Dalila Cernătescu( „Fiică și spectator”), de lector univ. dr.Ioana Cosma. Citind aceste puncte de vedere, misiunea mea de critic pe text a fost mai ușoară.

Volumul „Eu sunt apa  cu  tumulturi” rămâne deschis unui critic de arte plastice, invitat să comenteze sincronicul , ca modalitate de potențare a liricului într-un dialog al artelor.
Aștept ca volumul următor de poezii să aducă noi perspective interpretative și noi viziuni privind arta ca mijloc de smulgere din Univers a unei petale de libertate individuală.